FOTBAL  »  NATIONALA  »  ALEGERE

EXCLUSIV Hagi a renunțat la omul cu care Edi Iordănescu și Mircea Lucescu începeau echipa » Iată motivul

Marius Marin, 28 de ani, nu este o opțiune prioritară pentru Hagi, foto: Imago
Marius Marin, 28 de ani, nu este o opțiune prioritară pentru Hagi, foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 29 septembrie 2026 12:26 / Actualizat miercuri, 30 septembrie 2026 08:17

Până acum, Gheorghe Hagi nu s-a bazat deloc pe un mijlocaș esențial din mandatele lui Edi Iordănescu și Mircea Lucescu.

Hagi a schimbat sistemul, a încercat și un modul cu 3 stoperi, umblă și la jucătorii din echipa-tip a foștilor selecționeri.

Marius Marin nu mai e un stâlp al echipei naționale. Lăsat iar în afara lotului

Marius Marin, 28 de ani, nu este o opțiune prioritară pentru Hagi. Mijlocașul defensiv evoluează din această vară la Al-Nasr, în Emiratele Arabe Unite, după un deceniu petrecut în fotbalul italian, la Sassuolo, Catanzaro și Pisa.

5 meciuria adunat Marius Marin la Al-Nasr, noua lui echipă

  • Accidentat spre finalul sezonului trecut, M. Marin nu a făcut parte, mai întâi, din lotul extins al României pentru amicalele din iunie, cu Georgia și Țara Galilor.
  • Deși convocat pentru acțiunea din septembrie-octombrie, Marin nu a prins lista de 23 nici în Suedia, nici cu Bosnia.
  • Marius Marin, Raul Opruț și Bogdan Racovițan au fost singurii 3 jucători care nu au alcătuit efectivul final al naționalei în niciunul dintre primele două meciuri ale campaniei de Nations League.

36 de selecțiiare Marius Marin la echipa națională. A debutat în 2021, în mandatul lui Mirel Rădoi, iar la Euro 2024 a fost titular în toate cele 4 partide

Explicația lui Hagi?

Noul selecționer își dorește un profil diferit de mijlocaș defensiv, unul care să contribuie mai mult la construcție, să întrețină posesia.

„Hagi preferă un alt tip de mijlocaș pe acea poziție, un bun distribuitor. Mizează mai puțin pe fotbaliștii care excelează în special prin plasament și recuperări, cum e Marius Marin, nu atât de implicat în circulația balonului”, indică surse autorizate GSP din interiorul echipei naționale.

„A vrut totuși să-l cunoască, fiind un jucător important al României în ultimii ani, dar e posibil ca el să nu mai apară la lot în următoarele acțiuni”, se așteaptă oameni apropiați ai selecționerului.

Hagi a renunțat la omul cu care Edi Iordănescu și Mircea Lucescu începeau echipa » Iată motivul
Marius Marin nu mai prinde minute la națională cu Hagi selecționer, foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Pe cine a mizat Gheorghe Hagi pe postul lui Marius Marin

Georgia – România 1-1*

Vladimir Screciu

România – Țara Galilor 2-1

Tudor Băluță

Suedia – România 2-1

Tudor Băluță

România – Bosnia 2-4

Vladimir Screciu

*Doar titularii din aceste meciuri

Diferență de discurs Edi Iordănescu-Hagi, despre Marius Marin

Accidentat la genunchi, mijlocașul a ratat barajul de calificare la Campionatul Mondial, disputat în Turcia.

Fostul selecționer Edi Iordănescu evidenția atunci, la GSP Live, „o pierdere importantă. Marius este un jucător care, de cele mai multe ori, nu iese în evidență printr-o estetică deosebită, ci printr-o importanță foarte mare în economia jocului. Ajută foarte mult printr-un plasament bun și o anticipație foarte bună, un jucător care nu fuge de dueluri, care are un procent foarte ridicat de mingi câștigate și care oferă echilibru”.

Gheorghe Hagi avea o perspectivă diferită asupra absenței mijlocașului. Chestionat pe subiect de Prima Sport, „Regele” a comentat astfel: „La mijloc avem foarte mulți fotbaliști care pot juca. E un compartiment unde cred că ai de unde să alegi. Chiar ai de unde să alegi, avem jucători buni”.

2,8 milioane de euroeste cota lui Marin pe Transfermarkt. Cea mai mare valoare de piață din carieră - 3 milioane

Citește și:
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după România - Polonia » Scandarea întâmpinată cu fluierături
Nationala
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după România - Polonia » Scandarea întâmpinată cu fluierături
Liga Națiunilor » Portugalia, DEMOLATĂ fără Cristiano Ronaldo!
Liga Națiunilor
Liga Națiunilor » Portugalia, DEMOLATĂ fără Cristiano Ronaldo!
Bosnia - România va avea o miză importantă! Calcule refăcute datorită victoriei cu Polonia
Nationala
Bosnia - România va avea o miză importantă! Calcule refăcute datorită victoriei cu Polonia
Propus șef la FCSB, a coborât pe gazon la România - Polonia
Nationala
Propus șef la FCSB, a coborât pe gazon la România - Polonia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka: „Îmi iubesc corpul, dar simțeam că mor!” » În ce ținută a apărut fostul lider mondial

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”


Comentarii (13)
Tamango1984
Tamango1984  •  30 Septembrie 2026, 10:50
Postat de NANITA pe 29 Septembrie 2026, 20:16

Să joci la mijloc cu Tănase, Stanciu sau Marin este lipsă de viziune!Ai cel puțin 3 mijlocași cu profil ofensiv care oricând îți pot da o pasă filtrantă sau gol(Cicaldau, Matei sau Ciprian) și tu joci cu niște jucători care sunt apuși este greu de înțeles!

Care Ciprian? Nu e nici un Ciprian la națională.

istet10
istet10  •  29 Septembrie 2026, 22:55
Postat de NANITA pe 29 Septembrie 2026, 20:16

Să joci la mijloc cu Tănase, Stanciu sau Marin este lipsă de viziune!Ai cel puțin 3 mijlocași cu profil ofensiv care oricând îți pot da o pasă filtrantă sau gol(Cicaldau, Matei sau Ciprian) și tu joci cu niște jucători care sunt apuși este greu de înțeles!

Da, mare scofala Cicaldau ...

NANITA
NANITA  •  29 Septembrie 2026, 20:16

Să joci la mijloc cu Tănase, Stanciu sau Marin este lipsă de viziune!Ai cel puțin 3 mijlocași cu profil ofensiv care oricând îți pot da o pasă filtrantă sau gol(Cicaldau, Matei sau Ciprian) și tu joci cu niște jucători care sunt apuși este greu de înțeles!

Vezi toate comentariile (13)
Comentează
Close