FOTBAL  »  LIGA 2  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Mititelu a sesizat DNA-ul: "FRF trebuie să respingă dosarul de înscriere al CS Universitatea Craiova!" :X

Articol de - Publicat miercuri, 31 iulie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 31 iulie 2013 21:47

UPDATE 21:40 Pe site-ul oficial al echipei lui Adrian Mititelu a fost publicat un comunicat oficial care explică situaţia de la echipă şi decizia FRF de azi. Iată comunicatul integral:

"Fotbal Club Universitatea Craiova aduce la cunoştinţa publicului faptul că a depus toate documentele necesare înscrierii în competiţia Ligii a II-a la COMISIA ÎNVESTITĂ din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.

Luni, 29 iulie, a fost ultima zi când reprezentanţii clubului au fost citaţi şi s-au prezentat în faţa comisiei, care a luat act de faptul că Universitatea Craiova îndeplineşte toate condiţiile pentru participarea în competiţie.

Instanţa a rămas în pronunţare, urmând ca decizia de acceptare în competiţie să fie comunicată în următoarele zile.

Facem precizarea că, astăzi, reprezentanţii clubului Fotbal Club Universitatea Craiova au fost prezenţi la Federaţia Română de Fotbal în calitate de intervenienţi în cadrul unui alt dosar, respectiv dosarul depus de societatea comercială Clubul Sportiv U Craiova SA în vederea înscrierii în Liga a II-a. În acest dosar, Fotbal Club Universitatea Craiova solicită comisiei învestite pentru soluţionarea acestor dosare de înscriere să respingă solicitarea acestei societăţi de înscriere în competiţia Ligii a II-a, deoarece această cerere încalcă legea română şi statutul FRF, UEFA şi FIFA. Instanţa învestită pentru soluţionarea acestui dosar a acordat un termen de o săptămână, respectiv miercuri, 7 august, pentru a se pronunţa cu privire la cererea acestei persoane juridice, dar şi cu privire la opoziţia Fotbal Club Universitatea Craiova.

Prin urmare, amânarea de astăzi nu are ca obiect cauza Fotbal Club Universitatea Craiova, ci solicitarea societăţii comerciale Clubul Sportiv U Craiova SA de a se înscrie nelegal în competiţia Ligii a II-a.

Menţionăm că, privitor la aceste aspecte, Fotbal Club Universitatea Craiova a sesizat şi Direcţia Naţională Anticorupţie".

*****

Cazul Universităţii Craiova a fost din nou amînat la Comisia de Disciplină.

FRF a judecat azi din nou dosarul de înscriere al Universităţii în Liga a 2-a, după ce l-a mai amînat de două ori. Asta s-a întîmplat şi acum, urmînd ca luni să se dea o decizie.

Comisia a fost sesizată de către secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, în urma problemelor descoperite de Departamentul Competiţii cu privire la unele datorii ale clubului.

Citește și:
„Faceți curat la Mondial, dar acasă de ce nu faceți?” » Femeile din Japonia se revoltă
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Mărturisirea șocantă a lui Jesse Marsch: „S-a auzit de pe banca de rezerve cum i-a trosnit osul”

I-au ridicat Rolls-ul lui Mirel Rădoi » Imaginile cu mașina de 700.000 de euro s-au viralizat: „Îmi pare rău, băietu'!”
Stranieri

Cine este primul transfer al verii la FCSB » De ce l-a refuzat Hagi, înainte să ajungă la roș-albaștri: ce remarcaseră scouterii
Superliga

Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Profit.ro
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani

Comentarii (108)
petrusm
petrusm  •  01 August 2013, 21:45

CICA LA CRAIOVA , DUPA FABRICAREA CLONEI NUMITA ,, FC CRAIOLGA ,,, SE VOR MAI INSCRIE LA LIGA ,,LU MITICA,, INCA DOUA ,, ECHIPE ,, ANUME ,,FC NASUL STUDENTESC ,, SI ,,FC ORACOLU BALCESTI ,, ECHIPE DE TRADITIE IN FOTBALUL NASPA ...

petrusm
petrusm  •  01 August 2013, 17:26

SE APROPIE FUNIA SI DE ORACOL...CUM SA SPUI CA CINEVA ITI DA 3, 5 MILIOANE DE EUROI PENTRU CA TU SA FACI O SALA DE NUNTI SI SA RETURNEZI VREO 50 000 DE EUROI PE AN...CINE ESTE TOLOMAC SA CREADA ABUREALA ASTA... DA CU CRAIOVA CE AI AVUT MITICA ? PARCA ZICEAI CA ESTI OLTEAN ?..TOTI SUPORTERII STIINTEI CRAIOVA ASTEAPTA JUSTITIE PENTRU CRAIOVA , DREPATE PENTRU CRAIOVA ......

petrusm
petrusm  •  01 August 2013, 15:01
Postat de fanatikgmi pe 01 August 2013, 11:39

gunoiul boovean este disperat ca isi pierde jucaria. daca brutaria lui s-a inchis nimeni nu mai are voie sa manance paine.

TU DE UNDE AI APARUT ...LUCREZI LA LIGA ?

Vezi toate comentariile (108)
Comentează