FOTBAL  »  LIGA 2  »  INEDIT

Strălucește și la 43 de ani! Un fost jucător al Rapidului a devenit cel mai vârstnic marcator din primele 3 ligi ale României: "Merg mai departe, deși sunt tare bătrân"

Articol de - Publicat miercuri, 28 decembrie 2016 00:00

Versiunea românească a Wikipedia spune că Robert Ilyeş s-a retras. Dar fostul rapidist din anii 2002-2005 e încă în activitate.

Iar în 2016 a mai bifat un record al carierei. A devenit cel mai bătrân marcator din primele trei Ligi din România. "Când am dat primul gol, nici nu ştiam asta, am aflat abia a doua zi, de pe Facebook, că a postat un prieten informaţia". Pare uşor încurcat: "Chiar mă gândesc, «Ce bătrân sunt! Chiar trebuie să mă retrag»". Şi-o tot spune de mai bine de 10 ani, dar e încă pe teren.

- Robert, nu ai de gând să te potoleşti?
- (Râde) Crede-mă, şi eu mă întreb câteodată acelaşi lucru. Soţia la fel, îmi spune să mă retrag odată. Îi tot zic că la anu', că la anu' şi uite că fac aproape 43 şi tot joc.

- Iar acum ai şi devenit cel mai bătrân marcator al sezonului la nivelul primelor trei ligi.
- N-am avut ce să fac (Râde). Da, am dat trei goluri, am jucat în toate partidele, alerg ca pe vremuri. Dar cel mai important e că iernăm pe primul loc în serie şi că avem mari şanse la promovare. Am face istorie pentru Miercurea Ciuc, care n-a avut niciodată echipă în Liga a 2-a. Ce pot să-mi doresc mai mult decât să contribui la promovare, în faţa oamenilor din oraşul în care m-am născut. Apoi, nu ştiu, ba mă gândesc să mă retrag, ba mă răzgândesc şi vreau să merg mai departe. De ce să nu joc pentru ai mei şi în Liga a 2-a?!

- Marchezi, joci meci de meci, de ce să te retragi?
- (Oftează adânc) Nici eu nu ştiu. Dar parcă mi-e cam ruşine. Sunt cel mai bătrân fotbalist din primele trei eşaloane. De ruşine ar trebui să mă las, că am colegi de echipă care au 17 ani, sunt de-o seamă cu fiica mea cea mare. Încerc să fiu un model pentru ei. Pe de altă parte, tot nu-mi vine să renunţ. Poate nu mă crezi, dar mă trezesc dimineaţa şi primul gând e să merg la teren, pe iarbă, să mă antrenez. E viaţa mea, mi-a intrat în sânge, nu pot fără asta. Mi-e frică de ziua în care n-o să mă mai pot antrena.

"Hoţii de după Copos au distrus Rapidul!"

- Nu ţi-e greu să rezişti, mai ales fizic?
- Sincer? Nu, fiindcă mă pregătesc cum am făcut-o mereu. Avem câte un antrenament pe zi, sâmbăta meci, iar duminica e liber. E o treabă serioasă, chiar dacă e Liga a 3-a. Iar eu trag şi mai tare în pregătire, ca să fac faţă. Mai am şi avantajul că nu m-am îngrăşat deloc. Nici acum, de Crăciun, chiar dacă am mâncat de toate, nu am pus un gram. Uite, ultima dată, la cântar, aveam 71 de kilograme, la fel ca acum 10 ani, când jucam la Rapid!

- Între timp, Rapid a dispărut!
- Da, mă doare sufletul. O tâmpenie imensă, să laşi un club cu o asemenea tradiţie, cu atâţia fani, să moară! E vina hoţilor care s-au perindat pe acolo după Copos. Cu Copos am avut performanţe, reprezentam ceva. Îl înjurau unii, dar uite ce s-a întâmplat fără el. Dacă mă întreabă cineva unde am jucat şi zic de Rapid, se uită prin clasamentele de la primele trei ligi şi nu vede numele echipei, zice că nu există echipa aia. Nici în Pakistan nu e posibil aşa ceva.

- Revenind la Liga a 3-a, nu se joacă prea tare?
- Nu, nu mai e ca pe vremuri, când se dădea la oase, acum e altfel. Nivelul a mai scăzut fiindcă trebuie să joci cu trei juniori în teren. Dar e un lucru bun, oferim copiilor şansa să crească prin jocuri mai tari. Iar noi avem o echipă puternică, valoroasă. Ne batem la promovare cu Hărman, echipa lui Mugurel Buga, şi sper ca noi să fim primii în serie şi la final. Am o mare ambiţie să reuşesc cu această promovare.

"Trebuie să fug din ţară ca să antrenez!"

Robert Ilyeş a fost şi antrenor principal la AFK Csikszereda până la finalul anului trecut, după care a fost adus ungurul Langyel Roland. Acum secund şi jucător, fostul rapidist este extrem de vehement împotriva sistemului din România: "Am bacalaureatul, am luat licenţa C, dar nu pot să merg mai departe, să iau licenta B, A sau Pro, fiindcă nu am facultate. Ce să fac acum, să fac facultatea la 43 de ani. Au schimbat de un an condiţiile şi nu pot să antrenez mai sus. Trebuie să fug din ţară, să iau licenţa mai departe. În Ungaria, Bulgaria, Moldova, se poate, la noi nu. Chiar îmi trebuie facultate să învăţ jucătorii cum să stea în teren sau cum să lovească mingea?! Nu e deloc în regulă. O să plec, că nu am ce face. Vreau să antrenez!". În paralel, Ilyeş pregăteşte şi o grupă de copii U12 la Csikszereda.

42 de ani9 luni și 7 zile avea Robert Ilyeş când a marcat ultimul dintre cele 3 goluri reușite în acest campionat pentru Csikszereda

"Lumea mă recunoaște și la meciurile din deplasare. Vin oamenii să facem poze, mă respectă, dar probabil și fiindcă nici eu nu am păcălit niciodată fotbalul"
Robert Ilyeş

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (6)
1763176610675512
Romano Narco  •  28 Decembrie 2016, 23:05

La divizia,,C,, legendarul Titi Varga a marcat si la 44 de ani,mai batran ca unguru vostru,inainte sa scrii verifica tati.

485809194904413
Costel Tudor  •  28 Decembrie 2016, 15:47

Toată stima si consideratia pt. acest mare FOTBALIST .Ii doresc in continuare multă sănătate si realizarea tuturor dorintelor !!!

ill7ven
ill7ven  •  28 Decembrie 2016, 10:44

Bafta multa si sanatate, bravo lui, chiar a fost un jucator ireprosabil la nivel inalt.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează