FOTBAL  »  LIGA 2  »  RECORD NEGATIV

Exclusiv Șocant: iată echipele din Liga 2 fără drept de promovare în Superliga!

CS Dinamo - CSA Steaua, un derby imposibil în Superliga
CS Dinamo - CSA Steaua, un derby imposibil în Superliga

Articol de - Publicat joi, 23 iulie 2026, 14:16 / Actualizat joi, 23 iulie 2026 15:19

Bolnav de insolvențe, concordate preventive și alte situații financiare limită, sufocat de datorii care se rostogolesc și cresc de la an la an, inclusiv la nivelul primului eșalon, fotbalul românesc atinge o altă bornă negativă istorică.

La Liga a 2-a, dintre cele 22 de echipe care vor lua startul în sezonul 2026-2027, pe 1 august, 10 dintre formații nu au drept de promovare fiindcă sunt de drept public. S-a atins astfel un nou record negativ.

10 echipe din Liga 2 nu pot promova în Superliga

După ce an de an numărul acestora a tot crescut. Iar în campionatul precedent se bătuse recordul de până atunci, ajungându-se la 9 echipe care nu aveau drept de promovare.

O situație care a alarmat lumea fotbalului, nu puține fiind vocile care reclamă o schimbare de sistem, cu două serii de câte maxim 10 echipe la eșalonul secund, tocmai din cauza problemelor de organizare, dar și financiare, care produc mereu abandonuri ale unor cluburi, înainte de finalul competiției.

Hemannstadt, o mare dilemă

Mai mult, din rândul echipelor cu drept de promovare, cea mai grea situație au cei de la Hermannstadt, retrogradată în această vară, după barajul pierdut cu FC Voluntari, (3-2 la Sibiu și 0-3 în retur).

Echipa s-a destrămat, cei mai mulți jucători au plecat și în acest moment clubul nu are nici președinte, după plecarea lui Daniel Niculae.

Au rămas la echipă numai 5-6 fotbaliști seniori, iar competiția va fi începută cu juniori din propria pepinieră. Clubul este în insolvență din 2021, dar și situația financiară la zi este extrem de dificilă.

Și în lumea fotbalului se vorbește că sibienii nu vor avea resurse să termine nici măcar sezonul regulat. Dacă se va întâmpla asta, vor rămâne, de fapt, doar 11 echipe cu drept de promovare, din 22.

Proiect FRF: cluburile fără drept de promovare să nu mai intre în play-off

În Comitetul Executiv din luna iunie s-a propus, la nivel de proiect, ca începând din acest sezon echipele fără drept de promovare în Superligă să nu mai poată juca în play-off.

Având în vedere situația fără precedent din eșalonul secund, cu 11 cluburi de drept public, este foarte probabil ca acest proiect să fie amânat cu cel puțin un sezon, pentru campionatul 2027-2028, dând astfel posibilitatea cluburilor să-și schimbe forma de organizare.

3 din 5 echipe venite din Liga 3 nu pot promova!

În urma sezonului recent închaiat, în Liga a 2-a au promovat 5 echipe, patru direct, Cetatea Suceava, CSL Ștefăneștii de Jos, SCM Râmnicu Vâlcea și Politehnica Timișoara și una la baraj, SC Popești Leordeni. Din informațiile GSP.ro, doar sucevenii și bănățenii au dreptul să promoveze în primul eșalon.

Asta în condițiile în care CS Dinamo, retrogradată în Liga 3, a primit invitația și a acceptat-o de a completa Liga 2, pentru a se ajunge la numărul de 22 de echipe!

Clubul din Ștefăneștii de jos ar putea să treacă la o formă de organizare de drept privat, fiind constituit la fel ca si FC Voluntari. Se poate face o asociere cu una dintre firmele private ale Primăriei, dar până în acest moment, cu doar 8 zile înainte de începerea campionatului, nu s-au făcuit demersuri în acest sens.

Echipele din Liga 2 fără drept de promovare în Superligă în sezonul 2026-2027:

  • CSA Steaua București

  • CSM Slatina

  • CS Gloria Bistrița

  • CS Afumați

  • CSC Dumbrăvița

  • CSC Șelimbăr

  • CS Dinamo București

  • CSL Ștefăneștii de Jos

  • SCM Râmnicu Vâlcea

  • SC Popești Leordeni

Citește și:
A făcut striptease pentru Mutu, acum a pozat goală la cârma unui iaht: „Inima mea”
Stiri extrasport
A făcut striptease pentru Mutu, acum a pozat goală la cârma unui iaht: „Inima mea”
FK Auda - FCSB nu se vede la TV în România! Anunț oficial de ultimă oră
Conference League
FK Auda - FCSB nu se vede la TV în România! Anunț oficial de ultimă oră
Juan Bauza, lovitură devastatoare pentru Adrian Mititelu!
Superliga
Juan Bauza, lovitură devastatoare pentru Adrian Mititelu!
Mircea Rednic, dărâmat de vestea tragică: „Îmi zicea Papa. A fost cel mai bun din Liga 1!”
Superliga
Mircea Rednic, dărâmat de vestea tragică: „Îmi zicea Papa. A fost cel mai bun din Liga 1!”
Decizii drastice VW: modele celebre eliminate și posibila dispariție a unei mărci, pe masa de discuții
Profit.ro
Decizii drastice VW: modele celebre eliminate și posibila dispariție a unei mărci, pe masa de discuții
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (4)
gabrielbucur
gabrielbucur  •  23 Iulie 2026, 15:04

Cat de șocant…. Ce vă mai place să vă jucați cu cuvintele…

oricare
oricare  •  23 Iulie 2026, 14:58

Fotbal "burlesque"

cashbuz
cashbuz  •  23 Iulie 2026, 14:36

De ce mai pornește sezonul? Dați drumul la playoff să se califice direct și gata.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează