FOTBAL  »  LIGA 2  »  FC U CRAIOVA

Venirea lui Condescu la FC U Craiova se concretizează » Ce sumă aduce fostul preşedinte de la Pandurii

Din banii sindicatelor miniere vor fi achitate salariile juveților, care n-au văzut nici o lețcaie de 6 luni
Din banii sindicatelor miniere vor fi achitate salariile juveților, care n-au văzut nici o lețcaie de 6 luni

Articol de - Publicat sambata, 25 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 24 ianuarie 2014 21:46

Fostul boss de la Pandurii vine în Bănie cu banii sindicaliştilor de la Federaţia Naţională Mine Energie.

Destituit din postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Pandurii, Marin Condescu a bătut palma cu Adrian Mititelu, urmînd a ocupa funcţia de manager general al FC Universitatea. Surse autorizate susţin că el va aduce la Ştiinţa şi Federaţia Naţională Mine Energie, adică sindicatele al căror preşedinte este, dar şi alţi sponsori.

În perioada în care conducea clubul din Tîrgu Jiu, din aceste două surse de venituri, sindicate plus sponsori aduşi de Condescu, Pandurii încasa aproximativ 800.000 de euro pe an, bani ce vor ajunge din această iarnă la Craiova.

În ceea ce priveşte staff-ul tehnic, Mititelu şi noul manager general au rămas fermi pe poziţie: Emil Săndoi va fi antrenor principal, în vreme ce fostului tehnician al "leilor", Nicolo Napoli, i se va oferi o funcţie administrativă în club. Totodată, de la Tîrgu Jiu ar putea fi aduşi mai mulţi jucători.

A încercat să falimenteze Pandurii!
Sursele Gazetei au dezvăluit şi misterul plecării intempestive a lui Condescu de la Tîrgu Jiu. Pînă joi dimineaţa, Pandurii era constituit din patru acţionari: sindicatele lui Condescu, Complexul Energetic Oltenia, Primăria şi firma Artego.

Regulamentul intern prevede că, în cazul în care rămîn mai puţin de trei instituţii acţionare, clubul se dizolvă. Condescu a decis să îşi retragă sindicatele şi a convins şi firma Artego să iasă din schema acţionarială, pentru a desfiinţa echipa!

Salvarea clubului din Tîrgu Jiu a apărut joi la amiază, cînd Judecătoria a dat OK-ul Consiliului Judeţean Gorj să facă parte din acţionariatul clubului. Practic, în ciuda retragerii sindicatelor şi a celor de la Artego, în consiliul de acţionari existau în continuare cel puţin trei entităţi, deci dizolvarea a fost evitată.

Imediat, cei de la Artego au renunţat la părăsirea clubului, iar Consiliul de Administraţie a propus demiterea lui Condescu. Aceasta a fost aprobată în unanimitate, cu trei voturi din trei. Condescu nu a fost prezent la şedinţă, iar Consiliul Judeţean nu a avut reprezentant în CA, timpul fiind prea scurt între aprobarea Judecătoriei şi şedinţă.

"Gogoaşă", out 16 etape
Portarul Andrei Preda, zis "Gogoaşă", a fost suspendat 16 etape şi a primit o amendă de 9.000 de lei din partea Poliţiei Comunitare din Craiova. Motivul? Preda ce s-a bătut cu Mihăiţă Pleşan şi Silvian Cristescu înaintea derby-ului dintre CS U Craiova şi FC U Craiova 0-0, din noiembrie 2013.

"Voi finanţa Craiova, aşa cum am făcut-o şi la Tîrgu-Jiu. După ce voi preda situaţia lui Eugen Pîrvulescu, voi prelua Universitatea. Vom da drumul la treabă în cel mai scurt timp" (Marin Condescu, la DigiSport)

Citește și:
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
KO în runda 6! Anthony Joshua i-a făcut o fractură dublă de mandibulă lui Jake Paul, în lupta de 200 de milioane $
Box
KO în runda 6! Anthony Joshua i-a făcut o fractură dublă de mandibulă lui Jake Paul, în lupta de 200 de milioane $
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
Campionate
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Conference League
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (86)
stresul_tau
stresul_tau  •  27 Ianuarie 2014, 16:29

dupa ce-i papa mititelu banii il acuza ca vrea sa-i fure echipa si-i pune lacatul pe poarta. vi se pare cunoscut scenariul?

gigi_one
gigi_one  •  26 Ianuarie 2014, 14:13
Postat de machiavelliq pe 25 Ianuarie 2014, 21:36

Tovarasii fani Cs, mergeti la culcare , maine aveti o zi plina. Anunta Olguta ca scoate Peluza Nord si fanii Cs pe strazi sa ajute la dezapezire:)))

pai ce deszăpezire sa facă ma cu 15-20 inși câți sunt clonații ?!?

alexlex86
alexlex86  •  26 Ianuarie 2014, 11:57

Condescu, cat timp a fost la Pandurii, a demonstrat ca este un conducator de clasa. A vandut jucatori buni( Chiriches, Maxim, Pintili) si a terminat pe locul doi, calificandu-se totodata in grupele europa legue. Sunt aproape sigur ca a preluat echipa de la Boovean, pentru ca altfel nu se expica implicarea unui asemenea om la un club care se afla in coma plus ca mai vine si cu bani de acasa. Una peste alta este o gura de oxigen, iar pentru noi, suporterii, o speranta.

Vezi toate comentariile (86)
Comentează