FOTBAL  »  LIGA 2  »  STEAUA

Steaua a scos la vânzare abonamentele pentru noul sezon, dar suporterii s-au săturat: „Boicot!”

Suporterii s-au săturat să cumpere abomenete pentru o echipă ce nu poate promova
Suporterii s-au săturat să cumpere abomenete pentru o echipă ce nu poate promova

Articol de - Publicat marti, 28 iulie 2026 18:23 / Actualizat marti, 28 iulie 2026 18:24

Astăzi, clubul CSA Steaua a anunțat scoaterea la vânzare a abonamentelor pentru sezonul 2026/2027 la fotbal, cel de-al 6-lea consecutiv în Liga a 2-a.

Imediat însă, pe pagina de facebook a grupării din Ghencea, sub respectivul anunț, a urmat o postare vehementă a celor de la AS 47, cei care dau grosul suporterilor la toate meciurile roș-albaștrilor, inclusiv din deplasare. O postare care se indeamnă la boicotarea achiziției de abonamente!

AS47: „Nu mai girați nepăsarea!”

Sătui de promisiunile legate de găsirea unei soluții pentru ca Steaua să își schimbe forma de organizare și să aibă dreptul de a promova în Superligă, superterii au reacționat, cu un scurt anunț, sub titlul "Nu mai girați nepăsarea!".

În continuare se precizează că „nu există scuze pentru dezinteresul arătat față de Steaua de către cei care ar trebui, în primul rând, să protejeze marca, istoria, numele - tot ce am construit noi, generații de suporteri, prin fidelitate și bani puși din suflet, nu din obligație. Dacă tăcem în continuare, validăm exact ce ni s-a făcut până acum: indiferență, lipsă de răspuns, discuții evitate, promisiuni goale. Nu e vorba despre un moft. E vorba despre respect!”.

Prețuri între 200 lei în Peluza Sud și 30.000 o lojă

Începând de azi și până vineri, abonamentele pot fi achiziționate online sau de la casele de bilete ale sezonului, între orele 10:00-17:00.

Preturile de vînzare ale abonamentelor CSA Steaua

- Peluza Sud: 200 lei

- Tribuna 2: 300 lei

- Tribuna 0: 600 lei

- Lojă integrală*: 30.000 lei

*Pentru acest tip de abonament, se vor emite 12 carduri, fiecare conținând datele de indentificare ale posesorului, conform legii nr. 4/2008 cu toate modificările și completările ulterioare. Abonamentele achiziționate nu pot fi returnate!

„Totul are o limită!”

Ulterior, pe pagina de facebook a celor de la AS 47 a apărut o altă postare, mai amplă. În care suporterii își exprimă frustrarea și dezamăgirea față de ceea ce se întâmplă la Steaua în ultimii ani: „Încă de la sfârșitul sezonului trecut am cerut abonamente, an de an, ca în fiecare sezon. An de an am cumpărat abonamente, aproape 1000, în perioadele bune.

Am făcut-o din atașament față de club, nu din obligație. În ultimii ani însă, numărul abonamentelor a început să scadă constant, iar acest lucru nu este întâmplător: este consecința directă a felului în care au fost tratați suporterii, cu tăcere, indiferență și lipsă de respect”.

„Nu mai acceptăm promisiuni!”

În continuarea comunicatului AS47 se adaugă că „de ani de zile cerem un dialog deschis și primim doar tăcere. Întrebările noastre rămân fără răspuns. Solicitările de discuții directe sunt refuzate sau amânate la nesfârșit. Această atitudine se regăsește constant în discursul conducerii clubului și al ministerului.

Ministerul Apărării/ministrul a ajuns să fie interpelat repetat de suporteri care le prezintă cadrul legal, iar reprezentanții instituției îl neagă sau îl ignoră. E o situație care aruncă o lumină proastă atât asupra clubului, cât și asupra Ministerului, și care nu ar trebui să mai continue.

Condiționăm cumpărarea abonamentelor și orice altă interacțiune pozitivă de o poziționare clară și o asumare reală, publică, față de viitorul și identitatea Steaua. Nu mai acceptăm promisiuni vagi sau declarații de conjunctură.

De aceea cerem comandantului, managerului secției, celor ce se ocupă de dosarul Steaua, dar și ministerului: o discuție deschisă, de față cu presa, într-un cadru public, unde toate părțile își asumă răspunderea pentru declarațiile făcute, nu după uși închise, unde totul se uită a doua zi și nimic nu se schimbă.

Pentru că, la ora actuală: Nu există asumare pentru echipa Steaua! Nu există un grup care lucrează pentru promovarea echipei! Există doar dezinteres și blocaje! Și multe altele care fac acest club să pară exact imaginea neprofesionalismului și a combinațiilor ieftine, pe care noi NU vrem să o mai vedem! Nu mai plătim tăcerea! Nu mai plătim indiferența!”

Chiar dacă nu vor mai cumpăra abonamente, suporterii de la AS47 vor continua totuși să vină la meciuri, „fiindcă echipa are nevoie de noi!”.

Citește și:
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
Superliga
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Tenis
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Note GSP la Csikszereda - Dinamo: „La ora actuală, este cel mai bun jucător din Superligă”
Superliga
Note GSP la Csikszereda - Dinamo: „La ora actuală, este cel mai bun jucător din Superligă”
Florin Lovin desființează transferul verii în Superliga: „E Mesia?! Eu am ceva cu jucătorii ca el!”
Superliga
Florin Lovin desființează transferul verii în Superliga: „E Mesia?! Eu am ceva cu jucătorii ca el!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (8)
istet10.
istet10.  •  29 Iulie 2026, 19:45

AS47, infiintati voi o societate, asigurati finantarea ( ca spuneti ca navalesc sponsorii daca afla ca se poate promova) si drumul spre prima liga este deschis. Voi nu vedeti ca tendinta este sa se reduca finantarea de la buget? Nu ati aflat ca ofiterii murmura ca banii sunt rispiti la clubul sportiv si lor li se reduc drepturile banesti ori nu au fonduri pt repararea tehnicii?

yoras63
yoras63  •  29 Iulie 2026, 12:52

Asta e cea mai tare caterinca nu cred c aexista undeva in lumea asta o echipa de fotbal care sa vanda abonamente pentru meciuri amicale ca FC Regal doar asta joaca e la modul incurca pe toata lumea ce sa mai vorbim ca la noi la nimeni.

oase92
oase92  •  28 Iulie 2026, 20:48

Cum, s-au supărat toți cei 200 de suporteri? Lovitură, ce mai! Cred că e o lovitură grea pentru secția de fotbal. Bănuiesc că vor trebui să mai vândă jucători. Și tocmai acum când aveau și susținerea ministrului apărării. Speranța rămâne în ăiă 37 de milioane de euro pe care trebuie să-i plătească Jiji.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează