FOTBAL  »  LIGA 2  »  UTA - FC BRAȘOV 1-2

Renegații Stelei aduc speranța » FC Brașov câștigă duelul cu UTA, iar lupta pentru promovare se joacă

Articol de - Publicat luni, 20 martie 2017 00:00

FC Brașov a învins rivala din Arad, iar lupta pentru promovarea directă se dă între cele două echipe aflate la egalitate de puncte.

Patru echipe pe două locuri pentru un sezon în Liga 1! Acestea sunt ingredientele din L2, după ce Juventus a învins Sepsi și e marea favorită la promovare. UTA, FC Brașov și Sf. Gheorghe se luptă la baionetă pentru poziția secundă, care duce și ea direct în primul eșalon.

Ieri, pe stadionul "Otto Greffner" din Şiria, peste 1.200 de oameni au umplut tribunele până la refuz şi au fost martorii unui nou derby de tradiție între UTA și Brașov, iar spectacolul a fost unul pe măsură. Nervi, tensiune și goluri.

MVP-urile de sub Tâmpa

Umiliți și trimiși să se antreneze pe sinteticul de la Liceul "Mircea Eliade" din București, foștii steliști Sebastian Chitoşcă și Rareș Enceanu au fost cei mai buni jucători ai "stegarilor", reușind să înscrie cele două goluri ale brașovenilor.

Chitoșcă a pornit recitalul cu o acțiune personală de excepţie! A plecat cu mingea de la mijlocul terenului, a trecut de toţi adversarii, a pătruns în careu şi a deschis scorul cu un şut la colţul scurt (9).

După pauză, i-a lăsat locul lui Enceanu, iar Rareş n-a dezamăgit încrederea primită de la Ţălnar. La doar 11 minute după ce-a intrat pe teren, a primit o pasă de la Ștefan Grigorie, care-și trăiește a doua tinerețe sub Tâmpa, l-a depășit umăr la umăr pe Filaret și a șutat din centrul careului în dreapta portarului Miron.

Iacob, ce meci!

UTA a fost la un pas să reintre în meci (79), dar golgeterul echipei, puștiul de 19 de ani, Adrian Petre, cu 22 de reușite în actualul sezon, a ratat o lovitură de la 11 metri, respinsă senzațional de Florin Iacob.

Cu un minut înainte de final, dar prea târziu pentru a mai scoate un punct, Chindriş a marcat golul de onoare pentru arădeni.

Brașov și UTA continuă o luptă serioasă pentru accederea directă în L1, dar Sepsi e în spatele celor două și nu reununță nici ea la o promovare istorică.

UTA - FC Brașov 1-2

  • Au marcat: Chindriş (89) / Chitoşcă (9), Enceanu (76)
  • Arbitru: Florin Mazilu (Satu Mare). Rezerve: Iulian Szekely, Doru Lucaciu (ambii din Cluj)

UTA: B. Miron - Adili (63 D. Muntean), Al. Manea, Gligor, Filaret - Strătilă (69 Andor), M. Chindriş, I. Tănase, Vâlceanu - D. Copil (46 Curtuiuş) - Ad. Petre. Antrenor: Laurenţiu Roşu

FC Brașov: Fl. Iacob - Băjan, I. Şerban, Poverlovici, Ct. Stan - P. Iacob, Vl. Munteanu, Goge (53 I. Popa) - Șt. Grigorie (84 Al. Ichim), R. Moldoveanu, Chitoşcă (65 Enceanu). Antrenor: Cornel Ţălnar

Citește și:
Karlo Muhar a primit ofertă din Superliga, după ultima plecare de la club
Superliga
Karlo Muhar a primit ofertă din Superliga, după ultima plecare de la club
Final de eră: Lionel Messi s-a retras din naționala Argentinei: „Am scris aceste cuvinte pe 21 iulie”
Campionate
Final de eră: Lionel Messi s-a retras din naționala Argentinei: „Am scris aceste cuvinte pe 21 iulie”
Rușii sunt cu ochii pe situația din Polonia: „Există 3 variante”
Jocurile Olimpice
Rușii sunt cu ochii pe situația din Polonia: „Există 3 variante”
Mihai Stoica, ripostă la adresa lui Tănase: „Obraznic! A făcut o chestie care nu se poate scuza”
Superliga
Mihai Stoica, ripostă la adresa lui Tănase: „Obraznic! A făcut o chestie care nu se poate scuza”
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează