FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGAB.RO

Primarul Nichita a renunţat la promovare: "Cu banii pe care îi avem nu ne permitem obiective măreţe"

Articol de GSP - Publicat vineri, 17 decembrie 2010 00:00

Primarul oraşului Iaşi, Gheorghe Nichita, a declarat că va susţine în continuare formaţia ACSMU Poli Iaşi, pentru a putea să evolueze în Liga a II-a tinerii talentaţi din această zonă a Moldovei

"Chiar dacă domnul Negoiţă a ales să plece, vom avea în continuare fotbal de Liga a II-a la Iaşi. Tinerii talentaţi pe care îi avem nu merită să se piardă. Însă, doar cu banii pe care îi dă Primăria, nu ştiu dacă se poate mai mult. Pentru obiective mai mari, avem nevoie de un investitor şi orice persoană interesată să sprijine fotbalul ieşean este binevenit", a spus Gheorghe Nichita.

El a precizat că deciziile luate în ultima perioadă la echipă i-au aparţinut lui Ionuţ Negoiţă: "Chiar dacă domnul Negoiţă a dat mai puţini bani decât Primăria Iaşi, eu l-am lăsat să conducă şi să ia deciziile pe care le doreşte. L-am sfătuit să nu-l demită pe antrenorul Ionuţ Popa, însă el a făcut cum a vrut şi a bulversat echipa. I-am mai spus domnului Negoiţă că nu mi se pare normal ca Primăria să dea bani la echipă, iar el să o împrumute. I-am oferit şi alte variante de colaborare, însă a refuzat".

Mediafax

Citește și:
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Campionate
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Tenis
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Premiul special primit de David Popovici la finalul sesiunii de la Paris
Altele
Premiul special primit de David Popovici la finalul sesiunii de la Paris
Andrei Borza, debut cu o mare surpriză în Turcia! A încurcat-o pe Galatasaray
Stranieri
Andrei Borza, debut cu o mare surpriză în Turcia! A încurcat-o pe Galatasaray
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Profit.ro
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează