Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile despre sport și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

DA, AM ÎNȚELES


NATIONALA    •   FRF

EXCLUSIV Caz scandalos mușamalizat de FRF! Abuz de-o gravitate extremă: "A năvălit din spate și i-a băgat mâinile în gât!"

În glumă, Iulian Szekely apărea în noiembrie 2012 într-o imagine pe facebook strângând de gât o jucătoare: cazul Alinei Boroș a transferat însă gestul în realitate

Articol de — Justin Gafiuc Marti, 20 Februarie

În timpul unui cantonament din Slovacia, septembrie 2016, minora Alina Boroș de la lotul național feminin de fotbal U19 ar fi fost atacată fizic de masorul Iulian Szekely. FRF a mușamalizat dosarul.



"Administrația Burleanu" se laudă cu dezvoltarea fotbalului feminin, dar, când are în mână un caz de o gravitate extremă la un lot național de profil, îl mușamalizează prin tactica trecerii timpului și a uitării. E vorba despre un episod urât petrecut la naționala U19 de fete în urmă cu circa un an și jumătate, poveste împachetată cu discreție pe circuit intern pentru a șterge urmele unui abuz față de o minoră la ora incidentului.

Concret, la începutul lui septembrie 2016, reprezentativa U19 feminină a efectuat un turneu de pregătire în Slovacia, unde a disputat două amicale cu gazdele, ambele pierdute: 2-3 și 3-6. În lot s-a aflat și Alina Boroș, fundaș dreapta, legitimată atunci la ASA Tg. Mureș. Fata mai avea câteva săptămâni până să împlinească vârsta majoratului.

12 alina

Antrenor la Olimpia și arbitru în liga secundă

Surse GSP arată că, într-o seară, Alina ar fi fost pur și simplu atacată fizic în cantonament de unul dintre masori, Iulian Szekely, enervat de faptul că mureșeanca îi dăduse un răspuns pe un ton mai ridicat. Tipul în vârstă de 40 de ani nu e însă chiar un oarecare în staff-ul medical.

În paralel cu activitatea de la loturile naționale feminine juvenile (U15, U17, U19), Szekely este antrenorul principal al Olimpiei Cluj, campioana României la fete, și arbitru! În prezent, face parte din lotul de asistenți de la liga secundă, dar a activat timp de trei sezoane (2007-2010) ca tușier în eșalonul de elită.

"A răspuns obraznic, dar n-a jignit"

Povestesc martori oculari la evenimentul din Slovacia: "Alina și încă o colegă au coborât să facă o baie în piscina exterioară a hotelului. Programul zilei se terminase, era cumva un timp de odihnă înainte de stingere. De la balcon, Szekely le-a văzut pe cele două fotbaliste și le-a strigat să iasă imediat din apă și să se ducă în camere. Fetele s-au conformat, dar s-au intersectat din nou cu Szekely în holul hotelului, unde le-a zis să se grăbească".

De aici, lucrurile ar fi luat o întorsătură violentă, potrivit relatărilor: "Alina e o tipă mai cu personalitate și spune de fiecare dată ce are de spus. I-a replicat mai obraznic lui Szekely, ceva de genul «Nu-mi faci tu programul! Antrenorul trebuie să-mi zică dacă am greșit, nu tu!». Însă nici nu l-a jignit, nici nu l-a înjurat. Doar i-a vorbit mai răstit. Alina a dat apoi să plece către o discuție cu antrenorul, dar Szekely a năvălit asupra ei din spate și a apucat-o puternic de gât cu mâinile! Au sărit câteva jucătoare să o elibereze pe Alina și să potolească spiritele".

"Doar am prins-o de umăr"

Versiunea lui Szekely prezintă un film mai soft al evenimentelor: "Era trecut de ora 22, când se dăduse stingerea, și am auzit gălăgie în curtea hotelului. Am văzut-o pe Alina în piscină, i-am transmis antrenorului, după care i-am comunicat jucătoarei că acesta o caută. Am mers împreună spre camera «principalului», dar, pe hol, Alina a vrut să plece în altă direcție, spunând că nu dorește să mai discute nimic.

Am prins-o cumva de umăr ca să o opresc, iar ea a început să dea din mâini, strigând să n-o mai lovesc! Dar nici gând s-o strâng de gât, Doamne ferește!".

Szekely admite însă că a greșit: "Am comis un gest regretabil! N-ar fi trebuit s-o ating nici măcar cu un deget. Asta e adevărat sută la sută! Credeți-mă însă că a fost prima și ultima dată când am reacționat așa. Sunt la loturile naționale feminine de prin 2007, am lucrat și cu Mircea Sandu, și cu Lupescu, și cu Burleanu. I-am cunoscut pe toți. Am colaborat cu sute de fete, dar niciodată nu mi s-a mai întâmplat un asemenea incident".

Fata și-a scos certificat medico-legal

Cum a "rezolvat" însă FRF dosarul din Slovacia? A creat o comisie de anchetă, care l-a scos nevinovat pe Szekely! Pe durata instrumentării, masorul a fost scos de la loturile feminine pentru circa 2-3 luni, dar federația l-a reintrodus apoi în circuit după ce apele s-au mai potolit. Iar acum Szekely continuă să lucreze ca masor cu fetele de la U15, U17 și U19! 

Agresiunea asupra Alinei Boroș a fost confirmată inclusiv printr-un certificat medico-legal, pe care fata și l-a scos de la IML Tg. Mureș imediat după ce a ajuns acasă. Asta pentru că incidentul s-a petrecut chiar în seara anterioară întoarcerii în țară a lotului U19, așa că urmele lăsate pe gâtul fetei s-au păstrat până la controlul de la IML. 

Doctorița lotului neagă o accidentare pe gazon

Numai că FRF a considerat irelevant documentul și a pus rănile fetei pe seama altor cauze! Szekely însuși povestește: "La comisie a fost explicat faptul că leziunile Alinei provin de la al doilea meci disputat în Slovacia. S-a lovit un pic în zona capului, de fapt a fost atinsă cu crampoanele pe ceafă de o adversară. S-au verificat aceste informații, știu că inclusiv medicul lotului, Cornelia Ionescu, a oferit o declarație în acest sens și s-a concluzionat că nu am avut nicio vină. De aceea am și fost reprimit la loturi".

Numai că doctorița naționalei U19, în vîrstă de 76 ani, din care ultimii 25 petrecuți în fotbalul feminin, susține că habar nu are despre o accidentare pe teren a Alinei Boroș: "N-a avut nicio problemă fata în timpul partidelor! Nici nu s-a plâns de vreo lovitură. Știu din auzite de episodul din Slovacia, dar am crezut că lucrurile s-au lămurit. Eu n-am dat însă la FRF nicio declarație legată de acest caz și nici n-am fost audiată de nimeni!". Bang! Alina Boroș, care evoluează acum la Ladies Tg. Mureș (L2) și e pe punctul de a renunța la fotbal, a refuzat să facă orice comentarii pe marginea subiectului. 

 

"Îmi pare rău că nu am solicitat de la hotel imagini cu înregistrări de pe holuri, pe care s-ar fi văzut exact ce s-a întâmplat. Dacă aș fi știut că vom ajunge la certificate medico-legale, ceream dovezile de la hotel"
Iulian Szekely, masor naționala U19 feminin

"Pe Alina o luasem eu pe procură în Slovacia, așa cum se întâmplase cu toate fetele. Cine răspundea dacă pățea ceva în bazin? Eu, bineînțeles!"
Iulian Szekely, masor naționala U19 feminin

"Cred că e o exagerare. Eu nu știu să se fi întâmplat ceva așa de grav la lotul național și sunt uimit să aud de existența unui certificat medico-legal" Florin Bugar, antrenor România U19 feminin

"Domnul Szekely Iulian a bătut în urmă cu ceva timp o jucătoare, pe Alina Boroș, fiind atât de suspendat de intransigentul Burleanu încât a revenit la loturi. Fără el nu se poate să dezvoltăm fotbalul feminin. E și arbitru, și antrenor, și cameraman. E ce vrea mușchii lui Alin Ciobanu, trimisul fotbalului feminin în ilegalul Comitet Executiv FRF" Marcel Pușcaș, candidat președinția FRF, pe pagina sa de facebook

"Fetele mai și exagerează"

Fostul antrenor al Alinei Boroș de la ASA Tg. Mureș, Carol Secheș, spune că "fetele sunt mai schimbătoare, spun uneori și lucruri neadevărate sau exagerări. Am semnalat cazul telefonic la FRF, unde am discutat cu Radu Petre, dar nu m-am ocupat personal de dosar. Nu mi-a mai comunicat nimeni ce s-a întâmplat, doar am auzit că Szekely ar fi fost suspendat de la loturi".

Detaliu: Secheș s-a numărat recent printre invitații FRF în Antalya pentru un seminar pe fotbal feminin, cu costuri integral suportate de federație. Și o declarație: "Burleanu a făcut multe pentru fotbalul feminin, Sandu nici nu ne băga în seamă! Eu nu votez, dar de ce ar fi mai buni foștii jucători să conducă FRF?".

Greșeală imensă la un gol al lui Kapetanos

Iulian Szekely a avut 21 de delegări ca tușier în L1, potrivit evidenței de pe site-ul oficial frf-cca.ro. El a făcut parte din lotul național în perioada 2007-2010, iar retrogradarea din elită i s-a tras de la o partidă Steaua - Unirea Alba Iulia 2-0, disputată pe 9 noiembrie 2009. În minutul 56 al meciului, asistentul din Cluj n-a semnalizat un ofsaid mare la Kapetanos, care a înscris și a deschis scorul.

Faza a iscat un scandal imens dinspre rivalele Stelei la titlu în acel sezon, la capătul căruia laurii i-a cucerit CFR Cluj. La scurt timp după eroare, Szekely și-a recunoscut greșeala de la golul lui Kapetanos. 

Precedent: violență verbală tratată cu indiferență

FRF nu este la primul caz în care tratează cu blândețe cazuri de abuzuri din fotbalul juvenil. Vara trecută, o înregistrare video îl arăta pe antrenorul ploieștean Iulian Cojocaru în timp ce urla la un copil de 12 ani: "Ieși afară, nesimțitule! Ieșiii!! Ieși, bă, mai repede!".

Puștiul a fost imediat schimbat. La momentul respectiv, Cojocaru era referent zonal FRF pe județul Prahova, cu un salariu de circa 1.500 de lei pe lună, având misiunea de a monitoriza juniorii de valoare. Șeful sectorului de scouting de la federație, Ion Geolgău, puncta: "Nu a fost decât violență verbală. Probabil că nu vom mai continua cu el după 31 decembrie, când îi expiră contractul de colaborare. Dacă știam de imaginile astea, nu-l mai puneam!". Cojocaru e însă și în prezent referent zonal! 

"Nici pe departe n-a fost situația descrisă de jucătoare"

Sub semnătura lui Ciprian Paraschiv, manager dezvoltare, FRF a oferit un răspuns oficial pe marginea subiectului. Pasajele relevante: "Federația Română de Fotbal a primit o înștiințare cu privire la existența unui posibil incident între jucătoarea și masorul la care faceți referire. Pe toată durata anchetei interne, masorul Iulian Szekely nu a mai făcut parte din staff-urile loturilor de junioare. Au fost analizate documentația medicală care face referire la zgârieri, declarația scrisă a jucătoarei Alina Boroș, declarațiile scrise ale membrilor staff-ului tehnic și ale altor jucătoare. Concluziile anchetei au evidențiat existența unei situații tensionate între jucătoare și masor, dar nici pe departe de natura celei descrise în declarația scrisă a jucătoarei".

Comentarii (6 ) Adaugă comentariu

ciuleavvictorms  •  21 Februarie 2018, 00:59

Asta se intampla datorita Kovesei care a admis folosirea metodelor dna si la fotbal feminin! Asta ca o ironie a sortii pentru neamul acestei tarisoare. In alta ordine de idei, situatia cu masorul bataus e una caracteristica pentru noi si care are o rezolvare generalizatoare denumita -musamalizare- si in acelasi timp raspunsul- pe noi in cot ne doare!!! Si, vorba lui ssvir2000, ca sa nu intram in sfera de influenta a clanului becali trebuie sa admitem bataia ca „rupta din rai” si folositoare daca e practicata de subordonatii lui Burleanu ca sa nu-l deranjam pe slugoiul basist si distrugatorul ultimilor 4 ani de fotbal romanesc cu slugile lui greconemtestimaghiare! Ce mai, societate deschisa!

ungurul_vesel  •  20 Februarie 2018, 22:16

Postat de capca1 pe 20 Februarie 2018, 16:27

Ca să văd dacă am înțeles bine : fotbalista reclamă agresiunea masirului, acesta n-o recunoaște ! Aaa, e la fel ca atunci când Mitică Dragomir a spus, pe postul TV, că Ov. Ioanițiaia a primit, din partea lui, un portbagaj de pungi cu pui congelați iar Ioanițiaia nu a recunoscut , așa-i ?unul a spus într-un fel, celălalt nu recunoaște, or fi declarații false ! Sau, ca atuncea când primul investigator al țării a stabilit că, în curtea unui muzeu, din buricul Bucureștilor, zac, abandonate, mamuți radioactivi. Subiectul a fost bun, dar numai pentru o reclamă comercială ! Am înțeles corect sau mă bannați , deși nu folosesc limbaj sau expresii suburbane ci preiau din subiectele scrise de GSP ! Dacă are loc o eclipsă de soare și șocâtelui de câmpie îi cad dinții, e clar, E vina lui Burleanu !

Evidentele nu poti sa le treci cu vederea, eclipsa a fost comandata de Burleanu.

zarqa  •  20 Februarie 2018, 16:38

Aloooo ! GSP -ul ? Domnilor, iar veniți cu titluri din acestea bombastice ? Cine vă plătește, în afară de Gigi, de veniți cu o așa campanie anti-Burleanu ? Păi numai din materialul d -stră, reiese clar că acel maseor, antrenor secund (Janoș) nu poate fi găsit vinovat. Nu mai aruncați cu ”materiale de hazna” atunci când nu este cazul.

Vezi toate comentariile (6)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase