FOTBAL  »  LIGA 2  »  FCM BACĂU

Stadionul băcăuan a fost acoperit de apă în urma unei ploi torenţiale » Piscina Municipal

Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 iulie 2010 00:00

Ploile fac prăpăd în Moldova, unde sute de case şi terenuri au fost din nou inundate. Victima precipitaţiilor abundente a devenit şi arena Municipal, din Bacău.

Aflat într-o zonă mai joasă a oraşului, stadionul arăta ieri dimineaţă precum o piscină în aer liber. Vestiarele şi o parte din gazon au fost acoperite de apa care în unele zone măsura chiar şi un metru înălţime!

Inundaţia a blocat activitatea de la arenă, acolo unde trebuia să se dispute partida din Cupa României Mondosport - FCM Bacău. "I-am anunţat pe cei de la Mondosport că va fi imposibil să mai organizăm acest meci aici. Apa de pe teren ne pune mari probleme, nu ştiu activitatea va putea reveni la normal", a explicat preşedintele Bacăului, Daniel Scînteie.

100 de litri pe metru pătrat a plouat luni noaptea în Bacău

Citește și:
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Ladislau Boloni preconizează un transfer de la Universitatea Craiova: „Cred că va ajunge în Franța”
Superliga
Ladislau Boloni preconizează un transfer de la Universitatea Craiova: „Cred că va ajunge în Franța”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Gică Craioveanu nu îl mai suportă: „Băiatul ăsta are niște probleme grave”
Campionate
Gică Craioveanu nu îl mai suportă: „Băiatul ăsta are niște probleme grave”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (1)
daniserbanx
daniserbanx  •  28 Iulie 2010, 10:12

mama frate e de rugby acolo

Vezi toate comentariile (1)
Comentează