FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - GRECIA

Grecii ne analizează înainte de baraj: "Şi noi, dar şi voi eram cei mai slabi din urne"

Articol de GSP - Publicat vineri, 01 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 01 noiembrie 2013 16:22

Cele mai tari meciuri din ultimii ani pentru echipa naţională se vor disputa la mijlocul acestei luni, pe 15, respectiv 19 noiembrie, împotriva Greciei în dublă manşă la baraj.

Lumea fotbalului românesc a dorit Grecia la barajul pentru Campionatul Mondial şi sorţii i-au adus pe eleni în calea lui Marica şi compania. Toţi au considerat că grecii sînt cei mai slabi dintre cele 4 posibile adversare.

Dar se pare că şi grecii au dorit să joace împotriva României la baraj. Cel puţin aşa susţine Dimitris Salpingidis, unul dintre oamenii de bază ai naţionalei.

Acesta consideră pe România chiar sub Islanda, anunţînd că "tricolorii" erau cei mai slabi din urna outsiderilor: "Cred că a fost o tragere bună pentru noi. Este normal ca şi voi să credeţi la fel, şi noi, dar şi voi, eram cei mai slabi din urnele lor", a spus Salpingidis pentru Digisport.

 

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Superliga
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (14)
caminero
caminero  •  01 Noiembrie 2013, 21:20
Postat de 4patraulea pe 01 Noiembrie 2013, 18:52

nu-i adevarat ma, in luna noiembrie, in islanda, infloresc cactusii, cum sa fie frig?!

Daaa, înfloresc cactușii, cîntă perușii, muge bivolul african, epoca musonului și alta nu :D :D :D :D

celceeste
celceeste  •  01 Noiembrie 2013, 20:45

oricum, oricare din cele doua se va califica la mondiale, o sa termine undeva pe locurile 30-32, fara victorie, fara gol marcat etc.

maistor_kokir
maistor_kokir  •  01 Noiembrie 2013, 20:35

refuz sa cred ca suntem mai slabi ca islanda ... dar na , neavand cum sa-i contrazicem,important e sa fim mai buni decat grecii ...

Vezi toate comentariile (14)
Comentează
Close