FOTBAL  »  NATIONALA  »  PRELIMINARII EURO 2020

Cosmin Contra pregătește trei mutări surprinzătoare pentru „dubla” cu Norvegia și Malta! Gicu Grozav revine printre titulari

Articol de - Publicat marti, 04 iunie 2019 09:05

Cosmin Contra e tentat să folosească împotriva Norvegiei formula aleasă la Stockholm, cu trei modificări: sar din schemă Cristi Manea, Alexandru Mitriță și George Pușcaș, intră Romario Benzar, Gicu Grozav și George Țucudean. Ultimii doi s-ar întoarce printre titulari după lungi perioade de pauză la lot.

  • Naționala va întâlni Norvegia, la Oslo, pe 7 iunie, ora 21:45 (ora României), urmând ca pe 10 iunie, de la aceeași oră, 21:45 (ora României), să joace în Malta, în deplasare.
  • Meciurile vor fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe ProTV.

Partida de la Oslo poate deveni cheia de boltă a actualei campanii în ambele sensuri. O victorie pe „Ullevaal” oferă un ascendent major în continuarea campaniei și pune deja la colț un rival pentru locul secund, iar o înfrângere ar echivala probabil cu închiderea calificărilor și cultivarea unor calcule iluzorii până la finalul grupei.

Iar sub presiunea unui meci vital, Contra încearcă să găsească formula care să aducă un plus față de evoluția de la Stockholm, unde România a pierdut, 1-2, dar a arătat și momente respirabile. De asemenea, a adus și o alegere știrbă a selecționerului, cu Alex Mitriță zero barat în cele 45 de minute cât s-a plimbat pe gazon.

Gicu n-a mai jucat în „oficial” de la debutul lui Contra!

Așadar, unde va muta Contra? Surse de la lot indică faptul că "Guriță" intenționează să meargă, în principiu, pe formula din Suedia, cu trei modificări dictate de motive diferite. Bunăoară, titular pe "Friends Arena", Manea nu apare deloc printre convocații pentru actuala "dublă" din iunie, fiind lăsat exclusiv la dispoziția naționalei U21, pentru Euro 2019, după un sezon epuizant la CFR Cluj. Romario Benzar va apărea pe flancul drept al apărării.

Iar ceilalți doi oameni care vor sări din schemă sunt Mitriță, nechemat, și Pușcaș. În banda stângă, Contra ar dori să înceapă cu Grozav, unul dintre jucătorii săi favoriți încă din perioada petrecută împreună la Petrolul. Mijlocașul n-a mai apărut de fix un an la acțiunile naționalei!

Ultimele lui prezențe au fost la jocurile amicale cu Chile (3-2 în Austria, 53 minute) și Finlanda (2-0, 10 minute). Iar o întâlnire oficială n-a mai bifat din 5 octombrie 2017, 3-1 cu Kazahstan, debutul lui Contra pe banca "tricolorilor"! Grozav a plătit tribut faptului că, o bună perioadă de timp, n-a avut echipă, apoi s-a accidentat la sfârșitul lui martie, perioadă suprapusă peste primele meciuri din actuala campanie, cu Suedia și Feroe.

Eroul de la Belgrad și Podgorica

La rândul său, Țucudean, port-bonheur-ul lui Contra, i-ar lua fața puștiului de la Palermo. Selecționerul l-a folosit titular în 4 dintre cele 6 jocuri din Liga Națiunilor, în toamna lui 2018, când atacantul lui CFR Cluj a înscris și două goluri importante: la 2-2 în Serbia, reușita decisivă care a adus un punct României, și la victoria din Muntenegru, 1-0. Problemele de sănătate l-au aruncat însă pe Țucudean pe margine în ultimele luni, când a trebuit să treacă inclusiv printr-o operație la inimă, la Viena. 

Pușcaș, schimbare stupidă la Stockholm

Unul dintre oamenii care va sări, probabil, de pe lista titularilor față de meciul din Suedia, George Pușcaș, a fost eroul unui moment de neînțeles la Stockholm. Deși avusese o prestație consistentă, selecționerul l-a schimbat inexplicabil în minutul 64 pentru a-l introduce pe Ianis Hagi, invocând argumentul că jucătorul era epuizat fizic. Pe aeroport, la întoarcere, între cei doi a existat o discuție privată și lămuritoare după ce însuși fotbalistul și-ar fi exprimat dezamăgirea față de motivele de alibi exprimate de Contra.

Ordin de la Contra: „Jucați dintr-o atingere!”

Desfășurat pe terenul principal de la Mogoșoaia, antrenamentul de aseară al „tricolorilor” a avut o temă clară trasată de selecționer: le-a cerut în mod repetat internaționalilor să joace dintr-o atingere și să nu riște nimic pe situațiile de presing din partea adversarului. Au fost grupuri de „2 contra 3” sau „2 contra 6”, în care s-a lucrat masiv pe această direcție, „Guriță” supervizând pe rând fiecare exercițiu.

15 meciuri  a evoluat Gicu Grozav în 2019 în prima ligă maghiară, pentru Kisvarda: a marcat și 5 goluri

Cum ar arăta echipa la Oslo

Tătărușanu – R. Benzar, Săpunaru, D. Grigore, Bancu – R. Marin, T. Băluță – Chipciu, Stanciu, Grozav - Țucudean 

CLASAMENT  ACTUALIZAT

REZULTATE + PROGRAM GRUPA F

  • S-au jucat pe 23 martie 2019: Malta – Feroe 2-1, Suedia – România 2-1, Spania – Norvegia 2-1
  • 26 martie 2019: Malta – Spania 0-2, Norvegia – Suedia 3-3, România – Feroe 4-1
  • 7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21:45)
  • 10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)
  • 5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
  • 8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
  • 12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
  • 15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
  • 15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
  • 18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

Vezi și:

VIDEO Jucătorii lui Contra, gest superb de Ziua Copilului » Ce au făcut „tricolorii” la antrenamentul de sâmbătă de la Mogoșoaia

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (9)
zagna
zagna  •  04 Iunie 2019, 20:25

Dezastrul lui Gica-Contra va fi Grozav ...

albalbastru72
albalbastru72  •  04 Iunie 2019, 19:31

Cosmine,lasa prostiile si fa echipa ca lumea,cit crezi ca o sa te mai toleram cu trasnaile astea?Ce dracu iti pui ma in cafea?

apetulburi
apetulburi  •  04 Iunie 2019, 15:54

Contraaaa, trezeste te, Dragos Grigore este varza murata, si tu intr-un picior joci mai bine ca el, in tot campionatul asta din Romania chiar nu exista un fundas mai acatarii decat Grigore asta ? si Grozav mare fotbalist ...... ai luat-o si tu pe urmele antrenorilor de dinainte, devin si astia cazuri tipice gen Filipescu, cocis, florescu, etc

Vezi toate comentariile (9)
Comentează