FOTBAL  »  LIGA 2  »  ANTRENOR

Incredibil: a treia răsturnare de la Sepsi! » Cine este acum favorit să devină „principal”: „Sunt aproape înțeleși”

A treia răsturnare de la Sepsi » Cine este acum favorit să devină antrenor: „Suntem aproape înțeleși”
A treia răsturnare de la Sepsi » Cine este acum favorit să devină antrenor: „Suntem aproape înțeleși”

Articol de , - Publicat duminica, 15 iunie 2025 22:16 / Actualizat luni, 16 iunie 2025 10:23

Ovidiu Burcă (45 de ani), antrenor liber de contract în acest moment, este foarte aproape de a ajunge la o înțelegere cu Sepsi OSK, pentru a prelua banca tehnică a covăsnenilor, imediat după retrogradarea în Liga 2.

Pentru postul de antrenor al celor de la Sepsi au fost luate în calcul mai multe nume în ultima perioadă, selecționerul de la Under 21, Daniel Pancu, și Daniel Oprița, antrenorul celor de la Steaua, fiind numele vehiculate, la fel ca Florin Maxim de la Corvinul Hunedoara.

De altfel, nici Ovidiu Burcă nu a purtat negocieri numai cu Sepsi. El a fost în pole position la Chindia, însă până la urmă varianta de a merge la echipa condusă de Laszlo Dioszegi este acum în prim-plan.

Nu e Burcă! GSP a aflat cine o preia pe Chindia Târgoviște: el e antrenorul din clipul misterios postat azi de club!
ANTRENOR
Nu e Burcă! GSP a aflat cine o preia pe Chindia Târgoviște: el e antrenorul din clipul misterios postat azi de club!

Ovidiu Burcă, aproape de o înțelegere cu Sepsi

Ovidiu Burcă a pregătit-o ultima dată pe Oțelul Galați, vreme de 3 luni, până în martie 2025, iar de atunci este liber de contract.

Acum, din informațiile GSP.ro, Burcă este foarte aproape de a ajunge la o înțelegere cu gruparea covăsneană, care l-a întors din drum și l-a făcut să se răzgândească, deși era ca și înțeles cu cei de la Chindia Târgoviște.

Despre instalarea lui Ovidiu Burcă la Sepsi a scris astăzi și digisport.ro.

Burcă a purtat în ultima perioadă mai multe negocieri cu gruparea dâmbovițeană, părțile chiar ajunseseră la un acord verbal și puseseră la punct detaliile privind strategia pentru viitoarea stagiune. De altfel, ar fi și semnat dacă „pe fir” nu intra Sepsi.

O ofertă venită în ultimele 48 de ore însă de la echipa care a retrogradat în Liga 2, care nu a reușit să concretizeze cu Pancu, Oprița sau Maxim, a schimbat complet situația și l-a făcut pe Burcă să se răzgândească și să încline balanța în favoarea covăsnenilor, considerând că acolo este o oportunitate mai mare pentru el.

Incredibil: a treia răsturnare de la Sepsi! » Cine este acum favorit să devină „principal”: „Sunt aproape înțeleși”
Ovidiu Burcă, fostul antrenor de la Oțelul Galați

Astfel, Burcă nu a mai semnat cu Chindia, care a ajuns la o înțelegere între timp cu Ilie Poenaru, și în principiu a ales provocarea de la echipa patronată de Laszlo Dioszegi.

„În principiu suntem înțeleși, mâine (n.r. - luni) purtăm discuțiile finale”, au precizat surse apropiate de Sepsi, pentru GSP.ro.

Citește și:
FCSB s-a făcut de râs în Andorra » Campioana a fost călcată în picioare de Inter D'Escaldes, dar s-a calificat cu noroc
Liga Campionilor
FCSB s-a făcut de râs în Andorra » Campioana a fost călcată în picioare de Inter D'Escaldes, dar s-a calificat cu noroc
Ce este Kaizen Foundation, numele apărut pe tricourile campioanei FCSB la meciul cu Inter Club d'Escaldes
Liga Campionilor
Ce este Kaizen Foundation, numele apărut pe tricourile campioanei FCSB la meciul cu Inter Club d'Escaldes
Liviu Antal, protagonistul unui meci nebun în preliminariile Ligii Campionilor » I-a venit rândul de două ori la loviturile de departajare
Liga Campionilor
Liviu Antal, protagonistul unui meci nebun în preliminariile Ligii Campionilor » I-a venit rândul de două ori la loviturile de departajare
Au apărut primele imagini de la petrecerea nebună a lui Lamine Yamal! » Cu ce s-a îmbrăcat fotbalistul
Campionate
Au apărut primele imagini de la petrecerea nebună a lui Lamine Yamal! » Cu ce s-a îmbrăcat fotbalistul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Au apărut primele imagini de la petrecerea nebună a lui Lamine Yamal! » Cu ce s-a îmbrăcat fotbalistul

Un model dezvăluie ce voia Yamal la petrecere: „Ne dădea o sumă între 10.000 și 20.000 de euro”


Comentarii (6)
ViviNapoca
ViviNapoca  •  16 Iunie 2025, 10:07

Acum puteți sa- l puneți și pe Nitzury et. staful sau de " nemulțumiți " !

tarnaveanu
tarnaveanu  •  16 Iunie 2025, 01:21
Postat de tarnaveanu pe 15 Iunie 2025, 22:55

***

Barbule începi să ți-o iei în cap. Care era limbajul jignitor? Dacă ceva *** șterge expresia respectivă, dar ce ai cu comentariul în sine care se referea la altceva , mai exact la strategia falimentară a clubului? Caraghioșii planetei.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

CiprianBirtea_84
CiprianBirtea_84  •  16 Iunie 2025, 00:28

Deci Pancu nu a vrut să antreneze în liga a 2-a.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Gigi Becali, la pământ: „Rușine! Nu mai am cuvinte” + îl laudă doar pe Chiricheș
Gigi Becali, la pământ: „Rușine! Nu mai am cuvinte” + îl laudă doar pe Chiricheș