Articol de Alexandru Barbu, Răzvan Stamatiu - Publicat marti, 18 martie 2025 14:46 / Actualizat marti, 18 martie 2025 15:32
Iosif Rotariu, 62 de ani, a fost invitat, azi, la GSP Live și a prefațat preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Vineri, România primește vizita Bosniei, iar luni înfruntă San Marino în deplasare, ambele partide fiind programate de la 21:45.
Rotariu - 25 de selecții și un gol la națională - a schițat, în direct, un prim „11” al primei reprezentative. Consideră că Ianis Hagi ar trebui să-i ia locul lui Dennis Man în formula de start, dar și că Louis Munteanu merita convocat.
VIDEO. Iosif Rotariu a schițat, în direct la GSP Live, „11”-le României
„Cred că Mihai Popescu va juca în cele două partide. A fost foarte bun la Farul, e titular de bază la FCSB, plus că are și experiența din Scoția. E un jucător cu forță, consider că este potrivit în special pentru partida cu Bosnia.
Pe Ianis Hagi îl văd titular, în dreapta. Dennis Man în ultima perioadă a avut un randament destul de slab. A fost și accidentat. În stânga m-aș orienta spre Mitriță”, a declarat Iosif Rotariu, la GSP Live.
„În poartă îl văd pe Târnovanu, e tânăr, are talie. Acum a acumulat și experiență în cupele europene. E de viitor. Rațiu, Burcă și Bancu sunt puncte fixe. La mijloc să fie Marius Marin, cred că e foarte important pentru națională. E cel mai bun închizător. Lângă el, Stanciu și Răzvan Marin.
În centrul atacului Denis Alibec - fotbalist care are continuitate, multă experiență, formă fizică bună”, a adăugat Rotariu.
- Echipa de start a României, în viziunea lui Iosif Rotariu: Ștefan Târnovanu - Andrei Rațiu, Mihai Popescu, Andrei Burcă, Nicușor Bancu - Răzvan Marin, Marius Marin, Nicolae Stanciu - Ianis Hagi, Denis Alibec, Alexandru Mitriță
„Louis Munteanu trebuia să fie titular”
Iosif Rotariu - în prezent scouterul Farului - a intrat și în „dezbaterea Louis Munteanu”:
„Louis Munteanu este cel mai în formă dintre toți atacanții noștri. Drăguș nu joacă la Trabzonspor, nu e apreciat acolo. Bîrligea vine și el după o accidentare, Alibec are o vârstă... Munteanu trebuia să fie chiar în primul «11» în aceste două meciuri. E golgheterul campionatului, joacă meci de meci, nu s-a accidentat. Acum, fiecare antrenor are argumentele sale...
Grupul acceptă jucătorii noi dacă sunt valoroși, indiferent de vârsta lor. La fel e și în cazul lui Louis Munteanu. Dacă ai pe cineva care e într-o formă foarte bună, el trebuie imediat convocat și integrat în colectiv.
Munteanu joacă meci de meci, e apreciat de toată lumea și urmărit din străinătate. Se apropie ca stil de joc de Victor Pițurcă, e foarte inteligent, intră în combinații, creează culoare. Sigur, nu-l compar cu Pițurcă, dar simte foarte bine jocul, eu l-aș fi convocat”.
În preliminariile Campionatului Mondial din Italia (n.r. - 1990) am jucat cu o echipă, iar la turneul final au apărut Ionuț Lupescu și Răducioiu, care nu au avut niciun meci la echipa națională până atunci. S-au acomodat foarte repede pentru că au avut valoare
- Iosif Rotariu
Lotul României pentru meciurile din martie cu Bosnia și San Marino
- PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 30/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0);
- FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 27/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 37/1), Mihai POPESCU (FCSB, 0/0), Denis CIOBOTARIU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 44/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 46/6);
- MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 28/0), Adrian ȘUT (FCSB, 4/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 65/11), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 79/15), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 45/5), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 33/9), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 15/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 21/4), Florin TĂNASE (FCSB, 18/3), Dennis POLITIC (Dinamo, 0/0);
- ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 20/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 41/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1).
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro