FOTBAL  »  LIGA 2  »  DINAMO

Un lider al vestiarului dezvăluie cum l-a convins soția să semneze cu Dinamo: „După ce mi-a zis lucrurile astea l-am sunat pe Zăvăleanu și i-am spus «Vin!»”

Neluț Roșu și soția
Neluț Roșu și soția

Articol de - Publicat vineri, 17 martie 2023 09:20 / Actualizat vineri, 17 martie 2023 10:21

Neluț Roșu, 29 de ani, este unul dintre liderii vestiarului lui Dinamo. Mijlocașul a semnat în vară cu alb-roșii, venind de la FC Voluntari. El a povestit cum a ajuns în echipa „câinilor” și ce l-a determinat să semneze cu un club aflat într-o situație extrem de complicată.

„Eu aveam contract la Voluntari, am renunțat la o grămadă de bani ca să vin. Eram acasă și m-a sunat domnul Răzvan Zăvăleanu, cu care am lucrat la CFR: «Ce faci, care e starea ta, ești fericit?».

Nu veneam după o perioadă bună, nu jucam foarte mult, i-am avut concurenți pe post pe Ion Gheorghe și Vadim Rața, care au jucat senzațional. 

Mi-a zis: «Încercăm să facem ceva, nu te gândi că e nebunie». I-am spus «Nu știu, să vorbesc și cu cei de acolo, să vedem dacă-mi plătesc o parte din salariu». «OK, bem o cafea dacă vrei și îți spun despre ce e vorba». 

Am închis telefonul, am vorbit cu soția și i-am zis «Nu mă duc, că o să fie greu». Ea mi-a zis «Tu îți dai seama ce ar însemna să mergi și să reușești o promovare cu echipa asta? Ați intra în istorie!». 

După ce mi-a zis lucrurile astea l-am sunat înapoi pe Răzvan și i-am spus «Ne vedem, vin!». Am vorbit 5 minute cu el față-n față, a fost mai greu să rezolv la Voluntari decât aici”, a spus Neluț Roșu pentru Playsport.

Neluț Roșu despre...

...începutul slab de sezon: „După acea serie negativă nu mai speram la nimic, toți se gândeau la încă un dezastru. Dar noi vorbeam între noi și simțeam că prindem forță, era nevoie să și arătăm asta pe teren. A fost un declic undeva, echipa a început să arate mai bine, oamenii au început din nou să spere. Am ajuns în situația în care oamenii nu mai acceptau să nu fim în play-off!”

...meciul cu Poli Timișoara, 1-1: „Am avut emoții, emoția e o trăire pe care trebuie să o ai, dacă n-ai emoții, vise înseamnă că n-ai inimă, nu poți să trăiești. Am vorbit și cu băieții, cu o seară înainte de meci se gândeau ce ar însemna să nu fim în play-off. Toți suporterii aveau așteptări, să batem 5-0, 16-0... Toată lumea abordează altfel meciul cu Dinamo, Poli e și o rivală a clubului, știam că va fi un meci greu. 

Cred că Dumnezeu ne-a arătat calea bună și am reușit. Am suferit foarte mult. Am tras cu toții, am făcut sacrificii, am avut și puțin noroc. Abia la câteva ore după meci am înțeles cu adevărat de unde am plecat și unde am putut să ajungem”

+14 FOTO

...viitor: „Cred că lucrurile merită să se așeze la acest club. Ce se întâmplă aici, cu oamenii care vin la stadion, se vede că suferă pentru ce s-a întâmplat și au nevoie de fericire fotbalistică, de rezultate. Cred că lucrurile vor intra în normalitate în scurt timp”

...suporteri: „E un motiv pentru care noi am reușit să intrăm în play-off. Când ești pe teren și te uiți în jur și vezi atâția oameni care vin, cheltuie bani, pierd timpul în care puteau sta cu familia, vin peste tot unde am jucat. Costurile deplasărilor sunt mari. Ei ne-au împins de la spate când n-am mai avut energie. E rar întâlnit ce fac fanii pentru echipa asta, îi așteptăm la stadion, lângă noi. Împreună putem să reușim un miracol!”

Cum au fost convinși jucătorii străini să semneze cu Dinamo

Am avut 2 scouteri pe care îi vom avea aproape și în acest nou proiect, ne-au ajutat pe zona de scouting și recrutare. Ei avut un rol important, au lucrat pro bono pentru Dinamo. 

La începutul sezonului aveam limitări extraordinar de pregnante: nu aveam voie să oferim prime de instalare, comisioane pentru agenți, bonusuri individuale, se știa că Dinamo e în insolvență, că sunt întârzieri la salarii. 

Am reușit să-i conving (n.r. pe jucătorii străini) în ciuda tuturor acestor minusuri. Întrebau: «Avem mașină?» / «Dacă vom reuși să încheiem un acord cu un partener de mobilitate». «Avem cazare din partea clubului?» / «Să vedem dacă reușim să obținem un contract, nu pot să garantez. Aveți salarii» / «Sunt achitate la timp? Avem bonusuri de promovare, la gol, la pasă de gol?» / «Nu putem să includem nici asta în contract». 

Ei au venit efectiv pentru că își doreau să facă performanță, au înțeles că e un mediu propice pentru asta, că avem un antrenor tânăr, cu o metodologie modernă, care vorbește mai multe limbi străine... Le-am arătat video cu suporterii noștri extraordinari și, în ciuda tuturor minusurilor, au acceptat să vină

Vlad Iacob, administrator special Dinamo, pentru sursa citată

„Nea George, fii atent!” » Culisele unei trădări celebre pe axa Rapid - Dinamo. Dezvăluiri tari ale lui Lobonț: „Seara, l-am găsit pe Copos în aeroport”
PROFU' DE SPORT
„Nea George, fii atent!” » Culisele unei trădări celebre pe axa Rapid - Dinamo. Dezvăluiri tari ale lui Lobonț: „Seara, l-am găsit pe Copos în aeroport”
Veste de ultimă oră în vestiarul lui Dinamo » Surpriză înaintea debutului în play-off + aproape de un nou sold-out
DINAMO
Veste de ultimă oră în vestiarul lui Dinamo » Surpriză înaintea debutului în play-off + aproape de un nou sold-out

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
istet10
istet10  •  17 Martie 2023, 12:35

Cum te distruge femeia ... A gasit fericirea suprema la Dinamo ....

laur33
laur33  •  17 Martie 2023, 11:01

Păcat ca l-a convins soția sa vină. El nu are cu ce sa ajute pe Dinamo. Poate Dinamo să-l ajute pe el.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează