FOTBAL  »  LIGA 2  »  GLORIA BISTRIŢA

Jean Pădureanu, adus cu ambulanţa! » Fostul conducător al Bistriţei se află internat în Bucureşti

Articol de GSP - Publicat luni, 03 martie 2014 00:00 / Actualizat luni, 03 martie 2014 01:19

Fostul preşedinte al Bistriţei a fost transportat de la Cluj la Bucureşti şi dus direct la spital, de la aeroport, din cauza problemelor de sănătate.

Jean Pădureanu e internat în spital din pricina diverselor afecţiuni de care suferă. Printre ele, probleme cardiace şi diabet. Starea fostului preşedinte al Gloriei s-a deteriorat în ultimele zile.

El a fost transportat de la Cluj la în Capitală cu avionul şi apoi preluat de ambulanţă direct pe aeroport. Medicii urmăresc să-i facă analize amănunţite şi să-l supravegheze în perioada următoare.

Pădureanu, 78 de ani, a fost în conducerea Bistriţei, ca vicepreşedinte şi apoi preşedinte, timp de aproape 50 de ani, perioadă în care echipa a promovat în Liga 1 şi a jucat în cupele europene.

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au povestit recent că-l ajută cu bani pentru medicamente pe Tata Jean, ajuns într-o situaţie dificilă după ce s-a retras din activitate, din cauza datoriilor şi a costurilor pe care le implică tratamentele pe care le face.

Fostul conducător, poreclit "Lordul", e acuzat în "Dosarul Transferurilor", în care Curtea de Apel a programat pentru marţi, 4 martie, pronunţarea sentinţei definitive. Alături de Pădureanu mai sînt acuaţi: Ioan şi Victor Becali, Copos, MM Stoica, Neţoiu, Borcea, Gică Popescu.

Citește și:
Bogdan Mara acceptă propunerea lui Gigi Becali: „Cu drag!” » Are și antrenorul ideal
Superliga
Bogdan Mara acceptă propunerea lui Gigi Becali: „Cu drag!” » Are și antrenorul ideal
„Baciu trebuie să plece, săracul” » Gigi Becali numește noul antrenor fără să mai țină cont de galerie: „Mâine l-aș pune! E vorba de averea mea”
Superliga
„Baciu trebuie să plece, săracul” » Gigi Becali numește noul antrenor fără să mai țină cont de galerie: „Mâine l-aș pune! E vorba de averea mea”
Umilința supremă din vestiarul Craiovei: „Cei de la FCSB dormeau la faza aia!”
Superliga
Umilința supremă din vestiarul Craiovei: „Cei de la FCSB dormeau la faza aia!”
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Stiri extrasport
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (2)
whiteredarad
whiteredarad  •  08 Martie 2014, 14:30

Nu inteleg de ce vreau judecatoarele ca Padureanu,la 78 de ani sa moara in puscarie. A facut destule la viata lui,dar acum,cind a colaboarat cu procurorii,cind are boli grave,la 78 de ani este cinic sa-l bagi la puscarie,sau sa-l pui intr-un spital penitenciar.Nu asa trebuie sa fie justitia.

spivak
spivak  •  03 Martie 2014, 11:52

La Dzeu nu merge cu serviete, sarsanale şi valize.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează