FOTBAL  »  NATIONALA  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV „Hagi nu-și dorește să vină la echipa națională!” » Dublul campion al României mizează pe Mircea Lucescu: „Ne vom califica la Mondial!”

Articol de - Publicat miercuri, 08 octombrie 2025 19:42 / Actualizat miercuri, 08 octombrie 2025 19:42

Echipa națională a României mai are șanse minime să ajungă la Campionatul Mondial din grupa preliminară. Speranțele stau în barajul din Liga Națiunilor, care va avea loc în martie anul viitor.

Mircea Lucescu, selecționerul României, a declarat că este dispus să plece dacă alt antrenor își asumă să preia prima reprezentativă. Printre numele cele mai vehiculate în ultima perioadă au fost cele ale lui Gheorghe Hagi și Edward Iordănescu.

Dar Dănuț Lupu (58 de ani), fost jucător al echipei naționale și campion al României cu Dinamo și Rapid, nu crede că Hagi va accepta acum propunerea Federației de a prelua „naționala”.

„Cine poate să spună că jucătorii joacă prost datorită lui nea Mircea?”

„Nu cred că Hagi este o variantă, pentru că el nu-și dorește să vină la echipa națională!”, a fost prima reacție a lui Lupu.

„L-au întrebat mai mult ca sigur pe Hagi și nu cred că a spus în vreo secundă că vrea să vină antrenor la echipa națională. De ce nu apare Hagi să zică? Gică Popescu e purtătorul de cuvânt al lui Hagi? Cum poți să vorbești în numele unui om dacă omul ăla...”, a continuat fostul internațional.

„Hagi nu-și dorește să vină la echipa națională!” » Dublul campion al României mizează pe Mircea Lucescu: „Ne vom califica la Mondial!”
Gică Hagi la evenimentul Legends Charity Game FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

„Eu sunt sută la sută că Hagi nu vrea să vină la echipa națională. Deci Hagi nu a vrut să vină la echipa națională anul trecut, în vară, în contextul în care echipa juca ceva după ce a plecat Edi. Juca ceva, făcuse ceva și n-a venit. Și vine Hagi acum când nu stau în ghete?”, a fost mesajul pe care Lupu l-a transmis la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.

Întrebat direct despre situația critică în care se află naționala în acest moment, Lupu n-a stat pe gânduri și s-a poziționat ca un scut în fața actualului selecționer.

Cine poate să spună că jucătorii joacă prost datorită lui nea Mircea? Ce le face nea Mircea? Eu cred că fac antrenamentele mult mai plăcute și mai utile decât cele ale lui Edi. Nu cred că, în trei zile, există un om sau un pedagog mai bun ca Lucescu care poate să facă ceva pozitiv pentru echipă”, a explicat acesta.

Eu îmi doresc să vină Hagi. N-o să vină! Fiindcă Gică e un antrenor unde a fost atâta timp cât n-a făcut ce-a vrut el, n-a reușit. La echipa națională e mai greu să faci numai ceea ce vrei tu. Și știm foarte bine și relațiile pe care le-a avut Federația de-a lungul anilor cu așa zisa Generație de Aur...

Dănuț Lupu, fost internațional

„Nea Mircea o să câștige barajul și ne vom califica la Mondial!”

Apoi a prezentat cauzele pentru care echipa a ajuns să aibă un joc total schimbat față de perioada lui Edi Iordănescu.

„Trebuie să ținem cont că vin foarte mulți după perioade de accidentări. După perioade în care n-au jucat la echipele de club sau s-au transferat de la o echipă la alta, și când te transferi de la o echipă la alta îți ieși puțin din zona ta și e mai greu până te acomodezi cu noua echipă”, a punctat Lupu.

„Hagi nu-și dorește să vină la echipa națională!” » Dublul campion al României mizează pe Mircea Lucescu: „Ne vom califica la Mondial!”
Mircea Lucescu

„Când te muți dintr-o casă în alta, îți trebuie 3-4 săptămâni până te acomodezi în noua locuință. Dar până când te duci la altă echipă și joci. Până te acomodezi cu jucătorii. Până treci de la o tactică 3-5-2 sau 5-3-2 la 4-3-3. E puțin mai dificil!”, a mai spus fostul internațional pentru GSP.RO.

Dănuț Lupu crede că echipa națională va ajunge la Mondialul de anul viitor din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.

„Eu am spus-o și înaintea meciului cu Cipru, cu toate că nu știam că o să avem rezultatul ăsta negativ, spun eu. Eu am spus că ne vom califica la baraj. Mi-a fost greu să cred că vom trece peste Austria și peste Bosnia. Nea Mircea o să câștige barajul și ne vom califica. Rămâne sută la sută, nu pleacă pentru că nu vine nimeni!”, a mai precizat fostul atacant.

Citește și:
Campionul european era să o „comită” cu partenera » Gluma făcută chiar de aniversare
Campionate
Campionul european era să o „comită” cu partenera » Gluma făcută chiar de aniversare
Derapaj suburban al unui fost jucător la adresa lui Marius Șumudică: „Se purta ca un schizofrenic! Ne povestea cum se descurcă el cu soția lui”
Superliga
Derapaj suburban al unui fost jucător la adresa lui Marius Șumudică: „Se purta ca un schizofrenic! Ne povestea cum se descurcă el cu soția lui”
Lucescu a făcut praf doi „tricolori”, apoi s-a enervat și a plecat din conferință: „Mă tot frecați! Nici măcar nu l-am mai văzut”
Nationala
Lucescu a făcut praf doi „tricolori”, apoi s-a enervat și a plecat din conferință: „Mă tot frecați! Nici măcar nu l-am mai văzut”
A dezvăluit motivul pentru care a divorțat de fostul fotbalist: „Face parte din 0,01% din populație cu această «problemă»”
Stiri extrasport
A dezvăluit motivul pentru care a divorțat de fostul fotbalist: „Face parte din 0,01% din populație cu această «problemă»”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Nouă mare fabrică deschisă în România, în locul unei companii americane
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Nouă mare fabrică deschisă în România, în locul unei companii americane
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Scandal de proporții în Bosnia: „Interziceți românii pe stadion! Escortați-i afară din țară!” » De vină e un banner scandalos

Furtună în Iran! Un clip apărut pe internet „fără voia fotbalistului” a pornit o anchetă pentru „încălcarea moralității publice” » Imaginile sunt acum pe tot internetul


Comentarii (7)
nicasdfghjklpoiuytre
nicasdfghjklpoiuytre  •  09 Octombrie 2025, 11:49

Doi domni depășiți ce nu reușesc să aibă o măsură reală a timpului, și nu numai .

gojgaru
gojgaru  •  09 Octombrie 2025, 00:01
Postat de stefansmarandoiu pe 08 Octombrie 2025, 20:19

Ne vom califica la MONDIAL?!!!??? Speranța MOARE ultima!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

gojgaru
gojgaru  •  09 Octombrie 2025, 00:00

SF-uri .

Vezi toate comentariile (7)
Comentează