FOTBAL  »  LIGA 3  »  OFICIAL

Destinație neașteptată pentru Florin Iacob, portar cu o selecție la națională » Semnează în România: „Am stat destul pe margine”

Articol de - Publicat duminica, 02 februarie 2025 10:55 / Actualizat duminica, 02 februarie 2025 11:16

Florin Iacob (31 de ani) s-a înțeles cu oficialii de la SR Brașov și va semna un contract valabil până la sfârșitul acestei stagiuni. De asemenea, la Brașov a ajuns și David Sala (20 de ani), sub formă de împrumut, de la FC Bihor.

Florin Iacob nu a mai evoluat de mai bine de 6 luni, timp în care a preferat să stea acasă, alături de soția sa și de copilul nou-născut.

Cristi Manea acuză dur arbitrajul din U Cluj - Rapid: „Poți să-i dau unuia un pumn în gură și nu se pune?”
RAPID
Cristi Manea acuză dur arbitrajul din U Cluj - Rapid: „Poți să-i dau unuia un pumn în gură și nu se pune?”

Florin Iacob: „Am stat destul pe margine”

„Am stat destul pe margine. M-am înțeles cu SR Brașov și am încredere că va fi bine pentru că se mișcă lucrurile. M-am antrenat și la finalul anului trecut cu echipa, astfel că știu foarte bine grupul de jucători.

La Brașov am fost crescut, aici am debutat în Liga 1 și, chiar dacă am avut discuții și cu alte echipe, am ales Brașovul pentru că aici sunt acasă și aici este familia mea. Primul obiectiv va fi să ajungem la baraj, apoi să atacăm promovarea pentru că de asta am venit”, a declarat Florin Iacob, potrivit liga2.ro.

Portarul a vorbit și despre pauza luată recent, motivând că a fost strict decizia sa pentru a petrece cât mai mult timp alături de familie.

„Nu regret nimic pentru că cel mai important lucru pe lume este familia. Cassian e primul meu copil și am considerat că cel mai bine este să fiu alături de soție și copil. A fost cea mai lungă perioadă în care nu am jucat fotbal. Cel mai mult am stat cinci luni după ce am plecat de la ASA Târgu Mureș”, a adăugat Florin Iacob, potrivit sursei citate anterior.

Florin Iacob a debutat în Liga 1 la 20 de ani, la FC Brașov, iar apoi a mai evoluat pentru Unirea Tărlungeni, Concordia Chiajna, ASA Târgu Mureș, Sportul Snagov și Metaloglobus București.

Apoi a urmat transferul la UTA Arad, pentru care a evoluat 5 sezoane, unul în Liga 2 și 4 în Superligă. Iacob a bifat 143 de meciuri, dintre care în 59 a păstrat poarta intactă. Evoluțiile bune de la UTA i-au adus și o convocare la echipa națională a României, în 2021, pentru amicalele cu Georgia și Albania, însă Iacob nu a apucat să debuteze.

În vara anului 2024, Iacob ajunsese la un acord cu Corvinul Hunedoara pentru a juca cel puțin în meciurile din calificările cupelor europene. După încheierea cantonamentului, portarul a decis să nu mai continue și s-a retras temporar din fotbal.

Citește și:
Jucătorul „dat dispărut” de FCSB: „E foarte grav”
Superliga
Jucătorul „dat dispărut” de FCSB: „E foarte grav”
Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Campionate
Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Daniel Pancu i-a anunțat transferul, după Rapid - Craiova: „E din campionatul României” + GSP a aflat despre cine e vorba
Superliga
Daniel Pancu i-a anunțat transferul, după Rapid - Craiova: „E din campionatul României” + GSP a aflat despre cine e vorba
Mihai Stoica, prima reacție după ce Crețu a fost reprimit la FCSB: „Eram capsat”
Superliga
Mihai Stoica, prima reacție după ce Crețu a fost reprimit la FCSB: „Eram capsat”
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen


Comentarii (1)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  02 Februarie 2025, 13:50

Brasovul merita un stadion ultramodern ...de 25-30 000 locuri ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează