Articol de Mihai Șovei - Publicat vineri, 25 septembrie 2026, 14:45 / Actualizat vineri, 25 septembrie 2026 14:46
Ionuț Panțîru (30 de ani), fostul fundaș stânga de la FCSB, a fost legitimat la echipa Gloria Băneasa, din liga a treia.
Această mutare vine la o lună și jumătate de la despărțirea neașteptată de Gloria Bistrița, formație unde a evoluat ultima oară.
Ionuț Panțîru, legitimat la Gloria Băneasa
Potrivit platformei hailafotbal.ro, coordonată de Federația Română de Fotbal, Ionuț Panțîru a fost legitimat vineri, 25 septembrie, la Gloria Băneasa.

Mutarea sa în Liga 3 vine după ce s-a despărțit de Gloria Bistrița, formație care evoluează în Liga 2. Acesta a rezistat doar două luni la echipa pentru care a evoluat în doar 4 meciuri oficiale
Deși a semnat cu bistrițenii în iunie, fundașul stânga a adunase foarte puține minute de joc: 90 în partida cu SCM Zalău (Cupa României), 27 în partida cu CSC Șelimbăr (Liga 2), 9 în partida cu Unirea Slobozia și doar 6 în partida cu Concordia Chiajna.
În stagiunea precedentă, Ionuț Panțîru a evoluat tot în Liga 2, la CS Tunari, pentru care a bifat 15 meciuri.
Gloria Băneasa, noua lui echipă, are parte de un start dificil în noul sezon din liga a treia. După primele cinci runde, constănțenii ocupă locul 10, cu 5 puncte acumulate.

Crescut la Academia Hagi, Ionuț Panțîru a fost transferat de FCSB de la Poli Iași în vara anului 2019 pentru suma de 200.000 de euro.
Ăsta va fi cel mai tare fundaş stânga din istoria României, care a existat vreodată. O să vedeţi.
- Gigi Becali, despre Ionuț Panțîru
Ionuț Panțîru a bifat 74 de meciuri pentru FCSB, însă perioada petrecută la formația roș-albastră a fost marcată de o accidentare foarte gravă suferită în luna aprilie a anului 2021, care l-a ținut departe de teren mai bine de doi ani. Atunci, fundașul stânga a suferit o ruptură a cartilajului genunchiului în urma unui contact involuntar cu coechipierul său, Adrian Șut, în timpul unui meci cu meci din prima ligă contra lui Sepsi.
75.000de euro este cota lui de piață, potrivit transfermarkt.com
Acesta are 4 trofee în palmares, toate cu FCSB: două titluri în Superligă (2024 și 2025), o Cupă a României (2020) și o Supercupă a României (2025).

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.