FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - SERBIA, SÎMBĂTĂ, 28 MARTIE, 20:45, ANTENA 1

Cătălin Munteanu: "Chiar dacă batem Serbia şi Austria, tot nu sîntem calificaţi!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 27 martie 2009 00:00

Mijlocaşul lui FC Braşov, Cătălin Munteanu, a spus că naţionala României nu poate fi sigură de calificare, chiar dacă va învinge Serbia şi Austria în dubla de foc ce îi aşteaptă pe elevii lui Victor Piţurcă:

"Sunt două jocuri pe care trebuie neapărat să le câştigăm, altfel avem şanse mici de calificare. Cel mai important este cel de mâine, cu Serbia, un joc greu, cu o echipă puternică, dar zic că putem să ne impunem.

Chiar dacă vom câştiga cele două jocuri, nu înseamnă că suntem automat calificaţi la mondial. Trebuie să fim foarte atenţi şi la meciurile următoare".

Munteanu s-a referit, pentru NewsIn, şi la convocarea în premieră a lui Maximilian Nicu, despre care a spus că este e un jucător bun, iar "atât timp cât este titular meci de meci la liderul din Germania şi poate fi o soluţie pentru naţională".

Citește și:
Biserica de 10 de milioane de euro a lui Gigi Becali a fost sfințită! Cum și-a făcut apariția soția lui + cele mai tari imagini
Superliga

Revoltă în SUA: „Dacă începem cu asta...” » Un nou abuz FIFA, la meciul Brazilia - Maroc?
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Brazilia - Maroc, primul șoc al Mondialului, a avut două reprize total diferite: „De ce îți e frică, de aia nu scapi!”

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Lefties a ajuns în București. Brandul cu prețuri mici al proprietarului Zara a deschis primul magazin din capitală
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează