LIGA 3  ·  LIGA 3

Tradiția nu moare » Trei dintre cele mai cunoscute echipe din provincie trag tare pentru întoarcerea în elită!

FOTO: Facebook Petrolul +4 FOTO
FOTO: Facebook Petrolul

Sambata, 07 Aprilie 2018, 13:10

Ieri s-a disputat o nouă etapă de Liga a 3-a, iar cele mai importante echipe care au scris istorie pe prima scenă a fotbalului românesc au continuat parcursul foarte bun de până acum.

Oțelul și Petrolul s-au impus în meciurile disputate ieri, Farul a scos un singur punct în deplasare, în timp ce Universitatea Cluj a luat 3 puncte la "masa verde".

SERIA 1 » oțelul galați

FOTO: Sorin Pană (Sportul Ilustrat)

Oțelul Galați a avut meci în deplasare la Pașcani, acolo unde a reușit să câștige 2-0, prin reușitele lui Ilie Gâță și George Cârjan. Chiar dacă s-a impus și n-a avut niciun fel de emoție în această etapă, fosta campioană a României tremură până la final și nu e sigură de locul de promovare în Liga 2. După disputarea a 21 de etape din serie, Oțelul e doar pe locul 3 în clasament, la șase puncte de locul 1 care duce direct în L2. Prima poziție e ocupată în acest moment de Aerostar Bacău, 49 de puncte, iar pe locul 2 al clasamentului se află Csikszereda cu 46 de puncte.

1. Aerostar Bacău 20 15 4 1 65 - 13 49p (+19)
2. Csikszereda 20 14 4 2 49 - 20 46p (+16)
3. OȚELUL GALAȚI 20 12 7 1 39 - 10 43p (+13)
4. CSM Roman 19 11 4 4 51 - 22 37p (+7)
5. Sporting Lieşti 20 11 4 5 41 - 23 37p (+10)

"Anticipez că va fi o luptă la baionetă pentru promovare între cele trei echipe, din toate punctele de vedere. Spun asta pentru că şi la sfârşitul turului am avut adversari supramotivaţi, ştim ce urmează! Vom lupta până la final pentru a obține promovarea în Liga 2"
Alexandru Ciobanu, antrenor Oțelul

SERIA 2 » FARUL CONSTANȚA

FOTO: Facebook Farul

Farul Constanța a fost singura din cele patru formații cu o tradiție mare în fotbalul românesc ce s-a încurcat în ultima rundă din L3. Constănțenii au avut meci în deplasare la Râmnicu Sărat și-au scos doar un punct, 2-2. Golurile fotbaliștilor de la malul mării au fost reușite de Claudiu Dragu și Raphael Stănescu. Situația în serie nu e deloc una ușoară! În acest moment, Farul și Progresul Spartac au același număr de puncte, 48! Pe poziția a treia a clasamentului seriei e Axiopolis Cernavodă, cu 44 de puncte.

1. FARUL 19 15 3 1 66 - 19 48p (+21)
2. Progresul Spartac 19 15 3 1 61 - 19 48p (+18)
3. Axiopolis Cernavodă 19 14 2 3 50 - 21 44p (+17)
4. Unirea Slobozia 19 12 2 5 67 - 30 38p (+11)
5. Metalul Buzău 19 11 4 4 31 - 15 37p (+7)

"Mă bucur că am reușit să formăm o echipă puternică, de mare caracter. Să sperăm că și meciurile următoare ne vor aduce bucurie, trebuie să câștigăm cât mai multe partide pentru a spera la promovare. Sunt convins că vom rămâne profesioniști în continuare și vom avea același parcus bun"
Petre Grigoraș, antrenor Farul

SERIA 3 » PETROLUL PLOIEȘTI

FOTO: Facebook Petrolul

Cu aproximativ 2.000 de suporteri prezenți pe "Ilie Oană", Petrolul n-a avut niciun fel de emoție în întâlnirea cu Chiajna II. "Lupii" s-au impus cu 4-0, prin "dubla" lui  Nini Popescu, dar și reușitele lui Alexandru Ciocâlteu și Sergiu Arnăutu. Fără înfrângere în actualul sezon de L3, Petrolul a luat o opțiune serioasă pentru promovarea în Liga 2. Domină autoritar seria și e pe primul loc cu 50 de puncte acumulate după 19 etape disputate. Pe următoarele două locuri sunt două echipe susținute la nivel înalt și politic: AFCM Alexandria (45 de puncte) și Voinţa Tr. Măgurele (40 de puncte).

1. PETROLUL
18 16 2 0 43 - 8 50p (+23)
2. AFCM Alexandria 18 14 3 1 42 - 8 45p (+18)
3. Voinţa Tr. Măgurele 18 12 4 2 36 - 10 40p (+13)
4. Astra II 17 8 5 4 23 - 11 29p (+2)
5. Chiajna II 17 6 3 8 24 - 29 21p (-3)

"Se vede promovarea. Ne dorim cu toţii acest lucru. Vrem să promovăm an de an şi să ajungem cât mai repede în Liga I, acolo unde îşi doreşte toată suflarea petrolistă să fim. Acesta este obiectivul nostru, iar eu sunt sigur şi optimist că vom reuşi"
Georgian Păun, mijlocaș Petrolul

SERIA 5 » UNIVERSITATEA CLUJ

FOTO: Facebook U Cluj

Universitatea Cluj n-a jucat, dar a luat toate cele trei puncte puse în joc. Universitatea trebuia să meargă în deplasare la Ghimbav, dar Viitorul s-a retras în pauza de iarnă şi va pierde toate meciurile returului la "masa verde", cu 3-0. Cu cele trei puncte de ieri, clujenii și-au consolidat prima poziție a clasamentului, 47 de puncte, cu 7 mai mult decât ocupanta locului 2, Industria Galda. Pe locul 3 al seriei e Metalurgistul Cugir care a acumulat, după disputarea celor 21 de etape, 39 de puncte.

1. U CLUJ 18 15 2 1 47 - 8 47p (+20)
2. Industria Galda 20 12 4 4 36 - 21 40p (+13)
3. Metalurgistul Cugir 20 11 6 3 34 - 19 39p (+9)
4. Performanţa Ighiu 19 11 5 3 38 - 20 38p (+11)
5. Comuna Recea 20 11 4 5 42 - 21 37p (+4)

 "Obiectivul nostru este să promovăm, așa că urmează multe meciuri dificile până la final. Mai avem multe meciuri grele de disputat, așa că nu ne va fi chiar ușor până la final. Cert este că va trebui să facem sacrificii, să muncim pentru rezultatele pe care ni le dorim"
Adrian Falub, antrenor U Cluj



Nu doar medicii răbufnesc. Şeful ISU Sibiu protestează față de incorectitudinea raportărilor COVID. „Este incredibil ceea ce se întâmplă„

Libertatea

Comentarii (4)

f111  •  07 Aprilie 2018, 21:49

Eu zic ca de la anul divizia B sa-si vanda drepturile de televizare pe bani multi .Foarte posibil sa fie mai urmarita decat liga I ! Cel putin meciuri gen Petrolul -U Cluj,Otelul ,Farul vor fi peste media din liga I ,clar !

Popovici Gheorghe  •  07 Aprilie 2018, 15:46

Totusi ar fi corect să spuneti si de Seria a 4-a unde Rosso Nerii din Banat - CSM Reșița- încearcă să promoveze tot în Liga a II-a după ce anul trecut a ratat, fiind pe locul al 2-lea după Ripensia Timișoara. Vă reamintesc că fotbal la Reșița s-a practicat din 1911, sub culorile roșu-negru. Nu știu dacă îi vom ajunge pe cei de la Sirineasa -Râmnicu Vâlcea-Petroșani, dar în Valea Domanului va mai fi fotbal de performanță, cât mai curând.

craz1est  •  07 Aprilie 2018, 14:53
Postat de catalin.palcu pe 07 Aprilie 2018, 14:32

Excelent, avem nevoie ca aceste echipe de traditie sa revina in prim plan. Vreau sa vad in prima liga Petrolul-Rapid, U Cluj -Farul, FC Arges -Otelul, nu echipe satesti sau de cartierul Colentina

Nu o vrei si pe Steaua ?

Vezi toate comentariile (4)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
08:30 Tenis, Reluare

Turnee de Mare Șlem

Eurosport
17:30 Emisiune TV

Fotbal Club

Digi 1
19:30 Emisiune TV

Digi Sport Special

Digi 1
20:00 Biatlon, Reluare

Etape de Cupa Mondială

Eurosport
21:00 Fotbal, Premieră

La Liga World

Digi 3
21:00 Emisiune TV

Sport Report

Telekom 1
Program TV complet

Liga 1