FOTBAL  »  LIGA 2  »  STEAUA

Exclusiv // UPDATE Management dezastruos la Steaua » Matei a fost doar începutul! Ce urmează de acum la clubul Armatei

David Matei, primul din stânga jos, vândut pe mărunțiș la Craiova/ foto: Facebook @Steaua București
David Matei, primul din stânga jos, vândut pe mărunțiș la Craiova/ foto: Facebook @Steaua București

Articol de - Publicat miercuri, 21 mai 2025 13:25 / Actualizat miercuri, 21 mai 2025 16:04

Universitatea Craiova a dat o mare lovitură prin achiziționarea pe o sumă derizorie a celui mai bun produs al Academiei de la Steaua din ultimii ani, mijlocașul David Matei (18 ani), pe care l-a luat cu numai 75.000 de euro, cât era clauza, urmând să mai vireze roș-albaștrilor o cotă de 20% dintr-un viitor transfer.

Internațional U19, component de bază al naționalei care va disputa acum turneul final în România, Matei este primul jucător vândut pe bani de către cei de la Steaua, deși Academia funcționează de 5 ani și a tot produs fotbaliști de valoare.

Incredibil cât a plătit Universitatea Craiova pentru transferul „perlei” de la Steaua! Oltenii i-au pus clauză de 4 milioane de euro
CRAIOVA
Incredibil cât a plătit Universitatea Craiova pentru transferul „perlei” de la Steaua! Oltenii i-au pus clauză de 4 milioane de euro

UPDATE 15:50 » Andrei Cian, managerul secției de fotbal de la Steaua, se apără: „Îl pierdeam liber”

Într-o reacție pentru GSP.ro după apariția articolului, Andrei Cian, managerul secției de fotbal de la Steaua, a explicat situația.

Și noi am fi vrut să-i punem lui David Matei o clauză de un milion sau două milioane de euro, dar nu am putut. El intrase în ultimele 6 luni de contract când am negociat și îl puteam pierde liber. Copilul și impresarul lui au acceptat aceste cifre și nu am avut ce face, am semnat. Dar dacă îl vinde Craiova cu o sumă mai mare, ne vor mai veni niște bani și nimeni n-o să mai zică că a fost o afacere nereușită.

Management dezastruos la Steaua » Matei a fost doar începutul! Ce urmează de acum la clubul Armatei
Andrei Cian, managerul secției de fotbal de la CSA Steaua și fost handbalist la gruparea „militară”

Normal că Farul vinde altfel, au cea mai bună Academie din țară, notorietate, nu ne comparăm cu ei. Cât despre ceilalți juniori, unii au fost în contonamente cu echipa mare, alții au și jucat mai mult sau mai puțin, dar adevărul este că nu au dat satisfactie. O să mai avem discuții cu unii dintre ei și le vom propune prelungirea contractelor, după o analiză atentă”, a spus Andrei Cian, managerul secției de fotbal de la Steaua.

Știrea inițială..

David Matei, primul jucător vândut de Steaua, dar pe mărunțiș!

Însă toți care au plecat au făcut-o fie gratis, fie doar pe baza grilelor de formare. Iar Matei a plecat practic pe „mărunțiș”, în comparație cu alți jucători de vârsta și perspectivele sale.

Acum, oltenii i-au fixat puștiului o clauză de 4 milioane de euro, intuind potențialul unui jucător care ar putea să impresioneze la turneul final continental din perioada 13-26 iunie, unde România este în grupă cu Danemarca, Spania și Muntenegru.

Avea clauză mai mare pentru Liga a II-a decât pentru un transfer în străinătate!

Subiectul managementului defectuos de la Steaua a fost dezbătut recent și la „Națiunea Stelistă”, unde s-a discutat intens pe marginea modului în care clubul din Ghencea și-a pierdut „giuvaierul” pe o sumă derizorie.

Anul trecut, David Matei, care debutase la seniorii Stelei la 16 ani, în sezonul 2022/2023, a fost convins să prelungească contractul scadent în vara lui 2025 cu încă un sezon. Atunci i s-a fixat o clauză de doar 75.000 de euro în cazul unui transfer în Liga I sau în străinătate, dar una de 150.000 de euro dacă ar fi ajuns la un club de Liga a II-a!

Plus 20% dintr-un transfer ulterior, în ambele situații! De acest contract s-au ocupat Andrei Cian, managerul secției de fotbal de la CSA Steaua, și team managerul echipei, Gabriel Boștină.

Surse din lumea fotbalului susțin că numai clauza de formare ar fi fost mai mare în cazul unui transfer în Liga 1 sau în străinătate decât sumele fixate pentru Matei.

De 13 ori mai ieftin la Steaua decât la Farul

Prin comparație, pe Luca Băsceanu (19 ani), tot internațional U19, Universitatea Craiova este dispusă să achite un milion de euro celor de la Farul. Care ar dori și un jucător la schimb. Doi jucători din aceeași generație, internaționali U19, cu potențial asemănător, pe poziții similare, dar o diferență de peste 13 ori mai mare, la vânzare, în favoarea constănțenilor!

„Asta înseamnă management profesionist, să vezi potențialul unui jucător, să investești în el. Lui David Matei i s-a oferit un salariu de sub 2.000 de euro la prelungire și normal că a cerut și el o clauză de eliberare mai mică.

În timp ce străinilor care au tot trecut pe la Steaua li se dau salarii mult mai mari, de la 5.000 de euro în sus. Vin, iau banii și pleacă, iar cei din propria pepinieră, pe care Steaua ar putea încasa bani buni, n-au loc de ei.

Și situația nu e așa numai la fotbal. La fel au făcut cei de la Steaua și cu David Popovici. Nu i-au văzut potențialul și l-au pierdut fiindcă nu i-au dat câteva două-trei mii de euro în plus la salariu", au comentat surse din fotbal.

Mai mulți internaționali de juniori și jucători de perspectivă pot pleca gratis acum de la Steaua!

Și asta nu este tot. Pe Gabriel Dumitru, un fundaș central de 19 ani, Steaua l-a pierdut tot gratis, acesta plecând la Metaloglobus, cu care dispută acum barajul de promovare din Liga 1.

Un alt jucător, Marin Matei, de asemenea, și el component al lotului național U19, poate pleca liber în acestă vară. El nici măcar nu a fost folosit încă la echipa de seniori din Ghencea.

Și în aceeași situație mai sunt și Sheait Hussein (19 ani) și Răzvan Florea (18 ani, împrumutat la Metaloglobus, golgeter la echipa de tineret a Stelei), ale căror contracte expiră la finalul acestui sezon, putând să plece de asemenea liberi. Ambii au fost folosiți extrem de puțin la prima echipă.

Tot din cauză că Steaua, o echipă fără drept de promovare în Superligă, a preferat să aducă jucători străini sau să împrumute de la alte cluburi din țară, ignorând ce are în propria curte. În special această generație 2006, una de excepție, care a câștigat Cupa Elitelor fiind și finalistă în campionat, în 2023.

Citește și:
Ce a fost asta? Tragerea la sorți a grupelor Campionatului Mondial 2026, ARANJATĂ?! » Detaliul incredibil observat abia acum pe înregistrări
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce a fost asta? Tragerea la sorți a grupelor Campionatului Mondial 2026, ARANJATĂ?! » Detaliul incredibil observat abia acum pe înregistrări
„Colosul” din inima orașului capătă contur » Imagini impresionante din dronă, direct de pe șantier
Altele
„Colosul” din inima orașului capătă contur » Imagini impresionante din dronă, direct de pe șantier
Stadionul echipei din Superliga va fi scos la licitație pentru o sumă infimă, în plin campionat
Superliga
Stadionul echipei din Superliga va fi scos la licitație pentru o sumă infimă, în plin campionat
„Clientul” lui Becali după FCSB - Dinamo: „Am vrut să-l schimb, dar mi-a zis MM: «Gigi, îl nenorocești!»”
Superliga
„Clientul” lui Becali după FCSB - Dinamo: „Am vrut să-l schimb, dar mi-a zis MM: «Gigi, îl nenorocești!»”
Fabrică-fanion a capitalei, demolată. Apare un proiect de 1 miliard euro FOTO&VIDEO
Profit.ro
Fabrică-fanion a capitalei, demolată. Apare un proiect de 1 miliard euro FOTO&VIDEO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (7)
TraianX
TraianX  •  21 Mai 2025, 16:29

Acest club sportiv trebuia desfiintat de mult. Activitatea este una penala ,daca justitia ar fi oarba , nu chioara. Bugetul Ministerului este pentru armata, nu pentru parazitii de pe langa aceasta activitate sportiva . Transferati sectia la sectoare. In tara asta legea este valabila doar pentru cetatenii de rand. Intrati in normalitate, purtatori ilegali de grade militare.

marin8
marin8  •  21 Mai 2025, 16:27

cesea = definitia mediocritatii, intruchiparea falimentului!... curmati-le suferinta sarmanilor talpanisti, domnilor guvernanti!

4pedpuricos
4pedpuricos  •  21 Mai 2025, 16:17
Postat de ViviNapoca pe 21 Mai 2025, 14:51

STEAUA ,Va fi în Super Liga ,STEAUA ,Trebuie sa fie în Super Liga ! Nicușor Dan va face dreptate pr. Steaua ! Becali deja este pe tobogan! ( A început deja sa " divulge " Omeniile ,Nași, Fini ,Afini ,Dragomir ,etc . De fapt tot ce știa toată lume !!?? COMBINATIILE !

La ce filme iti dai tu ai votat cu CG si Simeom (:(:(: acum te rogi de Nicusor!!! Sterge numele Napoca , faci de rusine orasul!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează