FOTBAL  »  LIGA 2  »  RAPID - PANDURII 0-3

Mai bagă o fisă » Rapid mizează tot pe strategia din iarnă și a adus și acum 5 jucători străini

Wilfred Moke +5   FOTO
Wilfred Moke

Articol de - Publicat joi, 09 iulie 2015 00:00

Rapidul își schimbă din nou lotul! Alb-vișiniii nici nu concep să nu revină în Liga 1 la vară, iar strategia pe care mizează patronul Valerii Moraru e aceeași pe care a pus-o în aplicare și în pauza de iarnă.

Mai exact, omul de afaceri moldovean mizează pe fotbaliști trecuți de prima tinerețe aduși din străinătate. Ieri, acesta a anunțat că giuleștenii au parafat primele achiziții ale verii, 4 spanioli și un congolez, și că mai sînt discuții pentru alți patru fotbaliști de afară.
Unul dintre cei aduși este Dani Tortolero Nunez, un fundaș central de 33 de ani, crescut de Barcelona și care în sezonul 2002-2003 a bifat pentru catalani două partide în Liga Campionilor. În paralel, conducerea din Grant caută și tineri români de perspectivă. Pînă acum au venit cinci și zilele viitoare vor mai ajunge și alții.

Pancu, la loja, Iencsi, pe bancă!

Moraru a făcut mutări și în conducere, a reușit să-l convingă pe Daniel Pancu să accepte funcția de președinte, deși fostul internațional român se gîndea să mai activeze ca fotbalist încă un sezon.

Pentru banca tehnică prima variantă este acum Adrian Iencsi. Moraru a discutat ieri și cu Vasile Miriuță și a fost refuzat de acesta, care a preferat să o preia pe ASA Tîrgu Mureș.

"Mai vrem să aducem jucători, acum negociem cu patru străini. Nu le pot da numele, fiindcă ne putem trezi că semnează cu alte cluburi. Este vorba despre un mijlocaş număr 10, doi atacanţi şi un mijlocaş stînga"
Valerii Moraru, patron Rapid

Ultimele achiziții din Grant

Pulpo Romero
- 27 de ani
- portar
- 1,85 metri și 80 kg
- a început fotbalul la Albacete
- a mai jucat la Atlético Tarazona (2006-2007), Mallorca B (2007-2008), Murcia B (2008-2010), Leganes (2010-2011), Orihuela (2011-2012), Doxa (2012), AEK Larnaca (2013), AEL Limassol (2013-2015)
Miquel Robuste
- 30 de ani
- fundaș central
- 1,85 metri și 78 kg
- a început fotbalul la Espanyol
- a mai jucat la Levante (2007-2011), Xerez (2011-2012), Ponferradina (2012-2014), Cartagena (2014-2015)
Dani Tortolero
- 33 de ani
- 1,84 metri și 80 kg
- a început fotbalul la Barcelona
- a mai jucat la Elche (2003-2004), Gimnastic (2004-2005, 2007-2009), Hercules (2005-2006), Salamanca (2006-2007), Girona (2009-2012), Sabadell (2012-2013), Doxa (2013-2015)
Wilfred Moke
- 27 de ani
- mijlocaș defensiv
- a început fotbalul la Olympique Noisy-le-Sec
- a mai jucat la San Fernando (2007-2008), Puertollano (2008-2009), Balompié (2009-2010), Cádiz CF (2010-2013), Burgos (2013-2015)
Miguel Angel Luque
- 24 de ani
- mijlocaș central
- 1,80 metri și 72 kg
- a început fotbalul la Villarreal
- a mai jucat la Barcelona B (2009-2010), Almería B (2010-2011), Atletico Madrid B (2011-2012), Puskas (2012-2014), Hospitalet (2014-2015)

Citește și:
Doi jucători părăsesc lotul României! Ce plan are Gică Hagi cu ei
Superliga
Doi jucători părăsesc lotul României! Ce plan are Gică Hagi cu ei
Scandal de proporții în Elveția! A fost deschisă o procedură penală împotriva căpitanului echipei » Riscă până la 5 ani de închisoare
Campionate
Scandal de proporții în Elveția! A fost deschisă o procedură penală împotriva căpitanului echipei » Riscă până la 5 ani de închisoare
Cristi Săpunaru a repetat o expresie de 3 ori, după golul lui Andrei Șucu: „Nu am nimic cu el, dar...”
Superliga
Cristi Săpunaru a repetat o expresie de 3 ori, după golul lui Andrei Șucu: „Nu am nimic cu el, dar...”
Oficialul lui Bayern Munchen l-a făcut praf pe Yamal în câteva cuvinte
Campionate
Oficialul lui Bayern Munchen l-a făcut praf pe Yamal în câteva cuvinte
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (7)
749200628533249
Sandu Viorel  •  14 Iulie 2015, 07:16

PROBABIL FACE ECHIPA DE OLD BOYS !!!!

nicktns
nicktns  •  11 Iulie 2015, 22:29
Postat de jack_the_stripper pe 10 Iulie 2015, 12:34

Ce naiba scrie pe tricoul ăla? GA-GA? Păi, parcă altfel de păsări se aud prin zonă...

Asta e GA GA, dar voi aveti cutu cutu care face ***, d-aia sunteti ***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  10 Iulie 2015, 12:34

Ce naiba scrie pe tricoul ăla? GA-GA? Păi, parcă altfel de păsări se aud prin zonă...

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close