FOTBAL  »  NATIONALA  »  REPORTAJ GSP

FOTOREPORTAJ România din Graz » Mircea, Lia și Cristina Popi sunt oamenii în jurul cărora se învârte comunitatea românească din capitala Styriei: "Dănciulescu e un băiat de nota 100!"

FOTO: Cristi Preda +8   FOTO
FOTO: Cristi Preda

Articol de - Publicat joi, 31 mai 2018 18:28

La o margine de Graz, un numitor comun îi reunește cumva în mod bizar pe Alina Dumitru, Florin Piersic, Dan Spătaru sau Jean Constantin.

Fami lia Popi, Mircea, Lia și Cristina, fiica, au ajuns în Austria în decembrie 1989, cu câteva zile înainte de izbucnirea Revoluției la Timișoara, orașul de proveniență, iar azi sunt oamenii în jurul cărora gravitează comunitatea de români din zona Grazului.

Cei trei n-au ratat aproape nimic din povestea vieții de auslanderi: rezidenți în lagărul de azilanți lângă Viena, ani de zile cu trai de pe o zi pe alta, suferință, strâns din dinți, aplecarea spre meserii pe care nici nu-și închipuiau că le pot practica, apoi o șansă de la Dumnzeu, muncă și, în fine, împlinirea, sufletească și materială!

FOTO: Cristi Preda

Muzeu al satului din in și borangic

Sub umbrela asociației "Dor Călător", bănățenii au creat în Austria o mică Românie. În casa lor generoasă, păzită cu sfințenie de un uriaș ciobănesc, sunt adunate peste 70 de costume populare, unele folosite încă în spectacole, reprezentând toate colțurile țării.

E un altfel de muzeu al satului, cu piese adunate ca un puzzle compus din in și borangic. O fonotecă impresionantă completează peisajul: sute de viniluri, casete și CD-uri cu muzică de-acasă sau de aiurea. E materia primă pentru Mircea și Cristina, care susțin și o emisiune în limba natală la Radio Helsinki, un post local.

Periodic organizează evenimente la care invită cântăreți sau actori români, dar impresionantă e povestea care a pus pe picioare acest proiect. Mircea Popi își amintește că "tata s-a prăpădit în 1995 și, din cauza unor probleme cu cetățenia, nu ne-au dat voie din țară să venim la înmormântare.

Am așteptat apoi mult timp să-l visez, iar când mi-a apărut mi-a transmis să-i ajut pe artiștii români". În timp, așa au ajuns familiari la Graz oameni cu greutate din showbiz-ul carpatin: Florin Piersic, Maria Dragomiroiu, Mădălina Manole, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Nicolae Furdui Iancu, Dan Spătaru. Iar acesta e doar vârful aisbergului!

FOTO: Cristi Preda

Patosul lui Piersic

"Domne, cu Piersic am o amintire extraordinară. Recita la un simpozion o poezie de Vlahuță, «Unde ne sunt visătorii». Patos formidabil! În pauză, discutam cu o baroneasă care firește că nu știa limba română, dar mi-a redat cu acuratețe mesajul versurilor, așa cum îl dedusese din felul în care recitase Piersic. Atât de convingător fusese momentul!", spune Mircea Popi.

În beciul casei, unde "s-au ținut numeroase «conferințe» după spectacole", sunt amenajate o cameră înțesată cu tricouri și fulare, loc special pentru vizionarea de meciuri, și un bar cochet. "Era de notorietate că Jean Constantin și Dem Rădulescu nu se suportau. Când se nimereau amândoi aici, unul stătea la masă sus, celălalt își făcea de treabă pe la subsol. Nu schimbau o vorbă între ei. Dar când urcau pe scenă alături, erau geniali!".

photo 2018 05 31 15 55 35

FOTO: Cristi Preda

Gazdă la nevoie pentru o campioană olimpică

Pe la "Popi Palace", în mijlocul României austriece, a nimerit, la un moment dat, și viitoarea campioană olimpică Alina Dumitru. "Am primit un telefon de la fostul ambasador Traian Chebeleu să-mi semnaleze că un grup de sportivi a avut un accident lângă Graz. Erau judokane junioare, care se întorceau de la un turneu întreprins în Italia. Cea mai mare era Alina.

Le-am luat pe fete acasă câteva zile, iar pe Alina am și lăsat-o să se îngrijească singură de colege, cu frigiderul, cu masa, că noi trebuia să mergem la serviciu. O fată foarte cuminte și descurcăreață! I-am urmărit cu atenție cariera și ne-am bucurat enorm pentru victoriile ei", continuă Mircea Popi.

Fost dansator în tinerețe, el i-a transmis aceeași pasiune și fiicei Cristina, care, înainte de plecarea din țară, a făcut inclusiv balet la Opera din Timișoara. Azi, roșcata de 40 de ani manageriază în timpul liber un ansamblu popular de 23 de oameni, cu care mai și dansează personal uneori. Pun România pe scene din toată Austria, dar și în afara granițelor țării de adopție.

FOTO: Cristi Preda

Paste puttanesca pentru Montoya

Fata e înnebunită după sporturile cu motor. Poate a contribuit la asta și întâlnirea pe axa idol-fan cu Juan Pablo Montoya ori cu trupa de la Red Bull Team.

"Erau cazați la un moment dat în clădirea cu restaurantul la care eram chelneriță. Montoya era un tip foarte simpatic, știam că atunci când intră în local trebuie să-i facem paste puttanesca! Iar cu piloții, inginerii și mecanicii de la Red Bull am avut ocazia să stau deseori împreună, inclusiv pe circuitul de la Zeltweg, aflat în apropiere de Graz", spune Cristina Popi. 

FOTO: Cristi Preda

"Dănciulescu e un băiat de nota 100! Dacă Dinamo vine prin cantonamente în Austria sau în apropiere, ne sună de fiecare dată înainte să ne anunțe, să ne invite alături de alți români să vizităm echipa în pregătiri" Cristina Popi

20.000 de românitrăiesc în regiunea austriacă Styria, dintre care circa 8.000 în Graz

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
constanteanul
constanteanul  •  01 Iunie 2018, 10:49

O poveste de succes care certifică depopularea României.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează