FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA U21

Ce l-a nemulțumit pe Curelea în România - San Marino: „Îmi pare rău pentru ei”

Costin Curelea, selecționerul României U21
Costin Curelea, selecționerul României U21

Articol de - Publicat marti, 31 martie 2026 23:28 / Actualizat marti, 31 martie 2026 23:28

România U21 - San Marino U21 3-0. Costin Curelea (41 de ani), selecționerul „tricolorilor”, a reacționat după victoria obținută la Târgoviște. Dinamoviștii Alexandru Musi (21 de ani), cu o „dublă”, și Adrian Mazilu (20 de ani) și-au trecut numele pe lista marcatorilor.

Curelea a fost suspendat în urma cartonașului roșu primit în Kosovo. Pe bancă a stat marți Răzvan Rotaru, antrenorul secund.

Curelea a explicat că n-a avut emoții, ținând cont de valoarea adversarului, însă și-ar fi dorit ca naționala să înscrie de mai multe ori. „Tricolorii” au șutat de 11 ori pe poarta oaspeților și au ratat mai multe oportunități importante.

Costin Curelea, concluzii după România U21 - San Marino U21: „Suntem în cărțile calificării”

„E mai rău din tribună, dar nu am avut emoții. Au fost multe ratări, aici îmi pare rău pentru ei, pentru că putea să marcheze și să își mai câștige încrederea. Mazilu și Musi au marcat, putea să o facă mai mulți.

A fost o acțiune reușită, am făcut șase puncte. Suntem în cărțile calificării, va fi o fereastră mai lungă, cu trei meciuri, dar sper să ajungem să jucăm meciul calificării cu Finlanda acasă.

M-am bucurat că a revenit Mazilu, m-am bucurat și pentru Musi. M-am bucurat și că am folosit jucători 2006, de la fost generație U19, am încercat să dau șansă mai multora.

Eu sunt convins că în toamnă vom fi mult mai bine, și la acțiunea asta m-am bazat că vor arăta mai bine, datorită experienței pe care au acumulat-o în Superliga. Eu sunt convins că peste șase luni vor fi și mai buni.

Pe noi a fost presiune de la început, pentru că avem de onorat calificările din anii trecuți și e clar că nu ne dorim noi să rupem lanțul ăsta. Ne dorim cu toții să reprezentăm cât mai bine țara”, a declarat Costin Curelea, potrivit sport.ro.

România U21 se află pe locul 3 în grupa A, cu 13 puncte. Spania (21 de puncte) și Finlanda (16) sunt pe primele două locuri, cele care asigură prezența la turneul final.

Clasamentul în grupa României

Ce l-a nemulțumit pe Curelea în România - San Marino: „Îmi pare rău pentru ei”
sursă: Flashscore
Citește și:
Gigi Becali: „Cred că vrea să-și dea demisia, dar nu îl lasă orgoliul”
Superliga
Gigi Becali: „Cred că vrea să-și dea demisia, dar nu îl lasă orgoliul”
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Media
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Surpriza etapei în Premier League » „Ne prezentăm scuze”
Campionate
Surpriza etapei în Premier League » „Ne prezentăm scuze”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează