FOTBAL  »  LIGA 2  »  "U" CLUJ

Robert Iacob: “Pas cu pas”

Robert Iacob
Robert Iacob

Articol de - Publicat luni, 17 august 2009 00:00

Mijlocaşul Robert Iacob a explicat strategia lui “U” Cluj pentru a promova în Liga 1

- Robert, ai debutat cu un gol decisiv pentru U Cluj. Cum a fost la Craiova?
- Nu a fost un meci uşor întrucît a fost prima etapă şi jucam pe terenul unei nou promovate. Ne aşteptam la orice. Pînă la urmă a ieşit bine. E victoria echipei, pentru că sîntem un grup unit şi toț i am contribuit la acest succes.

- Cum a fost golul?

- Am intrat pe teren în a doua repriză, cu ambiţia şi dorinţa să-mi ajut echipa. Sînt fericit că am reuşit. Golul l-am marcat cu un şut de la circa 30 de metri, în diagonală, în stînga portarului.

- Se poate gîndi “U” Cluj la promovare în acest sezon?

- Să nu ne gîndim aşa departe după prima etapă. Trebuie să facem pas cu pas. Urmează meciul cu FC Baia Mare şi de abia aştept să jucăm în faţa propriilor suporteri. Avem nişte fani minunaţi, care vin peste tot cu noi. Cu astfel de suporteri te simți fotbalist. Îmi era dor de o astfel de atmosferă.

- Între cine se va da lupta pentru liga I?
- Cred că echipele de tradiţie, precum FC Argeş, Tîrgu Mureş şi “U” Cluj se vor lupta pentru promovare. Cred că noi avem o şansă în plus întrucît avem un investitor serios şi nişte suporteri adevăraţi, dar, cum am mai spus, trebuie să facem totul pas cu pas.

- Tu ce ţi-ai propus?
- Să joc cît mai bine şi să-mi cîştig un loc de titular. Apoi, de fiecare dată cînd intru pe teren mă gîndesc să fac lumea fericită, să plece mulţumită de la stadion.

- Visezi la derby-urile cu CFR Cluj?
- Normal, sper ca în sezonul viitor să jucăm cu CFR în prima ligă şi să cîştigăm.

Citește și:
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Campionate
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”

Comentarii (2)
 •  17 August 2009, 21:09

Iacob este un foarte bun fotbalist dar nu este apreciat la adevarata lui valoare... este foarte talentat si va ajunge departe...esti tare frate...

 •  17 August 2009, 02:00

NUMAI U! Suntem pe drumul cel bun!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează