Articol de Ionuţ Iordache, Remus Dinu, Romeo Ene - Publicat joi, 01 octombrie 2026 22:44 / Actualizat joi, 01 octombrie 2026 22:48
Gheorghe Hagi a anunțat în conferință două modificări importante în primul „11” al României pentru meciul cu Polonia: portarul Otto Hindrich și atacantul Daniel Bîrligea vor fi titulari.
În același timp, selecționerul i-a prezentat scuze lui Raul Opruț, fundașul lui Dinamo care nu a prins lotul în primele trei meciuri din Liga Națiunilor, aspect semnalat și de președintele Andrei Nicolescu cu câteva ore înainte.
Este a doua oară în această acțiune când Hagi transmite public un mesaj de regret față de unul dintre jucătorii convocați. După meciul cu Bosnia, selecționerul spusese că îi pare rău că nu l-a folosit pe Otto Hindrich. Acum, portarul Legiei Varșovia va începe titular împotriva Poloniei.
Hagi confirmă două schimbări în primul „11”: Hindrich și Bîrligea, titulari cu Polonia
Selecționerul a anunțat că Otto Hindrich va apăra poarta României, în timp ce Daniel Bîrligea va fi folosit în atac.
„Noi avem trei atacanți accidentați, Bîrligea probabil va juca mâine, la fel și Hindrich. Fac un schimb, să vină Lewandowski și-l bag în echipă. Și dacă joacă, și dacă nu joacă, bine ar fi să nu înscrie”.
Hagi a explicat din nou că încearcă să vadă cât mai mulți jucători în această perioadă și să înțeleagă ce rol poate avea fiecare în echipa națională.
„V-am zis că aduc trei jucători pe post, să-mi cunosc jucătorii, să văd unde suntem, ce potențial avem. Mi-am asumat-o, am greșit, e vina mea totală, v-am zis după meci. Eu voi continua pe acest drum până se termină aceste 4 meciuri, să-i văd pe toți, să le găsesc poziția. Eu am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă. Echipă avem, a fost la Euro 2024.”
Gheorghe Hagi și-a prezentat scuze față de Raul Opruț
Raul Opruț este singurul fotbalist apt dintre cei convocați de Gheorghe Hagi care nu a prins lotul în primele trei meciuri din această ediție a Ligii Națiunilor.
Selecționerul a explicat că regretă situația fundașului lui Dinamo și speră să-i ofere o șansă în următoarea partidă cu Suedia, de pe teren propriu, de luni.
„Îmi pare rău de Opruț, sper ca la următorul meci să-i găsesc poziția, să fie cu noi, i-am spus-o și lui, să văd cum răspund jucătorii la cerințele mele. Clar că voiam să câștigăm, înseamnă că am greșit, mi-am asumat acest lucru.”
Hagi a revenit apoi asupra ideii de rotație și a explicat că a procedat la fel și în vară, când a preluat echipa națională.
„Asta am făcut și în vară, când am preluat echipa: două meciuri amicale, două formații, să-mi cunosc jucătorii, pentru că sunt un antrenor nou la echipa națională, să văd potențialul.
Am crezut că pot să continui și acest stagiu, e folositor să văd jucătorii și în meciuri oficiale, cu presiune, să văd cum reacționează. Sper să reacționăm bine în aceste două meciuri.”

Andrei Nicolescu, despre situația lui Opruț: „Frustrat”
Andrei Nicolescu spunea joi că atât Opruț, cât și Cîrjan resimt frustrarea faptului că nu au primit minute la echipa națională și spune că, odată reveniți la Dinamo, va încerca să transforme această stare de dezamăgire într-o motivație suplimentară.
„Cred că o frustrare mai mare simt Opruț și Cîrjan că nu joacă la națională. E foarte ușor, când ai rezultate de genul celor pe care le-am avut, să spui că nu e bine și că s-a întâmplat ceva.
Sunt convins că pentru ei e o frustrare mare. Mai am informații din ce au trăit ei în perioada asta, dar asta este viața de fotbalist. Sunt anumite decizii pe care cineva și le asumă, le ia și merge înainte, iar tu, ca fotbalist profesionist, să fii pregătit dacă vreodată se apelează la tine”, declara Nicolescu la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.