Articol de Romeo Ene, Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video) - Publicat miercuri, 25 martie 2026, 08:24 / Actualizat miercuri, 25 martie 2026 08:59
Gică Popescu (58 de ani), căpitanul Generației de Aur, a făcut declarații pe aeroport, la plecarea spre Istanbul, pentru a-i susține pe „tricolori” la meciul de baraj cu Turcia. Rezervat, Popescu se așteaptă la un meci extrem de complicat, fiind mulțumit cu varianta prelungirilor sau a loviturilor de la 11 metri.
Turcia - România se joacă pe 26 martie, de la ora 19:00, meci transmis de Prima TV. Dacă învingem, jucăm finala pentru calificare la Mondial, contra Slovaciei/Kosovo, pe 31 martie 2026.
Gazeta Sporturilor are 6 reporteri cu experiență la Istanbul, care vor trimite cele mai importante informații, cele mai bune reportaje și o serie de corespondențe multimedia
Popescu avertizează că vedetele Turciei sunt „călite” în cele mai dure campionate ale lumii. „Tricolorii” vor fi nevoiți să se apere și să spere că vor da lovitura pe contraatac la Istanbul.
VIDEO | Gică Popescu, pe aeroport, înainte de Turcia - România: „Sunt convins că Mircea Lucescu vă găsi antidotul”
„Complicat pentru că întâlnim o echipă cu jucători valoroși, jucători care joacă la cluburi importante în Europa, toți în formă. Însă jucăm un singur meci la Istanbul, din păcate... am fi vrut să jucăm la București, pe Arena Națională.
Cred că este un meci în care n-avem voie să greșim, pentru că va fi o presiune foarte mare, valoarea adversarului... Însă eu am speranțe că Mircea Lucescu va găsi o formulă astfel încât să putem să punem probleme și să fructificăm fiecare fază pe care o vom avea, pentru că nu cred că vor fi multe.
Ați văzut ce jucători au și de unde vin fiecare. Sunt jucători care sunt obișnuiți cu presiunea. Și cei care joacă în Turcia, stadioanele acolo sunt arhipline, presiunea este uriașă la fiecare meci.
Deci asta cu presiunea trebuie s-o uităm pentru că, repet, în momentul în care joci la Real Madrid, la Inter Milano, la Juventus, presiunea o ai în fiecare meci de campionat. Deci asta cu presiunea nu ține.
Eu nu știu cum vom aborda acest meci. Probabil că va trebui să ne apărăm, să contraatacăm, pentru că în momentul în care le-am dat spații atacanților și mijlocașilor turci, ne vor pune probleme.
Eu, la experiența pe care o are Mircea Lucescu, sunt convins că va găsi antidotul pentru a contracara eventualele atacuri ale lor și să găsească o formulă să punem probleme. Dacă nu vom pune probleme la Istanbul, va fi imposibil să câștigăm.
În formula asta mergem mai rar, dar este o formulă de gală pe care o facem așa, o dată la un an de zile, să mergem să vedem meciuri împreună.
La Istanbul am petrecut una dintre cele mai frumoase perioade din cariera mea, locul unde am obținut foarte multe... am făcut performanțe importante, poate cele mai importante la nivel de club din istoria fotbalului turc”, a spus Popescu, pe aeroport.
„E normal ca Hagi să nu vorbească”
Noul acționar majoritar de la Farul a comentat și refuzul lui Gică Hagi de a discuta despre preluarea băncii tehnice a primei reprezentative. Popescu a cerut liniște în jurul actualului selecționer.
„(Hagi se va uita cu alți ochi de selecționer la jucători?) Păi nu l-ați întrebat? E normal să nu vorbească, pentru că avem un antrenor la echipa națională, el este Mircea Lucescu și atâta timp cât dânsul este în funcție, niciunul dintre noi nu trebuie să comentăm această poziție de antrenor al echipei naționale.
Eu îi doresc să stea cât mai mult, pentru că dacă va sta cât mai mult înseamnă că obține rezultatele. Orice antrenor stă în funcție dacă are rezultate. Dacă nu, vine altul. Asta este viața lor, a antrenorilor.
Ar fi minunat să intrăm în prelungiri și la penalty-uri, pentru că, repet, va fi un meci foarte complicat. Eu cred că nu există un loc în Europa unde să fim primiți atât de frumos ca la Istanbul. Și în momentul în care ești primit cu respect, cu admirație, mergi cu plăcere. Asta se întâmplă și la noi”, a adăugat Popescu.