LIGA 2  ·  OȚELUL

Se vinde Gavroche al Galațiului » Copilul care plângea în hohote la ultimul meci din istoria Oțelului e scos pe tarabă de creditori

Sefer joacă pentru echipa centrului FRF de la Timișoara, dar drepturile asupra transferului său aparțin Oțelului aflat în faliment
Sefer joacă pentru echipa centrului FRF de la Timișoara, dar drepturile asupra transferului său aparțin Oțelului aflat în faliment

Vineri, 10 Martie 2017

Adunarea Creditorilor Oțelului îl scoate la licitație pe Antonio Sefer, fotbalistul de 16 ani care a încheiat în lacrimi ultimul joc oficial din istoria clubului, în martie 2016.

"Când m-am uitat în contabilitate am rămas șocat de cheltuielile care s-au făcut", povestește omul desemnat să se ocupe de lichidarea Oțelului Galați. Mihail Bojincă gestionează ultimele rămășițe ale clubului din care creditorii speră să mai adune ceva.

Se contrazic cu cât să-l vândă

Printre posibilele "firimituri" de care se agață Finanțele Publice București și Astra Asigurări, doi dintre creditorii mari, se numără și Antonio Sefer. Adolescentul în vârstă de 16 ani trebuie scos la vânzare. Finanțele și Astra nu se pun de acord cum să-l vândă pe Sefer și au stabilit să angajeze în perioada următoare un evaluator menit să stabilească un preț al copilului-fotbalist!

Sefer e printre ultimele bucăți din Oțelul care mai pot fi vândute. Mijlocaș ofensiv, el s-a antrenat la unul dintre centrele FRF după falimentul clubului. A rămas însă în proprietatea grupării pentru dispariția căreia plângea în martie 2016. Antonio jucase atunci în ultimul meci din istoria campioanei din 2011.

Oțelul- Rapid 0-3, partida care a certificat retrogradarea în liga a treia și dispariția efectivă, fiindcă echipa nu a mai fost înscrisă din acel moment în niciun eșalon, iar pentru societate s-a pronunțat deja falimentul.

La 15 ani a jucat meciul de adio

Creditorii care împart rămășițele dezbat cum să-l vândă pe Sefer. Într-o adunare generală care a avut loc de curând, Astra Asigurări a aprobat "valorificarea drepturilor de transfer ale jucătorului Sefer Antonio prin negociere pornind de la suma de 20.000 de euro".
ANAF s-a opus și a cerut să fie angajat un evaluator care să propună un preț mai corect.

Copilul e internațional de juniori, e considerat unul dintre cei mai talentați jucători la nivelul lui de vârstă. Mai mult decât cu convocările la loturile naționale, a atras atenția cu comportamentul pe care l-a avut la sfârșitul meciului cu Rapid, din 2016, când nimeni nu reușea să-i oprească lacrimile.

Fusese primul sezon al lui Sefer la nivel de seniori, în Liga a doua, un campionat în care el a fost promovat forțat, deoarece clubul nu-și mai permitea să angajeze fotbaliști profesioniști.

În locul seniorilor, gălățenii au trimis pe teren o trupă de copii care pierdeau pe linie. Antonio a adunat 15 meciuri și un gol în stagiunea 2015-2016, una în care a participat la meciuri doar pentru ca Oțelul să încheie competiția. El urmează să fie vândut pentru acoperirea unor datorii dintre cele care au cauzat falimentul.

L-au evaluat ca transfermarkt

Antonio Sefer, 16 ani, s-a născut în Galați și a crescut în centrul de tineret al Oțelului. Are 934 de minute la nivel de seniori, toate adunate în Liga a doua.

Propunerea de vânzare a lui Sefer prin licitație pornind de la suma de 20.000 de euro, care i-a aparținut lichidatorului judiciar, îl evaluează pe tânărul fotbalist aproape de nivelul la care îl "cântărește" și transfermarkt.de. Site-ul specializat în cote de transferuri îl evaluează pe Sefer la 25.000 de euro.

Poziția pe care a avut-o ANAF în legătură cu Sefer:

"DGRFP București, cu 30 la sută din totalul creanțelor, nu aprobă propunerea lichidatorului judiciar de valorificare a drepturilor de transfer ale jucătorului Sefer Antonio prin negociere pozitivă cu pornirea de la 20.000 de euro pentru 100% din drepturile de transfer. Nu a fost făcută evaluarea pentru acest jucător"

3.000.000 €însumează datoriile pe care le-a făcut Oțelul între momentul în care a intrat în insolvență, iulie 2013, și declararea falimentului, aprilie 2016. Falimentul a fost pronunțat la o săptămână după meciul în care a plâns Sefer



Cine spune adevărul?! Reghe se jură că Alexa și-a luat un pumn din cauza unor jucători, dar patronul Astrei îl contrazice

Libertatea

Comentarii (4)

Pop Vasile  •  10 Martie 2017, 14:13

Voua chiar nu va miroase a SCLAVIE ?!? CUM poti sa vinzi un copil de 16 ani , un MINOR ?!? Autoritatile statului chiar nu se autosesizeaza in acest caz ?!?

paulg40  •  10 Martie 2017, 10:54

*** zid cu executorii si judecatorii.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Iulian Cotun  •  10 Martie 2017, 09:57

Adicca ANAF vrea sa angajeze un „specialist„ care să ia cateva mii de euro ca sa intre pe transfermarket.de si sa zica cat e pretul jucatorului. Si in loc sa se mai reduca din datorie mai apare unu care baga mana pana la cot....

Vezi toate comentariile (4)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
Program TV complet

Liga 1