FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGAB.RO

UTA vrea jucători de la CFR Cluj

curileac, cfr cluj
curileac, cfr cluj

Articol de GSP - Publicat luni, 19 iulie 2010 00:00

Prezent în tribunele arenei „dr. Constantin Rădulescu”, la Supercupa României dintre CFR Cluj şi Unirea Urziceni, Giovanni Catanzariti a avut discuţii cu „oficialii” din Gruia, cu privire la împrumutul unor jucători la Arad.

"E prematur să spunem acum dacă vom fi sprijiniţi cu fotbalişti de la Cluj. Poate, o să luăm doi-trei jucători dacă o sa fie bine, însă, deocamdată, se ştie că UTA se află în mare dificultate". Din câte se pare, numele avansate pentru o aventură la Arad au fost cele ale lui Vasile Curileac şi Sergiu Buş.

Curileac este un portar de 26 de ani şi are 190 cm înălţime. E originar din Satu Mare, primul club pentru care a evoluat fiind Samobil Satu Mare. După aceea s-a transferat la CFR Cluj, care l-a împrumutat la satelitul său, Unirea Dej, în liga secundă, pentru care a evoluat în 11 partide în doi ani de zile. A ajuns la Cetate Suceava, club pentru care a jucat în 10 partide. În sezonul 2007-2008 a revenit la CFR Cluj, nereuşind însă să evolueze într-o partidă oficială pentru campioana României. În ultimul sezon a evoluat sub formă de împrumut la Arieşul Turda, clubul renunţând, însă, la el în această vară ca urmare a prestaţiilor dezamăgitoare avute.

Atacantul Sergiu Buş are 18 ani şi poate evolua şi la mijlocul terenului pe cele două benzi. A început fotbalul la CFR Cluj, club pentru care a debutat în sezonul precedent atât în prima ligă cât şi în Europa League, contra cehilor de la Sparta Praga.

Totodată, nu este exclus ca şefii campioanei României să încerce să-l mai trimită un an pe Batin la Arad, însă golgheterul Ligii a II-a (seria de Vest) nu agreează deloc această mutare. „Nu vreau să mai revin la UTA, o să fac tot posibilul să joc în Liga 1”, a spus atacantul de 23 de ani, care nu a prins lotul Clujului în disputa din Supercupă cu Unirea Urziceni.

sursă: Sportarad.ro

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează