FOTBAL  »  LIGA 2  »  U CRAIOVA

Miza finală » Cum pot ajunge U Craiova şi Adrian Mititelu să piardă ”leul” şi palmaresul în dauna rivalei CS U Craiova

Articol de - Publicat marti, 15 aprilie 2014 00:00 / Actualizat luni, 14 aprilie 2014 21:14

FC Universitatea Craiova înseamnă, practic, în acest moment sigla cu leul albastru şi palmaresul, însă Adrian Mititelu ar putea rămîne şi fără acestea. Principalii creditori ai grupării vor cere în instanţă introducerea lor în patrimoniul clubului aflat în faliment, de unde ar urma să le cîştige apoi sub forma unor despăgubiri. De exemplu, patronatul celor de la CS Universitatea a răscumpărat creanţa de 300.000 de euro pe care FC U o avea la Euro Expo, conform informaţiilor digisport.ro. Iar Victor Piţurcă, selecţionerul ce are de luat 7 milioane de euro, datorie recunoscută în justiţie, a declarat că dacă va intra în posesia însemnelor, le va ceda autorităţilor locale. Care sînt susţinătoare ale rivalilor lui FC U.

Mititelu, în schimb, a afirmat că a securizat însemnele echipei. Le-a scos din patrimoniu şi le-a înregistrat pe numele copiilor săi.


20 de milioane de euro sînt datoriile estimative pe care Mititelu şi FC U Craiova trebuie să le plătească tuturor oamenilor şi societăţilor înscrise la masa credală


Citește și:
După FCSB - Auda, fotbalistul criticat de Becali a dansat și s-a fotografiat cu iubita pe gazonul din Ghencea
Conference League
După FCSB - Auda, fotbalistul criticat de Becali a dansat și s-a fotografiat cu iubita pe gazonul din Ghencea
Marea rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut pe plajele din Grecia
Tenis
Marea rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut pe plajele din Grecia
Scenele surprinse în Ghencea, imediat după FCSB - Auda! Titularul a fugit direct la vestiare
Conference League
Scenele surprinse în Ghencea, imediat după FCSB - Auda! Titularul a fugit direct la vestiare
Gigi Becali îl scoate pe Târnovanu din poartă și dă afară alt fotbalist de la FCSB: „Niciodată!”
Conference League
Gigi Becali îl scoate pe Târnovanu din poartă și dă afară alt fotbalist de la FCSB: „Niciodată!”
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (68)
savoss
savoss  •  18 Aprilie 2014, 01:33
Postat de stefy29 pe 16 Aprilie 2014, 00:15

Pai nu ziceau cei de la csu ca au palmaresul ? Ce le trebuieste lor leul?

Au avut, dar le-a trecut. Ii manca ingrozitor!

viorescu
viorescu  •  16 Aprilie 2014, 20:35

Este o mare porcarie treaba asta cu palmaresul si sigla. Ar trebui ca si ele sa urmeze cursul "firmei". Valabil nu numai in cazul asta, bineinteles. Dar de cind cu povestea olteneasca nu ma mai mir de nimic. Poate da si Romania faliment (nu mai are mult cu astfel de oameni) si aflam ca de fapt am fost, suntem si vom fi RSR...

sancho70
sancho70  •  16 Aprilie 2014, 18:42

Si uite cum scapa Nasu si Mitica,curati ca lacrima,in acest caz de criminalitate economica infaptuita de un grup infractional,privit cu ingaduinta de justitia romana.Kassa-i in fotbal !

Vezi toate comentariile (68)
Comentează