FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

Cum l-a cunoscut Zoltan Kovac pe Răzvan Burleanu şi cum a ajuns la FRF: "Cooptat în zece minute"

Alpar Meszaros
Alpar Meszaros

Articol de - Publicat sambata, 04 aprilie 2015 00:00

Burleanu şi Kovac s-ar fi cunoscut la Cluj, în campania pentru şefia FRF, iar omul de legătură ar fi fost Alpar Meszaros.

"Intrarea lui Kovac în echipa lui Burleanu s-a făcut după o discuţie de zece minute. S-au văzut, au schimbat cîteva fraze, iar Răzvan i-a propus în aceeaşi zi să se alăture proiectului său", spune un martor al momentului care avea să-l aducă practic pe croat la FRF.

Întîlnirea dintre cei doi s-ar fi produs la Cluj, în timpul campaniei actualului preşedinte. Iar omul care le-ar fi făcut cunoştinţă se numeşte Alpar Meszaros, fost fundaş la "U" Cluj şi Dinamo şi ex-antrenor al "şepcilor roşii" în 2008. În prezent, referent pe sectorul juvenil pentru judeţele Cluj şi Bistriţa.

Meszaros confirmă episodul, dar nuanţează: "Da, îl ştiam pe Kovac de la Diosgyor, din 2013. Dînsul era şeful Academiei, iar eu pregăteam echipa U21. Am colaborat foarte bine. Nu ştiu dacă Burleanu şi Kovac se cunoşteau dinainte, dar îmi aduc aminte că la întîlnirea de la Cluj i-am vorbit viitorului preşedinte despre activitatea lui Kovac. Acum nu ştiu dacă am fost eu chiar aşa influent să-l impun în staff! Îl ştia şi Dan Apolzan, fiindcă îl invitase în trecut să susţină o prelegere pentru Şcoala de Antrenori. Îmi pare rău pentru demiterea lui de la FRF".

"Şi-a umflat CV-ul!”
Victor Viorel Prună, 47 ani, fost campion al ţării cu Universitatea Craiova (1991), confirmă vocile care-l dădeau pe Kovac drept un personaj obscur în Belgia. Olteanul e stabilit de două decenii chiar în St. Trond, unde, pentru o scurtă perioadă, Zoltan a fost secund la STVV.

"Nu auzisem de el, deşi fiul meu, care joacă la Heist, în liga secundă, a fost junior şi senior la St. Trond. Am vorbit cu anumiţi oameni, unii cu academii în Belgia. Domnul Kovac şi-a umflat CV-ul! Mi s-a spus că e un mincinos. Şi nu-i normal ce a făcut cu Ianis. Dacă ar fi lucrat la juniori aici, nu s-ar fi comportat aşa!".

A umilit şi doi foşti "tricolori"
Nu doar puştii de la sub 17 au făcut cunoştinţă cu metodele şi discursul lui Kovac. Doi foşti jucători români, inclusiv "tricolori", au avut parte de scene asemănătoare. În decembrie 2014, la o acţiune de selecţie a unor juniori, organizată la Buftea, au participat şi Marius Bilaşco, şi Bogdan Mara.

Din cauza gerului, au intrat în cabina de unde Kovac privea meciul, alături de alţi doi oficiali FRF. "Cine sînt?", a întrebat Kovac. După ce i s-a răspuns, le-a zis: "N-aveţi ce căuta aici, ieşiţi afară, aici stăm doar noi!". Mara şi Bilaşco, 8 trofee interne şi 16 selecţii împreună, au fost nevoiţi să părăsească încăperea.

Citește și:
Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Campionate
Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Superliga
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Antrenorul echipei din play-off, la un pas să semneze cu FCSB! „A fost la mine acasă!”
Superliga
Antrenorul echipei din play-off, la un pas să semneze cu FCSB! „A fost la mine acasă!”
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează