FOTBAL  »  LIGA 4  »  AS SR BRAȘOV

Noua conducere de la AS SR Brașov vrea să ducă echipa în Liga 1: antrenor nou + două achiziții

Articol de - Publicat miercuri, 10 ianuarie 2018 18:20

Preluarea AS SR Brașov de către dezvoltatorul Maurer Imobiliare a fost parafată înaintea sărbătorilor de iarnă, iar noul șef al liderului din Liga a 4-a brașoveană a susținut marți o conferință de presă în care și-a făcut publice planurile pe termen scurt, dar și pe cele pe termen ceva mai lung.

"Principalul obiectiv este să promovăm în Liga a 3-a, iar apoi, mai sus, chiar până la Liga I. Ne dorim însă să facem acest lucru pe o fundație corectă. Rolul meu principal este să am grijă de companie, iar de aceea la fotbal mi-am ales oameni din domeniu.

Deciziile finale le luăm eu și cu domnul Simon Maurer. Operațiile de zi cu zi vor fi îndeplinite de stafful administrativ și de către cel tehnic. Totodată, am vorbit cu reprezentanții fanilor și vom colabora cu ei în continuare. Clubul face parte din planul nostru extins, prin felul în care ne vom implica în comunitate.

Ne interesează palmaresul lui FC Brașov, dar trebuie ca această problemă să fie mai întâi lămurită. Ne documentăm împreună cu oficialitățile locale în acest sens”, a spus Bruce Snead, Chief Executive Officer la Maurer Imobiliare.

Prima decizie majoră luată de noua conducere a fost aducerea pe postul de antrenor al lui Florin Stângă, însă lângă acesta vor continua și cei care au stat pe bancă în tur, Petre Lucian ca director tehnic, iar Andrei Șanta ca „secund”.
Totodată, Vasile Dochița va continua ca președinte, iar Claudiu Cazan va rămâne director sportiv.

Damian și Răduțoiu, prezentați oficial

Au fost prezentate și primele două achiziții la nivelul lotului, fundașii Răzvan Damian și Ciprian Răduțoiu, ambii de la echipa de Liga I Sepsi Sfântu Gheorghe. La reunirea de pe 15 ianuarie va fi prezent și mijlocașul Alexandru Țuțu (AFC Hărman), șanse mari de a fi înregimentați în lotul „galben-negrilor” având și Andrei Poverlovici (AFC Hărman) şi Emil Popa (Olimpic Cetate Râşnov).

„Cred mult în acest proiect și ne dorim doar jucători brașoveni pe moment. Sper ca suporterii să vină în număr cât mai mare alături de echipă, pentru ca împreună să ducem din nou fotbalul brașovean în Liga I. Avem cel mai valoros lot, dar asta nu înseamnă că suntem deja promovați. Trebuie să muncim mult”, a afirmat și antrenorul Florin Stângă.

Antrenor-jucător la AFC Hărman în turul campionatului, acesta a precizat că își dorește ca în retur să intre pe teren doar în situații în care va fi neapărat nevoie de serviciile lui, preferând să urmărească de pe bancă jocul echipei sale.

"M-a ambiționat proiectul ce mi s-a prezentat și sper să repetăm aici ceea ce am reușit la Sepsi, promovări succesive până în Liga I. Suntem pe primul loc și sper să rămânem aici" Răzvan Damian

"Am emoții, revin în locul unde am făcut junioratul. Mulțumesc celor de aici că m-au ales să fac parte din acest proiect" Ciprian Răduțoiu

Citește și:
Asta chiar ar fi fost bomba anului » Antrenorul echipei din play-off, la un pas să semneze cu FCSB: „A fost la mine acasă!”
Superliga
Asta chiar ar fi fost bomba anului » Antrenorul echipei din play-off, la un pas să semneze cu FCSB: „A fost la mine acasă!”
ȘOCUL serii în fotbalul european: Pep Guardiola pleacă de la Manchester City
Campionate
ȘOCUL serii în fotbalul european: Pep Guardiola pleacă de la Manchester City
Cum arată barajele pentru menținerea și promovarea în Superliga
Superliga
Cum arată barajele pentru menținerea și promovarea în Superliga
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează