FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - LITUANIA 0-3

Bornescu: "Lituanienii au dat nişte goluri imparabile"

Articol de GSP - Publicat duminica, 07 septembrie 2008 00:00

Goalkeeper-ul Universităţii Craiova, Mircea Bornescu, a declarat duminică agenţiei NewsIn că golurile pe care au reuşit să le înscrie fotbaliştii reprezentativei Lituaniei în poarta lui Bogdan Lobonţ nu puteau fi evitate, întrucât au fost execuţii imparabile.

"Lituanienii au dat nişte goluri imparabile, care nu cred că puteau fi evitate nici de zece portari. Au fost nişte execuţii ajutate şi de caracteristicile mingii cu care s-a jucat. Lovită corect, acea minge prinde o viteză şi un efect înşelător pentru portar", a spus Mircea Bornescu.

Goalkeeperul grupării din Bănie a fost de părere că "rezultatul cu Lituania a fost un accident, iar dacă se mai joacă de o sută de ori meciul, nu cred că se mai poate repeta scorul de 3-0 în favoarea lor". Mai mult, Bornescu s-a arătat încrezător că "în returul cu lituanienii ne vom lua revanşa, nu avem de ce să ne temem de ei".

Mircea Bornescu s-a referit şi la neincluderea lui Florin Costea în lotul de 18 jucători: "Îmi pare rău că nu a fost inclus în lotul de 18, dar asta este viaţa. Sper doar că va juca în meciul cu Insulele Feroe, pentru că Florin este un jucător care poate face diferenţa în orice partidă".

Sursa: Newsin

Citește și:
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Campionate
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Superliga
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Campionate
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (21)
 •  08 Septembrie 2008, 00:28

Nu e adevarat golurile puteau fi aparate si daca nu era Lobont in poarta nu le luam

 •  08 Septembrie 2008, 00:28

Nu e adevarat golurile puteau fi aparate si daca nu era Lobont in poarta nu le luam

 •  07 Septembrie 2008, 22:47

pe langas faptul ca nu exista gol imparabil.... PROBLEMA E CA NOI NICI FAZE NAM AVUT... neau dominat.. neau batut neau umilit.. sa nu ne ascundem dupa degete... si daca ramane piturca la nationala de F u te toata calificarea si ne facem de ras

Vezi toate comentariile (21)
Comentează