Articol de Victor Vrînceanu - Publicat joi, 18 iulie 2019 21:21
Dacă nu ați văzut videoclipul de promovare a abonamentelor Rapidului pentru noul sezon, trebuie neapărat să o faceți! Indiferent că sunteți steliști, fecesebiști, dinamoviști sau petroliști! Este emoție pură!
Cel mai vârstnic suporter al „giuleștenilor”, Ion Chivu, sau „ nea Chivu” cum îl știu fanii giuleșteni, apare în clip, iar vocea marelui actor Mitică Popescu, și el un cunoscut rapidist, relatează istoria clubului înființat în 1923, an în care s-a născut și veteranul peluzelor giuleștene.
Simbolic, bărbatul ajuns la 96 de ani a primit abonamentul numărul 1, și cheamă toată suflarea giuleșteană să cumpere abonamente pentru noul sezon de Liga a doua. În acest timp, pe fundal rulează imagini din toate epocile prin care a trecut echipa din Giulești.
Ideea de marketing foarte reușită a clubului ce speră să promoveze la anul în prima ligă mi-a adus aminte de un episod ce îi are în prim plan pe ultrașii Rapidului și pe nea Chivu, la care am fost martor pe viu.
Nu-mi aduc aminte exact anul, dar cu siguranță se întâmpla în „era Copos”. În fața stadionului erau parcate autocare ce urmau să ducă ultrașii Rapidului într-o deplasare. Atmosfera era de caterincă de peluză, mai un cântec, mai o scandare, mai o înjurătură sau o glumă între camarazi. Mereu cu voie bună. În imediata apropiere a agitației din fața stadionului, într-un colț, stătea nea Chivu cu un zâmbet larg, părintesc, pe chip. Îi privea pe tinerii în blugi și adidași, cu eșarfe și tatuați, cum se duc să susțină marea iubire a vieții sale, echipa Rapid.
„Bre, te iau pe sus!”
La un moment dat, unul dintre liderii galeriei îl ia la ochi pe bătran: „bre, nea Chivule, ce faci? Mergi cu noi?”. „Nu, tată, distracție plăcută, Doamne ajută să câștige Rapidul”, a răspuns veteranul. „De ce nu vii, bre?”, i-a întors-o imediat tânărul. Bătrânul a refuzat din nou: „Nu contează, tată, duceți-vă voi”. „Zi, bre, de ce? Că știi că te iau pe sus dacă nu-mi spui”, a insistat ultrasul. „Nu am bani, dar merg tura următoare, promit”, a răspuns Chivu, vizibil jenat.
Ultrasul era fix genul ăla de îți vine să te muți două rânduri mai sus în tribună când îl vezi că apare, să fii sigur că nu îi intri în raza vizuală. În ciuda durității sale, fanul a avut un moment de uluială și i-a zis puțin încurcat: „Ce ai zis, bre? Matale faci mișto de mine?”, și a sunat imediat adunarea ca pentru salvarea unui camarad de război: „Băăăi, veniți încoace repede! Săriți cu bani că n-are nea Chivu să vină cu noi la meci”.
Șapcă și nod de ultras
Imediat s-au adunat băieții cu ochelari de soare și cu beri în mâini. S-au scotocit prin buzunare și au adunat în câteva secunde vreo 300 de lei. Nea Chivu, mândru, nu a vrut să accepte și dădea deja să plece. Dar unde să te mai înțelegi cu nebunii? „Bre, ne supărăm pe tine și nu mai mergem nici noi să cântăm pentru Rapid. Să mor eu! Vrei să piardă ăștia din cauza matale?”.
Nea Chivu a izbucnit în lacrimi și într-un final a acceptat: „Vă mulțumesc din suflet, băieți!”
Când a pășit pe scara autocarului, să urce, suporterul care l-a luat la ochi în primă fază l-a oprit din nou: „Stai, bre, așa!”. Tânărul i-a luat șapca Fred Perry din capul unui camard, i-a pus-o pe frunte lui Nea Chivu, și-a dat jos eșarfa vișinie și i-a legat-o bătrânului la gât, oficializând isprava „gata, bre! Ești echipat corespunzător. Vezi că ți-am făcut și nod d-ala de ultras la eșarfă. Nu știu «cetățenii» d-astea. Hai să mergem după căpriori”.
În momentul în care Rapidul a ajuns la munca de jos în liga a patra, nu mi-am pus nicio secundă problema că spiritul Rapidului s-ar putea pierde. Cum aș putea să o fac după ce am asistat pe viu la un asemenea moment?
