FOTBAL  »  NATIONALA  »  EVENIMENT

Gică Popescu a fost premiat de suporterii lui Galatasaray

Articol de GSP - Publicat sambata, 31 mai 2008 00:00

Suporterii lui Galatasaray nu i-au uitat pe Hagi şi Gică Popescu. Fanii turci au organizat o gală la Bucureşti pentru a-şi arăta recunoştinţa şi pentru a-i premia pe cei despre care spun că au schimbat faţa fotbalului din Turcia în momentul în care au venit să joace la Galatasaray.

Suporterii au organizat o gală în care l-au premiat pe Popescu pentru performanţele pe care le-a avut cu Galatasaray. Popescu a primit premiul de la vedeta turcilor, Umit Karan, venit special la Bucureşti pentru a-l revedea pe fostul său coleg.

"Este o bucurie pentru noi să vedem că după atâţia ani suntem încă apreciaţi. Oamenii de acolo nu au uitat momentele frumoase pe care le-am făcut pentru fotbalul din Turcia", a declarat Gică Popescu.

La gala organizată de suporterii lui Galatasaray a fost prezent şi Gheorghe Mulţescu, omul care a antrenat şase echipe din prima ligă a Turciei, şi care se gândeşte să revină pe malurile Bosforului după experienţa amară de la Dinamo.

"Se zice că nimeni nu e profet în ţara lui. Eu am petrecut în Turcia 12 ani şi poate e normal. Aici am antrenat mai puţin", a spus şi Gheorghe Mulţescu.

Hagi şi Adrian Ilie nu au putut onora invitaţia organizatorilor.

Sursa: realitatea.net

Citește și:
Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”
Superliga

Detalii cutremurătoare. Martor la tragedia cu Radu Mărginean: „E mort, nea Nicu, e mort... A fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață”

Câtă dreptate a avut! Premoniția lui Maradona despre CM 2026: „Ei o să rupă fotbalul”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Câtă dreptate a avut! Premoniția lui Maradona despre CM 2026: „Ei o să rupă fotbalul”
Dinamo - LKS Lodz II » 4 goluri pentru „câini” în primul amical al zilei. Hintsa a marcat al debut

Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”

Comentarii (1)
 •  31 Mai 2008, 22:08

La categoria "Nas de plastic" premiul pentru cel mai jucator se acorda domnului.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează