FOTBAL  »  NATIONALA  »  CALCULE

Atenție: Hagi ne decide ACUM și drumul spre Mondialul 2030! + Schimbarea majoră din calificările pentru CM și cum ne afectează parcursul din actuala Ligă a Națiunilor

Prin rezultatele pe care le va obține imediat în următoarele meciuri ale naționalei, Gheorghe Hagi va semna deja parcursul „tricolorilor” spre CM 2030. FOTO: GSP.ro
Prin rezultatele pe care le va obține imediat în următoarele meciuri ale naționalei, Gheorghe Hagi va semna deja parcursul „tricolorilor” spre CM 2030. FOTO: GSP.ro

Articol de - Publicat miercuri, 07 octombrie 2026, 13:26 / Actualizat miercuri, 07 octombrie 2026 13:41

Sistemul de calificare la Mondiale, zona europeană, se va schimba radical începând cu ediția 2030: două Ligi extinse după modelul Champions League, doar trei calificate direct prin preliminariile reformate. Restul locurilor, probabil 11 poziții - baraje după un sistem încă neprecizat de UEFA. Europa - 16 locuri, inclusiv gazdele Spania și Portugalia.

Liga Națiunilor 2026/2027 va stabili componența Ligii Națiunilor 2028/2029, iar aceasta va dicta automat împărțirea pe cele două Ligi pentru CM 2030. România prăbușită a lui Hagi va decide deja soarta „tricolorilor” către Mondiale! Toate detaliile, mai jos

Startul complet ratat al „tricolorilor” în actuala ediție a Ligii Națiunilor are efecte directe nu doar asupra campaniei pentru Euro 2028, ci se răsfrânge și la nivelul Mondialului din 2030 (Maroc, Spania, Portugalia, Argentina, Uruguay, Paraguay)!

Astfel, Hagi și strategia lui care a eșuat total până acum vor pune România în urna a treia valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile CE, cu doi adversari potențial mai dificili. Dar riscă, în plus, să ne complice viața și pe drumul către CM de peste 4 ani.

Asta pentru că, în premieră, după 2028, vor dispărea calificările clasice, așa cum le știm de zeci de ani.

Iar accesul spre Mondiale se va face printr-un modul gen grupe-extinse Champions League, având însă la bază Liga Națiunilor 2028/2029! O competiție care se decide ACUM în materie de distribuire pe divizii, cu un format nou – trei Ligi (A/B/C – 18 formații fiecare) în loc de patru ligi (A/B/C/D – 16/16/16/6 echipe)!

Liga 1 pentru Mondiale: Liga A + Liga B din Nations League 2028/2029, 6 meciuri, adversari din toate urnele. Liga 2 va prelua Liga C

Atenție: Hagi ne decide ACUM și drumul spre Mondialul 2030! + Schimbarea majoră din calificările pentru CM și cum ne afectează parcursul din actuala Ligă a Națiunilor
„Tricolorii” implicați în campania dezastruoasă din Liga Națiunilor 2026/2027 vor trasa deja drumul României în calificările pentru CM 2030. Foto: Andrei Furnigă (GSP)

Prin urmare, uitați de seriile de câte 4-5 formații, din care se calificau la Mondiale direct câștigătoarele, iar locurile secunde intrau într-o schemă de baraje!

Pentru preliminariile CM va funcționa un sistem cu două Ligi și vor fi puse la bătaie 14 bilete pentru turneul final (plus Spania și Portugalia - calificate direct din postura de gazde):

LIGA 1

  • 36 echipe din Liga A + Liga B din Liga Națiunilor 2028/2029

  • 3 grupe a câte 12 echipe

  • fiecare echipă joacă 6 meciuri (3 acasă + 3 deplasare): 3 urne valorice (câte 2 adversari din fiecare urnă)

  • câștigătoarele celor 3 grupe se califică direct la CM 2030

  • un număr încă neprecizat de locuri pentru participarea la baraje

LIGA 2

  • 18 echipe din Liga C a Ligii Națiunilor 2028/2029 (sau 19 - dacă între timp va fi reprimită Rusia)

  • 3 grupe a câte 6 echipe (sau 2x6 echipe și 1x7 echipe)

  • fiecare echipă joacă 6 meciuri (3 acasă + 3 deplasare): 3 urne valorice (1 adversar tur/retur din aceeași urnă și câte 2 adversari din celelalte două urne)

  • nu va oferi niciun loc pentru calificare directă la CM 2030

  • un număr încă neprecizat de locuri pentru participarea la baraje, într-un raport echitabil față de Liga 1.

Formula de baraje – încă neprecizată de UEFA

Atenție: Hagi ne decide ACUM și drumul spre Mondialul 2030! + Schimbarea majoră din calificările pentru CM și cum ne afectează parcursul din actuala Ligă a Națiunilor
Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, girează în Europa schimbarea sistemului de calificare la Mondiale după modelul Champions League. Foto: Imago Images

Finalmente, prin baraje ar urma să se mai fixeze încă 11 formații europene care vor merge la CM, dar nu se știe încă formula de play-off, dacă va fi una simplă (22 echipe – 11 meciuri – 11 calificate) sau o versiune mai complexă, cu mai multe echipe și mai multe faze.

UEFA a anunțat doar conceptul general de organizare în luna mai 2026, urmând ca detaliile finale ale formatului pentru accesul la CM 2030 să fie precizate ulterior.

Cert e însă că Liga Națiunilor 2028/2029 și calificările de Mondial vor fi interconectate, deoarece componența Ligii 1 și Ligii 2 a „preliminariilor” va fi determinată de ligile din Nations League.

Ce va face România în barajul Nations League din martie 2027 hotărăște traseul spre CM 2030

Atenție: Hagi ne decide ACUM și drumul spre Mondialul 2030! + Schimbarea majoră din calificările pentru CM și cum ne afectează parcursul din actuala Ligă a Națiunilor
În finalul Ligii Națiunilor 2026/2027, Nicolae Stanciu și compania vor trasa soarta naționalei și pentru campania de calificare la CM 2030. FOTO: GSP.ro

Prin urmare, inclusiv România va afla încă de acum în care dintre Ligile pentru Mondiale va juca:

  • dacă-și va păstra locul în Liga B pentru Liga Națiunilor 2028/2029, va intra pe traseul Ligii 1 spre CM 2030

  • dacă va retrograda în Liga C pentru Liga Națiunilor 2028/2029, va concura în Liga 2 pentru un bilet la CM 2030.

Iar exact România lui Hagi din aceste luni va hotărî pe ce drum vom apuca spre Mondialele de peste 4 ani!

Cu zero puncte după patru etape în Nations League 2026/2027, „tricolorii” mai pot evita ultimul loc în grupă doar printr-un miracol tradus printr-o înșiruire de rezultate care să ne favorizeze cap-coadă în ultimele două partide.

Și cu prima condiție să luăm maximum de puncte cu Polonia (a) și Bosnia (d), dar nici atunci siguri că scăpăm de „lanternă”. Mai degrabă o iluzie!

Așadar, de pe poziția patru în grupă, România va trece în martie 2027 printr-un baraj de promovare/retrogradare contra uneia dintre formațiile care vor încheia pe locul 2 în Liga C.

Atenție: Hagi ne decide ACUM și drumul spre Mondialul 2030! + Schimbarea majoră din calificările pentru CM și cum ne afectează parcursul din actuala Ligă a Națiunilor
România ar putea reîntâlni Cipru în barajul Nations League 2026/2027, după ce ne-am confruntat cu insularii și în preliminariile CM 2026. Foto: Cristi Preda (GSP)

Acum – Belarus, Cipru, Faroe și Estonia. Dar, în funcție de rezultatele din ultimele două meciuri, mai pot apărea Albania, Finlanda, Armenia, Moldova, Kazahstan, Islanda sau Bulgaria.

O victorie în „dubla” din primăvara viitoare ne va duce în Liga 1 pentru CM 2030. Eșecul ne va arunca în Liga 2.

Diferențe între Liga 1 și Liga 2 pentru CM: șanse, scenarii. Urnele pierd din impact, crește miza capului de serie

De aici mai departe, calculele!

Pentru România ar fi mai avantajos să fie în Liga 1 și să lupte cu echipe mai puternice sau în Liga 2 și să aibă adversari mai accesibili? Iar totul se va învârti în jurul șanselor de a prinde un loc de baraj, pentru că e nerezonabil să visăm că am putea câștiga una dintre grupele Ligii 1 și să acontăm astfel calificarea directă la CM 2030.

Atenție: Hagi ne decide ACUM și drumul spre Mondialul 2030! + Schimbarea majoră din calificările pentru CM și cum ne afectează parcursul din actuala Ligă a Națiunilor
Dacă va prinde un loc în Liga 1 pentru calificările la CM 2030, România s-ar putea duela și cu Franța, și cu Italia într-una dintre grupele extinse. Foto: Imago Images

ÎN LIGA 1

  • șanse mai mari să prinzi un loc de baraj

  • un baraj cu adversar/adversari mai dificili

ÎN LIGA 2

  • șanse mai reduse să prinzi barajul

  • potențial baraj cu adversar/adversari mai accesibili

Una dintre diferențele majore față de formatul anterior va fi și aceea că, în interiorul fiecărei ligi, nu va mai fi așa importantă urna, pentru că vei întîlni, oricum, adversari de pe fiecare palier valoric. Inclusiv din urna în care te afli în virtutea clasamentului.

Dar va fi important să ai un parcurs cât mai solid pentru a beneficia de un eventual statut de cap de serie pentru baraje. Statut la care poți năzui doar dacă joci în Liga 1!

Citește și:
Atacantul cu zeci de apariții în Bundesliga DESFIINȚEAZĂ strategia lui Hagi: „Catastrofală! Știți ce ne-a omorât?”
Nationala
Atacantul cu zeci de apariții în Bundesliga DESFIINȚEAZĂ strategia lui Hagi: „Catastrofală! Știți ce ne-a omorât?”
FCSB nu se poate atinge de Nsimba » Motivul real care a blocat orice negociere cu Gigi Becali
Superliga
FCSB nu se poate atinge de Nsimba » Motivul real care a blocat orice negociere cu Gigi Becali
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Fotbalistul plecat de la națională, dat de gol de iubită » Unde au fost surprinși
Liga Națiunilor
Fotbalistul plecat de la națională, dat de gol de iubită » Unde au fost surprinși
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (18)
Aleluia
Aleluia  •  07 Octombrie 2026, 17:48

Cum adică " Hagi ne decide soarta" ? Pai este decisa soarta de când l-au numit pe incompetentu asta O sa avem mari emoții si cu barajul de menținere in B

zubi
zubi  •  07 Octombrie 2026, 17:29
Postat de roost.eradevar.at pe 07 Octombrie 2026, 13:48

Regele fara scoala de antrenori, fara licente pro sau ce se mai cere prin mamaLiga. Si apoi ne miram ca nu avem rezultate

Pai nu are licenta pro??

octavcne
octavcne  •  07 Octombrie 2026, 17:09

După ce a fost dat afara de Hagi și Popescu de la națională, acum ar fi răzbunarea perfecta pentru Pițurcă, sa preia el națională, sa ii explice cum se închid spatiile, și cum așezi formația în funcție de ce calități au jucătorii tai.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează