Articol de Tudor Belivacă - Publicat luni, 28 septembrie 2026, 22:46 / Actualizat luni, 28 septembrie 2026 22:52
Ionuț Radu (29 de ani), portarul celor de la Celta Vigo, dar și portarul naționalei, a greșit la al treilea gol marcat de Bosnia în al doilea duel al României din Liga Națiunilor.
De asemenea, Ionuț Radu a avut și o mare ezitare la primul gol al oaspeților.
FOTO. Ionuț Radu, gafă mare în România - Bosnia
La scorul de 2-1 pentru Bosnia, Haris Tabakovic a șutat de la distanță, iar Ionuț Radu a fost prins nepregătit. Goalkeeper-ul român a vrut să prindă balonul trimis cu putere, dar fix când să facă priza, a scăpat balonul din mână. Mingea a sărit tot la Tabakovic care a trimis mingea ușor pe lângă portarul român și a stabilit scorul pauzei, 3-1.
Ionuț Radu a avut o ezitare și la primul gol marcat de bosniaci: Bajraktarevic a centrat din flancul drept către Gigovic în careu. Radu a observat că fotbalistul bosniac era fără marcaj și a vrut să iasă, dar nu a fost decis, iar Gigovic a marcat. La cel de-al doilea Ionuț Radu nu a avut vină, ci apărarea dezordonată care a caracterizat primul act.
Ionuț Radu a avut un start de sezon foarte bun la echipa de club: a evoluat în 8 partide, a primit 7 goluri, iar în trei partide a reușit să țină poarta intactă pentru echipa de club. Ionuț Radu are 11 meciuri la naționala României până în acest moment. Este cotat de site-urile de specialitate la 9 milioane de euro, fiind chiar cel mai bine cotat jucător din lotul naționalei.
Echipele de start la România - Bosnia
România: Ionuț Radu - Andrei Coubiș, Andrei Burcă, Matei Ilie, Lisav Eissat - Nicolae Stanciu, Vladimir Screciu, Vlad Dragomir - Darius Olaru - Daniel Bîrligea, Valentin Mihăilă
Rezerve: Hindrich, Cojocaru, T. Strata, Ghiță, T. Băluță, Fl. Tănase, Cicâldău, L. Munteanu, A. Borza, Cîrjan, D. Matei, Moruțan
Selecționer: Gheorghe Hagi
Bosnia: Zlomislic - Memic, Katic, Muhamerovic, Kolasinac - Gigovic, Mahmic, Basic - Bajraktarevic, Tabakovic, Alajbegovic
Rezerve: Jurkas, Hamzic, Mujakic, Malic, Tahirovic, Smajlovic, Ducir, Demirovic, Lukic, Sunjic, Hasic, Radeljic
Selecționer: Sergej Barbarez
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”
Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro