FOTBAL  »  NATIONALA  »  NAȚIONALA

VIDEO Gică Craioveanu, sfat pentru Edi Iordănescu în privința lui Horațiu Moldovan: „Nici n-aș sta pe gânduri”

Ar trebui convocat Horațiu Moldovan de Edi Iordănescu la Euro 2024? Gică Craioveanu a dat răspunsul. Foto: Captură Youtube
Ar trebui convocat Horațiu Moldovan de Edi Iordănescu la Euro 2024? Gică Craioveanu a dat răspunsul. Foto: Captură Youtube

Articol de - Publicat vineri, 22 martie 2024 18:28 / Actualizat vineri, 22 martie 2024 19:51

Gică Craioveanu (56 de ani) a comentat situația în care se află Edi Iordănescu la echipa națională a României, înainte de a decide lotul de jucători convocați la Euro 2024. Fostul internațional consideră că selecționerul va avea o misiune grea după meciurile amicale cu Irlanda de Nord și Columbia.

Horațiu Moldovan, Radu Drăgușin și Ianis Hagi sunt doar câțiva dintre „tricolorii” care au evoluat deloc sau foarte puțin în acest sezon la echipele de club, iar acest aspect ar putea dăuna evoluțiilor României la turneul final.

  • România - Irlanda de Nord are loc vineri, de la ora 21:45, liveTEXT pe GSP.ro și transmis pe Prima TV
  • Columbia - România, al doilea amical al naționalei, se joacă pe 26 martie, de la 21:30. Meciul de pe Metropolitano va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Antena 1

Gică Craioveanu, convins că Horațiu Moldovan merită convocarea la EURO 2024

Gică Craioveanu îl sfătuiește pe Edi Iordănescu să realizeze un mix între jucătorii care au avut un sezon reușit și cei care nu au fost utilizați. În opinia sa, simplul fapt că Horațiu Moldovan se antrenează la un nivel înalt, într-un campionat de top al Europei, ar trebui să fie suficient pentru ca selecționerul să ia o decizie favorabilă pentru goalkeeper-ul lui Atletico Madrid.

Invitat la podcastul „Poveștirile Sportului”, cel poreclit „Grande” a explicat de ce pentru fostul portar al Rapidului este mai important să fie rezervă la un club mare decât să apere la unul din Superliga.

„Apropo de situația aceasta: Drăgușin, Moldovan. Sunt păreri împărțite, tu ce zici? E bine că s-au dus la «firme mari», dar n-au șanse să joace?” a fost întrebarea moderatorului Ionel Stoica.

„Numai societatea aceea, să stai, să te antrenezi la cluburi ca acestea, să te antrenezi cu acei jucători este un pas în plus. Eu nu am nimic, să înțelegi. Una e să joci la Voluntari, la Botoșani cu 200 de suporteri sau 1000 și alta e să joci pe Santiago Bernabeu cu 80.000 de oameni, chiar dacă ești rezervă. Sau pe Metropolitano. Au 70.000 de locuri, arată superb. E altceva, altă cultură. Pare un pas înapoi, dar pentru mine e unul înainte. Partea negativă e că poate nu o să aibă meciuri în picioare”, a declarat Gică Craioveanu.

Ulterior, dialogul a continuat: „Tu ce ai face în locul lui Iordănescu? I-ai mai chema sau nu i-ai mai chema?”.

„Nici n-aș sta pe gânduri. Aș face un amestec între titulari și cei care sunt mai puțin titulari”, a răspuns Craioveanu.

De ce e complicată situația lui Ianis Hagi

Gică Craioveanu este de părere că situația lui Ianis Hagi este diferită la Deportivo Alaves față de cele ale lui Radu Drăgușin și Horațiu Moldovan.

E o situație complicată cu Ianis în momentul actual. Mister (n.r. - Luis Garcia, antrenor la Aleves) a vorbit bine de el, apoi a început să dea în el o parte a presei, dar și publicul. Are talent, dar nu s-a impus și joacă în locul lui Guridi, cheliosul, și va fi greu să joace până la finalul sezonului, să-și facă loc. Scoția e un campionat care nu-i priește absolut deloc. Celta era bună pentru el, Villareal, echipe care au posesie
- Gică Craioveanu despre Ianis Hagi

VIDEO. Edi Iordănescu nu a definitivat lotul pentru EURO 2024

Citește și:

Păzea, „tricolori”! Nord-irlandezii au venit la București cu „Drăgușin” al lor » El e starul care a dat pe spate Premier League: ascensiune remarcabilă sub ochii lui Klopp
ROMÂNIA - IRLANDA DE NORD
Păzea, „tricolori”! Nord-irlandezii au venit la București cu „Drăgușin” al lor » El e starul care a dat pe spate Premier League: ascensiune remarcabilă sub ochii lui Klopp
Start fals: România începe drumul spre EURO cu o prestație jalnică! Remiză în amicalul cu Irlanda de Nord
AMICAL
Start fals: România începe drumul spre EURO cu o prestație jalnică! Remiză în amicalul cu Irlanda de Nord

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
laur_gr
laur_gr  •  23 Martie 2024, 09:04

Cum spuneau multi fosti portari ai nationalei, la portari stam bine oricine ar juca. Nita a aparat foarte bine ieri.

Jnb23
Jnb23  •  22 Martie 2024, 22:30

Ce va Ambalați oameni buni și-a spus omul părere nu a zis ca așa trebuie sa procedeze Iordănescu. A spus ca merita convocat Moldovan nu ca trebuie sa joace titular și poate ca a mai jucat și “grande” ceva fotbal și mai știe câte ceva in raport cu cei care mai joaca o miuța între 2 beri și 7 mici și se dau mari cunoscători de pe tastatura. Normal ca trebuie convocați ca oricum nu avem alții mai buni. De unde sa strângem la euro 23 de fotbaliști ca doar nu o sa naturalizam când noi abia adunam 2/3 fotbaliști și de restu o sa mai convocăm câțiva jucatori..

laur33
laur33  •  22 Martie 2024, 21:48

Ai zis o prostie mai mare ca tine. Oricât de bine te-ai antrena rămâne doar un antrenament. Nu se compara cu un joc cu miză în care chiar contează ce faci, fie el și în liga 1.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează