FOTBAL  »  LIGA 2  »  CHINDIA

EXCLUSIV Culisele demiterii lui Ilie Poenaru de la Chindia: nu eșecul cu FC Bihor a contat, ci altceva! » Antrenorul n-a „mirosit” nimic

Ilie Poenaru nu mai poate lupta până la capăt pentru promovarea Chindiei
Ilie Poenaru nu mai poate lupta până la capăt pentru promovarea Chindiei

Articol de - Publicat vineri, 10 aprilie 2026, 20:16 / Actualizat vineri, 10 aprilie 2026 20:16

Antrenorul Ilie Poenaru a fost demis de la Chindia Târgoviște în urma înfrângerii de azi cu FC Bihor (1-3). Totul s-a petrecut la numai 10 minute după întâlnirea cu presa

Antrenorul care a calificat echipa dâmbovițeană în play-off nu mai avea cum să rateze obiectivul pentru acest sezon stabilit prin contract: locurile 1-10.

La a treia înfrângere din tot atâtea partide disputate în acest play-off, Chindia e pe locul 6, la 3 puncte de locul 4, ocupat de Steaua (un joc mai puțin disputat). Dar nu putea coborî sub locul 6.

Ilie Poenaru preluase în vara lui 2025 o echipă care, în campionatul trecut, se salvase de retrogradarea în liga a 3-a la baraj, cu FC Dumbrăvița.

Azi, după meciul pierdut cu bihorenii, Ilie Poenaru a venit normal la conferința de presă. A vorbit despre problemele de la echipă, dar și despre următorul joc, cel de miercuri, cu Corvinul, din deplasare, cu Corvinul Hunedoara.

Ilie Poenaru: „Se adună, e greu să-i mai motivezi când văd ce apare”

Întrebat care este atmosfera din vestiar după recentul anunț al primarului Daniel Cristian Stan că nu va mai da alți bani la echipă, în afara celor virați până acum, tehnicianul a spus că „jucătorii au și discutat situația, e clar că nu le-a căzut bine.

De asta spun că sunt mulți factori care afectează câte un procent, că e 5 la sută, 10 la sută, 15 la sută, dar toate adunate dau un procent mare, care pe ei îi afectează. Acum nu căutăm scuze... E foarte greu să-i motivezi.

E clar că își fac gânduri, că au familii, sunt de prin toată țara adunați, nu e ușor. Indiferent ce le-ai spune, ei văd știrile, văd ce se discută...”.

În acest timp, primarul era încă la stadion, împreună cu președintele și acționarul majoritar, Marius Pavel. Și, conform unor surse GSP.ro, edilul ar fi fost informat de aceste comentarii ale antrenorului.

Astfel că, imediat după conferința de presă, Poenaru a fost chemat la birouri și anunțat de cei doi că a fost demis. Și anunțul oficial a venit foarte repede pe site-ul clubului.

Celălalt factor de decizie în asociație, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, plecase de la pauză, când scorul era 1-1.

Reproșuri și după meciul cu Steaua

În precedenta rundă, Chindia pierdea în Ghencea cu 2-0, având și doi jucători eliminați, pe Daniel Florea și pe Dylan Mboumbouni. Iar după joc, tot la întâlnirea cu presa, Ilie Poenaru reproșa autorităților că nu a avut condiții de pregătire.

Cum la Târgoviște s-au antrenat loturile U20 și U21, pentru partidele cu Polonia, respectiv San Marino, disputate pe arena "Eugen Popescu", Chindia nu a avut unde să se antreneze pe iarbă.

A folosit numai terenul sintetic, fiindcă în orașul care va avea în curând două stadioane nu există un teren de antrenament cu gazon.

Singura dată când pregătirea s-a făcut pe iarbă, înaintea confruntării cu ”militarii”, a fost când au ajuns la București și au fost pe "Arcul de Triumf".

Astfel, aceleași surse susțin că îndepărtarea lui Poenaru nu s-ar trage numai de la rezultate, ci și fiindcă a vorbit prea mult împotriva celor care gestionează clubul dâmbovițean.

Cele mai mari șanse să vină în locul său le are Mihai Pintilii, fostul secund de la FCSB. Ilie Poenaru nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere în legătură cu demiterea sa.

Citește și:
Motivul pentru care miliardarul Igor Surkis nu a venit să-i aducă un omagiu lui Mircea Lucescu
Superliga
Motivul pentru care miliardarul Igor Surkis nu a venit să-i aducă un omagiu lui Mircea Lucescu
Șoc după Hermannstadt - Farul » Antrenorul și-a anunțat demisia: „E momentul să fac un pas în spate!”
Superliga
Șoc după Hermannstadt - Farul » Antrenorul și-a anunțat demisia: „E momentul să fac un pas în spate!”
S-a întâlnit cu Valentin Ceaușescu la parastasul lui Mircea Lucescu, la 37 de ani de la gesturile care șocau România
Superliga
S-a întâlnit cu Valentin Ceaușescu la parastasul lui Mircea Lucescu, la 37 de ani de la gesturile care șocau România
Gigi Becali, la înmormântarea lui Mircea Lucescu: „Am rămas mască, o să-i spun doar atât lui Răzvan”
Superliga
Gigi Becali, la înmormântarea lui Mircea Lucescu: „Am rămas mască, o să-i spun doar atât lui Răzvan”
EXCLUSIV FOTO Lidl ridică în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Lidl ridică în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Cine a fost Mircea Lucescu, în cuvintele lui: „Tata cu o gaură în plămâni și împușcat în picior, la Cotul Donului! Sunt creația cărții, difuzorului și a balonului de cârpă”


Comentarii (2)
tarnaveanu
tarnaveanu  •  10 Aprilie 2026, 21:02

Bine mă că aveți două stadioane dar nu aveți teren de antrenament. Important e că s-au învârtit niște bani la stadioanele respective. Este zicala cu mafia dâmbovițeană, se potrivește nu numai la București.

brasil
brasil  •  10 Aprilie 2026, 20:34

Acționarul majoritar ce le asigură?Crema de ghete? Păi dacă firfiricii nu vin jucătorii ce motivație sa aibă. Primarul marionetă ce întreține furtul și delapidarea

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!