FOTBAL  »  LIGA 2  »  ASA - CS U CRAIOVA 1-1

Puţin fotbal, mulţi pumni! » Jucătorii de la ASA Tîrgu Mureş şi CS U Craiova s-au luat la bătaie după ce au făcut egal pe teren

Stancu a încercat să stopeze avîntul ardelenilor, dar n-a reușit pînă la sfîrșit // Foto: Bogdan Dănescu
Stancu a încercat să stopeze avîntul ardelenilor, dar n-a reușit pînă la sfîrșit // Foto: Bogdan Dănescu

Articol de - Publicat duminica, 29 septembrie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 28 septembrie 2013 23:10

La Tîrgu Mureş s-a jucat foarte dur, iar remiza nu ajută pe nimeni. La final jucătorii celor două echipe s-au bătut parte-n parte.

Încins de acuzaţiile de blat venite din partea managerului ardelenilor, Daniel Stanciu, "patru jucători de-ai noştri au fost căutaţi de intermediari din partea oltenilor!", derby-ul de la Tîrgu Mureş a început abrupt.

Fîşneţul Albert Voinea a ameninţat de două ori careul lui Caparco (6 şi 11), după care gazdele au replicat prin fostul vasluian Buhăescu (17), care a trimis cu capul puţin peste poarta juveţilor.

Apoi, meciul a luat efectiv foc: Lorand Szilagyi l-a călcat pe Dragu şi a văzut direct "roşu" (24), secundul lui Edi Iordănescu, Alexandru Radu, a protestat vehement şi a fost şi el eliminat de "centralul" Kovacs, iar spiritele s-au mai calmat cît de cît abia după două minute de parlamentări! Omul în plus pentru oaspeţi nu prea s-a văzut, mai aproape de gol fiind Bumba (35) şi Buhuşi (43).

După pauză, festival de goluri anulate, Vîrtic (48) şi Dragu (59), primul corect, al doilea pentru un ofsaid inexistent, apoi reuşita lui Opriţa (68), ce părea să ducă toate punctele în Bănie.

N-a fost de acord Bumba, care în prelungiri a făcut 1-1, după un penalty uşor acordat de arbitru. Motiv pentru cele două tabere să se încaiere după ultimul fluier, combatanţii împărţindu-şi pumni şi pe teren, şi în drum spre vestiare!

ASA - CS U Craiova 1-1 (0-0)
A marcat: Bumba (90+3-pen) / Opriţa (68)

ASA: Caparco - Homei (Hanca, 80), Vîrtic, Patriche, L. Szilagyi - Cioinac, Al. Dan - Bumba, Buhuşi (Miclea, 61), Buhăescu - A. Creţu (Aniţoiu, 27). Antrenor: Eduard Iordănescu

CS U: Brac - Cîrjă, Z. Ljubinkovic, Izvoranu, I. Stancu - Ad. Ionescu (Dragalina, 66), Pleşan - Dragu, Precup (Sin, 46), Opriţa (Fl. Pătraşcu, 83) - A. Voinea. Antrenor: Erik Lincar

Eliminări: L. Szilagyi (24) / Dragalina (77), Izvoranu (90Ă3)

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (47)
dan.motru
dan.motru  •  30 Septembrie 2013, 22:12

Cand ai disponibilitati sperantele nu mor,indiferent de rezultatele anterioare.Acest PRAGMATISM sunt sperante de renastere a mitului,,CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI"pe care mititelu a dezonorat-o cu retrogradarea si dezafilierea. Un strigat,o lacrima,un suras de fericire,un mit, o iubire infinita pentru CRAIOVA INDEPENDENTA de tirania booveana si urmasilor lui mititelu.Leii trebuie sa fie liberi nu subjugati de mania popularizarii lui.Sentimentul de libertate si bucuria sperantelor e frumusetea renasterii STIINTEI! SUCCES STIINTA!!

1977cristian
1977cristian  •  30 Septembrie 2013, 01:16
Postat de ovidiu_3003 pe 29 Septembrie 2013, 19:36

Nu va pricepeti voi la fotbal ca mine ...univ Cv ...nu mai exista demult ...acum sunt doua echipe cea a orasului Craiova si fc booveni care are viata scurta si e sustinuta din banii a 150 de familii ...

schimba emblema fraiere,pune emblema cu clona voastra

gazmetan
gazmetan  •  29 Septembrie 2013, 21:47
Postat de gynos7 pe 29 Septembrie 2013, 14:11

Intelege ca ieri nu ati jucat cu o echipa din Craiova....in niciun caz cu Universitatea.....e un srl din Bucuresti care si-a deschis de o luna de zile un punct de lucru si la Craiova....care a primit un loc direct in liga 2-a....si si-a pus un nume asemanator cu cel al celebrului club Universitatea Craiova...nu are suporteri deloc si nu are nimic oltenesc in el acest club Clona....este clar ca au incercat sa va contacteze jucatorii si au incercat sa castige prin orice mijloace....cei de la Clona nu au scrupule si nu se dau inapoi de la nimic pt as realiza scopurile...Injurati Clona si excrocii din fruntea ei...nu craiovenii...ca nu au nicio legatura cu Craiova Clonarii

O gresit ma trebuia sa zica jos Clona nu so exprimat bine ,Is din Tg Mures Respect Stinta

Vezi toate comentariile (47)
Comentează