FOTBAL  »  NATIONALA  »  SLOVACIA - ROMÂNIA

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Hai, băieți, pentru optimi!” » Îndemn spartan la penultimul antrenament „tricolor” înainte de Slovacia - România

Penultimul antrenament al naționalei înainte de Slovacia - România // foto: Andrei Crăițoiu (GSP) +39   FOTO
Penultimul antrenament al naționalei înainte de Slovacia - România // foto: Andrei Crăițoiu (GSP)

Articol de , , - Publicat luni, 24 iunie 2024 20:43 / Actualizat luni, 24 iunie 2024 21:26

În această seară, echipa națională a României a efectuat ultimul antrenament înainte de plecarea la Frankfurt pentru meciul cu Slovacia, ultimul din grupele Euro 2024. Mesajul din partea selecționerului Edi Iordănescu a fost limpede: “Ne antrenăm pentru optimi!”.

Edi Iordănescu și colegii din staff au furat startul, au ieșit pe teren cu aproximativ 20 de minute înaintea fotbaliștilor pentru a aranja porțile, gardurile, mingile pentru echilibru, copetele și bețele de slalom.

Până ca jucătorii să-și facă apariția, Edi s-a băgat la joc cu “secunzii” Jerry Gane și Florin Constantinovici. Selecționerul a jucat ambele roluri, a fost mai întâi servant pentru Gane, apoi a trecut el însuși la finalizare.

Atmosfera din cadrul echipei a părut destinsă, jucătorii chiar glumeau între ei sau cu membri ai staff-ului, semn că înfrângerea cu Belgia nu a apăsat prea tare. Și nici nu avea de ce.

Amintim că un egal cu Slovacia i-ar califica pe “tricolori” în optimi de pe locul 2 în grupă, sau chiar de pe 1, în caz că Belgia și Ucraina remizează la rândul lor, iar “dracii roșii” nu înscriu mai multe goluri în acel meci decât vor reuși românii.

Antrenamentul echipei naționale înaintea meciului cu Slovacia de la Frankfurt. FOTO: Andrei Crăițoiu (GSP)

+34 FOTO

Edi Iordănescu, mesaj de luptă: „Hai, băieți! Ne antrenăm pentru optimi, nu pentru altceva!”

Antrenamentul propriu-zis a început la ora locală 18:40, un ceas mai târziu în România. Ca de obicei, alergare ușoară, apoi câteva exerciții fizice, pentru mobilitate, coordonare și echilibru. S-a trecut apoi la partea tehnico-tactică, la exercițiile cu mingea.

Ședința de pregătire, ultima înaintea plecării la Frankfurt, a debutat cu o încurajare de 3 puncte din partea selecționerului:

„Hai, băieți! Ne antrenăm pentru optimi, nu pentru altceva!”.

Delegația României va pleca marți din Wurzburg către Frankfurt cu autocarul, la ora locală 11:30. Drumul ar trebui să dureze mai puțin de o oră și jumătate. Tot marți va avea loc și antrenamentul oficial înaintea duelului decisiv pentru optimile Euro.

„Nu trebuie să intrăm pe teren cu gândul la un egal. Voi fi și eu la Frankfurt, în tribune”

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (3)
florincam
florincam  •  25 Iunie 2024, 00:31

Terminam pe primul loc in grupa,Belgia remizeaza cu Ucraina si noi cu slovacii merg pe 1-1 in ambele meciuri! Hai Romania!

imgb
imgb  •  24 Iunie 2024, 21:31

Hai, acasa baieti...s-au deschis shtrandurile-n Herastrau !

imgb
imgb  •  24 Iunie 2024, 21:30

Va maninca Slovacia miine amatorilor !...Cu Belgia ati avut iar noroc...scorul normal ar fi fost 5-1 !...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează