FOTBAL  »  LIGA 2  »  RAPID

Amenințat că va fi dat afară de la Rapid, Ovidiu Burcă îi dă replica lui Daniel Niculae: „Dacă are ceva cu mine, îl aștept să vorbim față în față”

Ovidiu Burcă i-a dat replica lui Daniel Niculae
Ovidiu Burcă i-a dat replica lui Daniel Niculae

Articol de GSP - Publicat duminica, 04 aprilie 2021 14:50 / Actualizat duminica, 04 aprilie 2021 15:02

Ovidiu Burcă (41 de ani), antrenorul „satelitului” lui Rapid, are zilele numărate în Giulești, fiind amenințat deja de noul președinte Daniel Niculae că va fi dat afară.

În replică, Ovidiu Burcă spune că așteaptă o întrevedere cu Daniel Niculae. Cei doi au o relație extrem de rece, animozitățile dintre ei existând de mai bine de trei ani.

„Față de mine, lucrurile sunt foarte clare. Dacă Nico are ceva cu mine, îl aștept săptămâna viitoare să vorbim fată în față, iar dacă el consideră că eu trebuie să plec,voi pleca. E foarte simplu. 

Însă am început o muncă aici la Rapid cu acești copii și ar fi păcat să nu o duc la final. Dar să mi se spună frumos în față săptămâna viitoare. Eu nu am avut nicio divergență cu Nico, dar dacă el are ceva cu mine, vă repet: îl aștept săptămâna viitoare să discutăm”, a declarat Ovidiu Burcă, potrivit ProSport.

Începe curățenia la Rapid după numirea lui Daniel Niculae

Daniel Niculae (38 de ani), noul președinte de la Rapid, a lăsat de înțeles că alb-vișiniii se vor despărți de Andrei Nicolescu, vicepreședinte al Consililui de Administrație, și Ovidiu Burcă, antrenorul de la Rapid 2.

Daniel Niculae a revenit la Rapid, fiind numit președinte al grupării cu aspirații de promovare. Fostul idol din Giulești nu i-a uitat pe cei din cauza cărora a plecat de la Rapid în 2018, Andrei Nicolescu și Ovidiu Burcă, și a lăsat de înțeles că aceștia vor fi îndepărtați din club în perioada următoare.

„Știți care a fost decizia mea, din ce cauză am decis de a pleca. Înseamnă că s-au schimbat lucrurile (n.r. - dacă a acceptat acum să vină), că persoanele cu care nu am putut lucra probabil vor pleca săptămâna următoare”, a declarat Niculae în cadrul unei conferințe de presă.

VIDEO Conducerea Rapidului anunță: „Ne-am luat gândul de la baza Pro Rapid”

Citește și alte știri despre Rapid:

Începe curățenia la Rapid după numirea lui Daniel Niculae ca președinte: „Ei doi vor pleca”

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
dreak
dreak  •  04 Aprilie 2021, 20:28
Postat de Costel Tudor pe 04 Aprilie 2021, 17:42

Sunt rapidist de la vârsta de 4 ani . Comportamentul lui Niculae ma dezamageste ! Nu trebuie sa uitam niciodată ca Angelescu , Burca , Nicolescu și nu in ultimul rând fostul primar Tudorache , sunt oamenii care au reînviat Rapidul ! Dacă nu erau ei , care au venit cu MĂLAIUL , Rapid și astăzi se balacea in liga a lV-a !!!

Degeaba sunteti rapidist de la 4 ani, daca nu ati vazut nici pana acum care au fost oamenii trup si suflet alaturi de Rapid. Despre burca, care in afara faptului ca a fost un fotbalist mediocru, ce s-a pripasit la final de cariera pe la noi pentru o paine mai alba, pot sa va spun ca a fost unul dintre cei mai aprigi si vehementi care, pentru recuperarea drepturilor, au solicitat sanctionarea clubului in perioada in care eram in insolventa ! Iar despre banii adusi de el si realizarile sale cat a fost prin functii de conducere, cred ca numai dumneavoastra le-ati vazut...

485809194904413
Costel Tudor  •  04 Aprilie 2021, 17:42

Sunt rapidist de la vârsta de 4 ani . Comportamentul lui Niculae ma dezamageste ! Nu trebuie sa uitam niciodată ca Angelescu , Burca , Nicolescu și nu in ultimul rând fostul primar Tudorache , sunt oamenii care au reînviat Rapidul ! Dacă nu erau ei , care au venit cu MĂLAIUL , Rapid și astăzi se balacea in liga a lV-a !!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează