FOTBAL  »  NATIONALA  »  PRELIMINARII CE 2024

Elvețienii ne iau peste picior: „Nu i-am văzut pe români în ultimii ani”. Și continuă: „Cu tot respectul, ...”

Granit Xhaka
Granit Xhaka

Articol de - Publicat duminica, 18 iunie 2023 11:32 / Actualizat duminica, 18 iunie 2023 11:40

Granit Xhaka, 30 de ani, liderul și cel mai important jucător al naționalei Elveției, vrea trei puncte mâine și, după ce a spus că „nu i-am văzut pe români în ultimii ani”, le-a transmis un mesaj tuturor adversarilor: „Cu tot respectul, noi n-ar trebui să ratăm Euro".

Pe 4 iunie 2011, Granit Xhaka debuta ca titular la naționala Elveției, într-un meci contra Angliei, pe Wembley, 2-2 în preliminariile Euro 2012. Avea doar 18 ani și juca la FC Basel.

Mâine, 19 iunie 2023, Xhaka va purta tricoul roșu al Țării Cantoanelor la al 115-lea său meci (13 goluri). Încă patru și va fi cel mai selecționat internațional, depășindu-l pe Heinz Hermann (118), al cărui record rezistă din 1991. Înainte ca Granit să se nască. La 30 de ani, se pregătește să se despartă de Arsenal după șapte sezoane, urmând să semneze cu Bayer Leverkusen. O întoarcere în Bundesliga, după perioada Gladbach (2012-2016).

Imaginile serii în preliminariile Euro » Un spectator a pătruns pe teren, iar ce a făcut cu Cristiano Ronaldo e deja viral
euro 2024
Imaginile serii în preliminariile Euro » Un spectator a pătruns pe teren, iar ce a făcut cu Cristiano Ronaldo e deja viral

Granit Xhaka: „Românii au avut întotdeauna jucători tari"

În interviul oferit presei elvețiene după 2-1 cu Andorra, căpitanul „Nati" a spus: „La sfârșitul campaniei, când ne vom califica la Euro, nimeni nu va mai întreba scorul meciului nostru cu Andorra. Avem trei meciuri, nouă puncte. Dacă batem și luni, totul va fi perfect".

A fost întrebat la ce se așteaptă de la „tricolori". „Sincer, n-am mai văzut România în ultimii ani", a răspuns mijlocașul, adăugând: „Totuși, românii au avut întotdeauna jucători tari. Îi vom analiza și vom păstra cele trei puncte acasă".

Xhaka le-a transmis un mesaj tuturor adversarilor din grupa I: „Cu tot respectul, noi n-ar trebui să ratăm Euro".

Xherdan Shaqiri, cel mai bine plătit jucător în America

Xherdan Shaqiri, 31 de ani, ex-Bayern, Inter, Liverpool și Lyon, e al treilea în topul all-time al selecțiilor, cu doar un meci mai puțin decât Granit (contra noastră, va fi numărul 114).

Vicecăpitanul naționalei, 27 de goluri, evoluează din februarie 2022 în America, la Chicago Fire. A fost cel mai scump transfer din istoria clubului, 7,5 milioane de dolari, și este cel mai bine plătit jucător din MLS, cu 8,2 milioane $ anual!

Xherdan Shaqiri s-a certat cu un reporter: „Asta e o întrebare stupidă"

După ce a pasat decisiv la al doilea gol al Elveției în Andorra, Shaqiri (32 de assisturi) a ridicat tonul la un reporter. „Ai fost înlocuit după o oră de joc vineri. Ai suflu pentru 90 de minute cu România?", a vrut să afle acesta. 

„Asta e o întrebare stupidă", a reacționat extrema. „Mă simt bine, am suficiente meciuri în picioare. Am ieșit pentru că a trebuit să ne gândim și jocul împotriva românilor". Din 7 mai, Xherdan a evoluat în opt partide la Chicago, în șapte fiind integralist. Va fi titular încă o dată și, la fel ca Xhaka, vrea trei puncte. 

Vineri, la 2-1 cu Andorra, Gregor Kobel a fost titular în poarta Elveției. Dar, deși e cel mai bine cotat internațional elvețian al momentului (35 de milioane de euro), goalkeeperul Borussiei Dortmund se așteaptă să revină pe banca naționalei cu România. Kobel, 25 de ani, îi va ceda locul veteranului Yann Sommer (Bayern, 34 de ani). Patrick Foletti, antrenorul portarilor "Nati" și bun prieten cu Sommer, a declarat pentru cotidianul Blick: „Faptul că am decis să-i dăm mai mult timp de joc numărului 2 nu schimbă ierarhia. Yann e numărul 1, Gregi e 2. Și băieții știu acest lucru". 

Lucerna e „fortăreața" Elveției. Dar noi i-am învins!

Adversarii noștri au ales premeditat Lucerna pentru cel mai important meci al lor în această campanie de calificare. La Lucerna, elvețienii au jucat până acum de 20 de ori, din 1971, câștigând 15 partide (trei egaluri, două înfrângeri). Ultimul meci, 4-0 cu Bulgaria (2021), în urma căruia și-au asigurat biletul pentru CM 2022. În 2018, au spulberat Belgia tot aici, 5-2. Dar acest stadion, Swissporarena (16.800 de locuri), inaugurat în 2011, a găzduit primul meci al naționalei Țării Cantoanelor pe 30 mai 2012, amicalul cu România. Și noi am câștigat atunci, 1-0, gol Grozav în poarta aceluiași Sommer! 

Citește și: 

A găsit marea problemă a naționalei după egalul din Kosovo: „Nu prea am vorbit despre ceva important”

Adrian Mutu, mesaj tranșant: „Ar trebui să apreciem asta”

EXCLUSIV Omul care a condus Elveția la incredibilul 4-1 cu România de la World Cup ‘94: „Am și acum tricoul lui Hagi, ceva extraordinar pentru un biet jucător elvețian”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (11)
Patrick23
Patrick23  •  18 Iunie 2023, 16:57

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

contrabas3
contrabas3  •  18 Iunie 2023, 15:53

Chestia asta îmi amintește de ce a spus Alain Sutter despre echipa României înainte de meciul de la campionatul mondial din America 1994: este o echipă subțire. Noi veneam după meciul cu Columbia (3-1) și am zis că îi batem rău pe elvețieni. Dar ne-au bătut ei bine de tot (4-1). —— Pe de altă parte Xherdan Shaqiri este un grăsan care face ceva treabă în MLS, dar o să aibă probleme mâine seară la meciul cu România.

rapid_forever_1923
rapid_forever_1923  •  18 Iunie 2023, 15:08

Nici o sansa pentru Romania...

Vezi toate comentariile (11)
Comentează