Articol de Sergiu Alexandru, Daniel Grigore, Valentin David (video) - Publicat miercuri, 08 octombrie 2025 12:12 / Actualizat miercuri, 08 octombrie 2025 13:39
La ora prânzului a avut loc conferința de presă premergătoare duelului dintre România și Moldova (joi, ora 21:00), la care au participat selecționerul Mircea Lucescu și mijlocașul Ianis Hagi.
În această lună, prima reprezentativă a României va da piept cu Moldova într-un meci amical, respectiv cu Austria în preliminariile Campionatului Mondial (duminică, ora 21:45, Arena Națională).
Mircea Lucescu îl arată cu degetul pe Horațiu Moldovan și contestă amicalul cu Moldova
La Buftea, în ziua premergătoare meciului-test cu Moldova, Mircea Lucescu a părut iritat și profitat de prilej pentru a prezenta lista de absențe pe care a trebuit să le gestioneze în ultimele luni, s-a plâns că duelul contra vecinilor „mai mult încurcă”, a trecut în revistă ceea ce a consideră a fi ghinioane în precedentele meciuri din această campanie.
Cu această ocazie, l-a găsit vinovat pe portarul Horațiu Moldovan pentru ceea ce a considerat a fi o greșeală la golul 2 cu Cipru și a făcut o declarație interpretabilă, părând să arunce vina pe vestiar pentru căderea din acel meci, de la 2-0 la 2-2: „Am avut 2-0 și puteam controla jocul, dar cineva, câțiva, au decis să joace altfel”.
Conferința de presă a început cu întrebările pentru Ianis Hagi, revenit în lot după ce a jucat primele meciuri la noua echipă, Alanyaspor.
Tot astăzi, de la ora 19:00, „tricolorii” vor desfășura antrenamentul oficial la CNF Mogoșoaia, cu primele 15 minute deschise presei - GSP.ro va fi prezentă, cu imagini și informații de la fața locului.
Declarații Ianis Hagi: „Păstrăm șanse reale la calificare”
Privesc cu încredere, responsabilitate. Mai sunt 4 meciuri în acest an, trebuie să le câștigăm și vom vedea unde ne vom clasa la sfârșitul lui noiembrie. Apoi urmărim următorul obiectiv, să-l îndeplinim.
La națională vii mereu cu moralul bun. Când ești chemat este un moment de mândrie, de responsabilitate. Convocarea trebuie să-ți aducă încredere mare. E clar, îți dorești să vii mereu cu performanțe bune, la echipa națională trebuie să vii și să performezi.
Este important să credem. Ăsta este mesajul, indiferent de situație. La echipa națională trebuie să crezi atât timp cât sunt șanse. Și sunt șanse reale. Prin performanța noastră în Liga Națiunilor avem acea șansă, dar sunt șanse reale și în această grupă, să terminăm cel puțin pe locul 2, și vom lupta pentru asta până la capăt.
Îmi doresc ca lumea să vină la stadion. Suntem conștienți că meciul este în timpul săptămânii și vremea nu ajută, dar când avem suporterii lângă noi suntem mai puternici.
Acest meci este un important pentru noi, pentru ce am lucrat săptămâna asta, acțiunile trecute, continuăm progresul ca echipă națională. Eu tot consider că după Campionatul European acest grup nu și-a arătat potențialul maxim și avem de crescut. Meciuri precum cel de mâine și cel cu Austria sunt meciuri în care avem posibilitatea să arătăm că progresăm. Asta ne dorim.
Ne motivează echipa națională, indiferent de situație. În fotbal sunt lucruri neprevăzute, în ultimul an am avut multe accidentări, jucători care au lipsit la acțiuni importante. Echipa națională este motivația, nimic mai mult. Suntem uniți, asta cu siguranță. Cu rezultate pozitive, cumva îi ajutăm și pe cei care nu sunt aici din cauza accidentărilor, dar ar vrea să fie.
Întrebat dacă de acum înainte va executa el loviturile libere, în contextul golului marcat la Alanyaspor:
Din fericire, avem executanți foarte buni. Fie că sunt eu, Răzvan, Nicu, jucători care știu să lovească mingea foarte bine. Am fost, sunt și voi fi mereu un executant de lovituri libere. Sperăm ca cine execută să fie inspirat.
Întrebat despre Lisav Eissat, surpriza lui Mircea Lucescu, fundaș central născut în Israel din mamă româncă:
L-am primit cu brațele deschise, așa cum am primit orice jucător de-a lungul timpului. Este de datoria noastră, ca jucători cu experiență, să-l integrăm cât mai repede. Și este de datoria fiecărui jucător nou să înțeleagă ce-și dorește staff-ul tehnic, acest grup, care a făcut performanță în trecut. Să vină cu responsabilitate, încredere mare, și o să fie bine.
Vorbim și limba română, vorbim și limba engleză. Este un proces de adaptare și suntem aici să-l ajutăm.
Despre nevoia ca jocul rezultatelor să fie în favoarea lor:
Abordezi meciurile la victorie, așa am început campania și așa vrem să o terminăm. Câștigăm meciurile, apoi vom vedea la final unde ne aflăm.
Despre posibilitatea ca tatăl lui să antreneze în Turcia:
Nu știu nimic. N-am fost... (n.r. - a fost întrerupt de Mircea Lucescu). Sunt concentrat pe ce am eu de făcut. Apoi, dacă tata ajunge sau nu... Este problema lui.
Mircea Lucescu a intervenit peste Ianis Hagi și a scos lista de indisponibili
Ianis a fost întrebat dacă ar trebui ca suporterii să aștepte multe goluri contra Moldovei și a răspuns:
Suporterii ar trebui să se aștepte că vom aborda cu seriozitate meciul, că vrem să-l câștigăm. Apoi, nu putem garanta că vom marca 7 sau două goluri.
A fost momentul în care a intervenit Mircea Lucescu:
Niciun meci nu seamănă cu celălalt. Sunteți în sport de atât timp. Un rezultat pozitiv ieri poate fi urmat de un rezultat pozitiv. Nu au nicio legătură. Din contră, poate să crească motivația foarte tare, ca grupul să se întărească.
Meciul cu Moldova va fi foarte greu, vă spun eu. I-am văzut jucând cu Italia, puteau câștiga acolo. Am văzut meciul cu Israelul, contra unor jucători de valoare individuală superioară, și au reușit să marcheze.
Nu putem pleca de la ideea că intrăm pe teren și câștigăm meciul. Mai ales că mâine vom juca cu o echipă... Niciun jucător nu a jucat până acum cu celălalt, niciodată! Și în două zile trebuie să facem lucrul ăsta, să-i aducem să gândească în aceeași direcție, să vorbească aceeași limbă, să se susțină, să-și pună în valoare calitățile.
Noi neglijăm un lucru. Vorbim despre echipa care a fost, grupul care a fost. 16 jucători din acel lot nu au mai jucat. Opt au accidentări pe perioade lungi, alți 6 cu accidentări repetate, alții au jucat mai puțin din alte motive: Răzvan Marin, Man... În perioade în care aveam nevoie de ei ca de aer. Sunt alți 7-8 inși care au schimbat echipele și au avut nevoie de 2-3 luni ca să revină.
Apoi Lucescu a scos lista de indisponibili, pe care o avea pregătită!
Sunt extrem de mulțumit săptămâna asta, au venit cu zâmbetul pe buze și fiecare dintre ei a fost decisiv în echipa lui, chiar dacă unii au jucat mai puțin. Au fost decisivi, asta înseamnă enorm, că au intrat cu un moral formidabil, cu dorința de a juca la echipa națională. Băieții ăștia sunt extraordinari, dar asta e situația. Austria joacă de 7 ani cu același lot, n-au schimbat niciunul.
Au crescut, au ajuns în campionatul Germaniei și joacă permanent acolo. Uitați-vă la Alaba, nu joacă deloc la Real Madrid, dar antrenorul a declarat că este util echipei naționale prin prezența lui, experiența lui, valoarea lui, tot ceea ce poate da moral echipei naționale. Sunt lucruri extrem de importante, iar noi am pierdut cei mai buni jucători în perioada asta. Vreți să vă spun? Să punem puțin lucrurile la punct.
Jucători cu absențe de lungă durată: Drăgușin, Moruțan, Racovițan, Olaru, Mihăilă, Screciu, Florinel Coman, Cicâldău. Au mai fost Bîrligea, Denis Drăguș, Ianis, Bancu, Adrian Șut. Fără echipă alți 5-6: Pușcaș, Niță, Rus. Ăsta era lotul. Dacă din 40 se duc 16 e foarte greu. Acum începem să facem o reconsiderare a prezenței la echipa națională, încercăm să construim o echipă pentru viitor. Nu știi cum se întorc jucătorii care vin după accidentări foarte lungi, cu genunchi paradiți. Atunci trebuie să facem lucrul ăsta, e absolut necesar.
Lucescu a început apoi să arate cu degetul:
A fost un an foarte dificil din punctul ăsta de vedere și totuși, în condițiile astea, n-am avut nicio echipă care ne-a fost superioară, niciuna! Ne-am bătut singuri în Austria, cu un aut și două autogoluri. În rest, meciul a fost echilibrat din toate punctele de vedere. De aceea sper, îmi doresc extrem de mult să o batem pe Austria. Iar pe Bosnia am dominat-o aici.
Din păcate, am făcut un regres extraordinar, un pas înapoi, la meciul cu Cipru. Am avut 2-0 și puteam controla jocul, dar cineva, câțiva, au decis să joace altfel.
A vrut să încheie prematur conferința de presă
Ulterior, când s-a ridicat Ianis Hagi, Lucescu a vrut la rândul lui să plece, să încheie abrupt conferința:
Și eu am terminat, cred. Nu mai am ce să vă răspund la nimic. Nu am ce să vă răspund, nu are niciun rost. Mă întrebați de un jucător sau de altul... pentru ce? Dacă nu înțelegem bine contextul, atunci e foarte ușor să luăm pe unul la ochi, să spunem că ăla e de vină și am terminat. E foarte bine așa, dacă-i salvăm pe ceilalți. Se poate face, dai în unul și îi salvezi pe ceilalți.
„Tunurile” pe Horațiu Moldovan: „Nu s-a gândit!”
Lucescu n-a părut încântat de meciul-test contra Moldovei și a pus „tunurile” pe Horațiu Moldovan, care a gafat în amicalul de luna trecută cu Canada (0-3). Asta în condițiile în care câteva zile mai târziu l-a titularizat în Cipru! L-a găsit vinovat la golul 2 și din acel meci:
Nu știu cu ce ne ajută acest meci, doar în sensul în care le putem da altor jucători posibilitatea să joace. Dacă ne gândim la meciul de duminică (n.r. - contra Austriei)... Ianis și Rațiu nu s-au antrenat două zile. Nu poți spune că după meciul cu Moldova, pe un teren greu, te refaci în două zile pentru meciul de duminică. Deci nu... încurcă, încurcă foarte tare! Cinci-șase jucători trebuie să-i las deoparte, să fie proaspeți pentru meciul cu Austria, care contează enorm!
De ce s-a făcut meciul ăsta, dacă nu pot da posibilitatea noilor jucători să joace? Să-i introduc direct cu Austria? Nu se poate face așa! Meciurile oficiale sunt extrem de importante. Și meciul cu Canada, într-adevăr, e vina mea, dar a trebuit să văd niște jucători.
Rezultatul este întotdeauna responsabilitatea antrenorului, dar responsabilitatea pentru joc este a jucătorilor. Atunci, antrenorul poate trage la răspundere jucătorii pentru ceea ce au făcut. Ce a făcut Moldovan la meciul ăla, băiatul nu s-a gândit ce consecințe poate avea pe plan emoțional la ceilalți! Când vii la echipa națională, trebuie să fii super responsabil, să știi că orice mișcare, orice lucru pe care-l faci, poate influența cariera unor jucători.
Chestionat dacă-l va mai convoca pe Moldovan, a explicat:
Dacă o să mai joace, sigur, dar el n-a jucat. E vina mea, că l-am folosit nejucând. Asta este marea problemă. Dar el este total responsabil la golul 2 cu Cipru. Nu avea voie să facă așa, să scoată echipa și să joace minge așa. La 2-1 trebuia să ținem mingea, să nu o vadă până la sfârșit. Din degajarea lui i-a împins pe toți să iasă, ceilalți au preluat, au jucat peste noi și ne-au dat gol.
Da, poți face asta dacă ai un portar care dă mingea în ultimii 20 de metri adverși, acolo resping și mergi cu mingea a doua. Dar când ai unul care dă doar până la mijlocul terenului nu ai voie să faci asta. Și știa că n-are voie. Știa chestia asta, i-am atras foarte tare atenția. Nu trebuia să ieșim, aveam 2-1. Trebuia să ținem de minge cât puteam. Nu să începem cu pase lungi, să facem ceva ce nu îmi e specifie mie. Eu nu accept asta pentru nimic în lume!
Ultima întrebare acceptată de Lucescu de la pupitru a fost despre Ionuț Radu, dacă a vorbit cu portarul lui Celta Vigo. Iată cum a răspuns:
Ce rost are să-ți spun ție dacă am vorbit sau nu? Ce trebuie să-i spun? Să-l felicit că a venit. Sigur că am vorbit, am vorbit de două ori la telefon. Din păcate, a venit cu o problemă la deget, la ultimul meci. Vom vedea.
După ce s-a ridicat, a mai dezvăluit și că „mâine, căpitan va fi Hagi”.
Singura variantă: victorie cu Austria
Este o fereastră esențială pentru România, întrucât meciul de duminică seara, contra Austriei, este de totul sau nimic.
Pentru a păstra șanse la câștigarea grupei și calificarea directă la Campionatul Mondial, „tricolorii” trebuie să câștige toate meciurile care le-au rămas și să fie avantajați de jocul rezultatelor - în principiu, ca Cipru să le încurce acasă pe Bosnia ȘI pe Austria! Aici, toate calculele și explicații despre miza locului secund în grupă.
România - Moldova, primul meci direct de la București recunoscut oficial
Duelul de joi seara va fi primul dintre România și Moldova de la București care să fie recunoscut oficial de forul european, adică prins într-o fereastră oficială de meciuri.
Pentru a marca ocazia, Federația Română de Fotbal a pregătit mai multe activități și momente artistice în parteneriat cu Federația Moldovenească de Fotbal, conform următorului program:
- Ora 18:00 – se deschid porțile stadionului și zona Arena Fanilor, un spațiu interactiv unde FRF și partenerii vor organiza activități și surprize pentru suporteri.
- Ora 19:00 – concert extraordinar susținut de Guess Who și trupa Zdob și Zdub, care vor transforma Arena Națională într-o zonă de festival.
Lotul României pentru partidele cu Moldova și Austria
- PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
- FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 33/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 43/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 5/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Mihai POPESCU (FCSB, 5/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 0/0), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 47/6), Raul OPRUȚ (Dinamo, 4/0), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 0/0);
- MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 33/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 39/10), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 47/6), Florin TĂNASE (FCSB, 23/5), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 0/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 4/0);
- ATACANȚI: Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 1/0), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 4/1), David MICULESCU (FCSB, 4/0).