FOTBAL  »  NATIONALA  »  CONVOCARE

Ilie Dumitrescu îi dă „verde” lui Hagi pentru o convocare-surpriză: „Copilul e foarte puternic. Picioare, fizic...”

Ilie Dumitrescu și Gică Hagi
Ilie Dumitrescu și Gică Hagi

Articol de - Publicat sambata, 22 august 2026 10:46 / Actualizat sambata, 22 august 2026 10:52

Impresionat de evoluțiile lui Cătălin Vulturar (22 de ani), fostul mare internațional Ilie Dumitrescu (57 de ani) l-a sfătuit pe selecționerul Gică Hagi (61 de ani) să-l convoace pe tânărul mijlocaș de la Rapid la următoarea acțiune a echipei naționale a României.

Mijlocașul central a fost titular pentru Rapid în victoria cu Petrolul (2-0) din deschiderea etapei #5 din Superliga, fiind scos de pe teren în minutul 67, la scorul de 1-0.

Ilie Dumitrescu îl îndeamnă pe Gică Hagi să-l ia la națională pe Cătălin Vulturar: „E vital pentru Rapid și poate fi o soluție”

„Foarte bun. E vital în momentul acesta pentru Rapid și poate fi o soluție și pentru echipa națională. A fost și la U21, are experiență internațională, e un jucător care are toate atuurile. L-am văzut, e foarte puternic. Picioare, fizic...

Părerea mea e că ar putea să fie convocat (n.r. la următoarea acțiune a României). Copilul, în sezonul trecut, a fost unul dintre cei mai buni jucători de la Rapid. Cum a ieșit, s-a cunoscut lipsa lui, iar acum, în campionatul ăsta, e o piesă extrem de importantă în angrenajul echipei”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.

Ilie Dumitrescu îi dă „verde” lui Hagi pentru o convocare-surpriză: „Copilul e foarte puternic. Picioare, fizic...”
Alexandru Pop și Cătălin Vulturar, în Rapid - DInamo / FOTO: Cristi Preda / GSP.ro

Crescut de UTA Arad, Vulturar a fost vândut în 2020 la Lecce pentru suma de 500.000 de euro și readus în România de Rapid la începutul lui 2024, pentru suma de 700.000 de euro.

Atunci, mijlocașul a fost imediat împrumutat la UTA, iar acum se află la al treilea sezon consecutiv la Rapid, pentru care a adunat până acum în Superliga 36 de meciuri și două goluri. În precedentele 3 meciuri, Daniel Pancu l-a folosit integralist pe Cătălin Vulturar.

Gică Hagi vrea să câștige grupa din Liga Națiunilor

Gică Hagi se pregătește de debutul oficial pe banca echipei naționale a României, pe 25 septembrie. „Regele” și-a setat obiectivul de a câștiga grupa din Liga Națiunilor, unde le va avea adversare pe Suedia, Bosnia și Polonia.

Obiectivul numărul 1 e acela de a câștiga grupa, nu există alt obiectiv. Ne dorim să câștigăm grupa, să câștigăm toate meciurile, știm că întâlnim echipe bune. Eu îmi doresc să ajungem în prima grupă, ca să am ocazia să mă verific și să mă duelez cu antrenorii.

- Gică Hagi, selecționerul naționalei României

Citește și:
Gigi Becali a răbufnit, după eșecul cu CFR Cluj: „Știți ce am vrut să-i fac lui Tănase? Nu mai joacă la mijloc în viața lui!”
Superliga
Gigi Becali a răbufnit, după eșecul cu CFR Cluj: „Știți ce am vrut să-i fac lui Tănase? Nu mai joacă la mijloc în viața lui!”
Marius Șumudică i-a surprins pe toți: „Această victorie este cadoul meu de nuntă pentru Oana. M-a impresionat enorm”
Superliga
Marius Șumudică i-a surprins pe toți: „Această victorie este cadoul meu de nuntă pentru Oana. M-a impresionat enorm”
„Bă nebunule!” » Gigi Becali acuză: „Fratele lui lucrează la Craiova, pentru mine e clară treaba”
Superliga
„Bă nebunule!” » Gigi Becali acuză: „Fratele lui lucrează la Craiova, pentru mine e clară treaba”
PSG era condusă la pauză, 0-2, la debutul în noul sezon de Ligue 1. Apoi a intrat Ferran Torres!
Campionate
PSG era condusă la pauză, 0-2, la debutul în noul sezon de Ligue 1. Apoi a intrat Ferran Torres!
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!

Comentarii (6)
Bisisica
Bisisica  •  22 August 2026, 13:02
Postat de elgabri pe 22 August 2026, 11:56

Pik si Pok in actiune ;)))

Sau tik si tok... Ai, n-ai mingea... pasa scurta si inalta. Asta da mototo!

elgabri
elgabri  •  22 August 2026, 11:56

Pik si Pok in actiune ;)))

brujo
brujo  •  22 August 2026, 11:33

Sa intelegem ca Hagi astepta unda verde de la pictorul asta? Ca fotbalist nu prea a fost,iar antrenor fu zero barat ... :)))

Vezi toate comentariile (6)
Comentează