FOTBAL  »  LIGA 2  »  “U” CLUJ

Întors din drum

Articol de GSP - Publicat marti, 07 aprilie 2009 00:00

Adrian Falub s-a înţeles aseară cu Unirea Alba Iulia după ce dimineaţa negociase cu "U" Cluj

Deşi se ştia încă de săptămîna trecută că este favorit la preluarea postului de antrenor la Universitatea Cluj, Adrian Falub a fost contactat abia ieri de oficialii "şepcilor roşii". Fostul tehnician al Sportului s-a prezentat dimineaţa la sediul clubului clujean pentru negocieri şi aştepta doar acordul primarului Sorin Apostu pentru a-i prelua pe "studenţi". "Falub vrea să vină la «U» dar cu anumite condiţii. Mîine (n.r. azi) voi discuta şi cu primarul şi miercuri vom şti mai multe", a declarat imediat după negocieri directorul general al Universităţii, Teodor Pop. Între timp Falub a fost contactat şi chemat la tratative de oficialii Unirii Alba Iulia, rămasă fără antrenor după demiterea lui Aurel Şunda. Negocierile dintre cele două părţi s-au purtat la Sîntimbru, lîngă Alba, şi s-au finalizat cu un acord. Falub va fi noul antrenor al Unirii pentru un an şi jumătate, contract care se renegociază în vară în cazul în care echipa promovează.

Cum Viorel Hizo a solicitat 200.000 de euro pentru două sezoane, la "U" Cluj singura soluţie viabilă în momentul de faţă este continuarea pînă în vară cu "secundul" Marius Popescu.

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box

Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga

Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (5)
 •  07 Aprilie 2009, 11:31

-n-aveti nevoie de antrenor , ca oricum retrogradati.Pastreati banii pentru deplasarile in comune la anul ,in Liga3

 •  07 Aprilie 2009, 11:14

Da-ti 200000 lui nea Hizo cá la anu vá bagá in Liga1.Si nu e un antrenor oarecare.Mácar va face un pic de respect ptr.fotbal la U.

 •  07 Aprilie 2009, 10:12

sa ramana PAPI!pina la vara lasati l pe PAPI nu mai aruncati cu banii!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează