FOTBAL  »  LIGA 2  »  PROGRAM

Schimbare de ultim moment în programul Ligii 2! Meciul Stelei, mutat în regim de urgență: care e motivul

Steaua vine după prestația mai puțin convingătoare din derby-ul cu CS Dinamo / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
Steaua vine după prestația mai puțin convingătoare din derby-ul cu CS Dinamo / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de - Publicat joi, 21 august 2025 07:46 / Actualizat marti, 26 august 2025 11:18

Modificare importantă în programul celei de-a patra etape din Liga 2. Duelul dintre Steaua București și CSM Reșița, programat inițiat luni după-amiaza, a fost mutat sâmbătă, la ora 11:00. Trei zile mai târziu, marți, trupa lui Oprița va juca în Ghencea cu UTA, în play-off-ul Cupei României.

Steaua - CSM Reșița nu se mai joacă luni. În regim de urgență, ținând cont că roș-albaștrii vor evolua la începutul săptămânii viitoare în play-off-ul Cupei României, Federația Română de Fotbal a decis să reprogrameze partida din liga secundă a echipei din Ghencea.

Steaua - Reșița se joacă sâmbătă, în loc de luni

Astfel, duelul dintre echipele lui Oprița și Flavius Stoican se va disputa sâmbătă dimineața, la ora 11:00. O programare pe placul suporterilor din Peluza Sud, în contextul în care ultrașii au acuzat în repetate rânduri că echipa lor e nevoită să joace constant în timpul săptămânii, la ore inabordabile.

În orice caz, Steaua va avea timp limitat de odihnă. Marți, în „Templu” vine UTA lui Adi Mihalcea, una dintre echipele pe val din Superliga României, într-un meci pe care „militarii” îl vor porni din postura de outsideri. Partida va avea loc de la ora 19:00.

„Meciul cu ACSM Reșița a fost mutat sâmbătă!

Federația Română de Fotbal a modificat programul etapei a IV-a din Liga a II-a. Astfel, partida dintre Steaua și ACSM Reșița nu va mai avea loc luni 25 august, de la ora 17:00, ci sâmbătă, 23 august, de la ora 11:00”, a transmis clubul „militar”, prin intermediul rețelelor de socializare.

Steaua ar vrea în grupele Cupei

Fără obiectiv în campionat, unde echipa nu deține nici în acest an drept de promovare, Steaua și-a propus participarea în grupele Cupei României Betano, totul pentru un plus de vizibilitate a brand-ului, ținând cont că duelurile cu echipele din Liga 1 ar fi inevitabile.

De la implementarea actualului sistem din Cupă, Steaua a izbutit să se califice o singură dată în grupe, spre nemulțumirea suporterilor, care au taxat superficialitatea cu care clubul a tratat acest obiectiv.

Citește și:
Răzvan Zăvăleanu dezvăluie amploarea problemelor de la CFR Cluj: „Putem vorbi de 4-5 ani de insolvență, datoriile sunt mult mai mari!”
Superliga
Răzvan Zăvăleanu dezvăluie amploarea problemelor de la CFR Cluj: „Putem vorbi de 4-5 ani de insolvență, datoriile sunt mult mai mari!”
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Campionate
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Juventus și un titular al naționalei vin la București să joace Europa League în Giulești!
Europa League
Juventus și un titular al naționalei vin la București să joace Europa League în Giulești!
Tragedie în fotbal » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Superliga
Tragedie în fotbal » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează