FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA U21

La naţională nu se mai simte lipsa steliştilor: "Fără Iancu şi Stanciu, n-am mai pierdut!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 mai 2014 00:00 / Actualizat marti, 13 mai 2014 22:47

Gabi Iancu a marcat luni seară în meciul cu Pandurii al doilea său gol în ultimele două săptămîni pentru Steaua.

Deşi prestaţiile sale încep să se apropie de cele care l-au transferat în Ghencea, el e departe de a reveni şi în echipa naţională de tineret, de unde a fost exclus pe termen nelimitat de antrenorul Bogdan Stelea din cauza comportamentului extrasportiv.

"A dat gol, bravo lui, e bine pentru el! Pentru naţionala de tineret? Rămîne de văzut. Cred că e a 100-a discuţie despre Iancu şi Stanciu, m-am cam săturat să dau explicaţii. Pur şi simplu nu mai vreau, dar spun doar atît: ce dovadă mai bună vreţi că am avut dreptate decît că din momentul în care nu i-am mai chemat pe cei doi de la Steaua, n-am mai pierdut nici un meci? De ce trebuie trataţi aceşti fotbalişti altfel, preferenţial, faţă de alţii? Doar pentru că joacă la Steaua? Mi se pare o greşeală, mare!", a declarat Stelea la Dolce Sport.

Patru meciuri a jucat România U21 după ce Stelea a hotărît să nu-i mai convoace pe Stanciu şi Iancu: 0-0 şi 1-0 cu Irlanda, 2-2 cu Germania, 3-1 cu Feroe.

Citește și:
Gestul făcut de Gheorghe Hagi, imediat după România - Suedia » Ce nu s-a văzut la TV
Nationala
Gestul făcut de Gheorghe Hagi, imediat după România - Suedia » Ce nu s-a văzut la TV
Bătaie de joc la masa presei pe Arena Națională: „Cum adică nu avem voie?”
Nationala
Bătaie de joc la masa presei pe Arena Națională: „Cum adică nu avem voie?”
Imagini scandaloase! Doi copii au afișat un banner vulgar după România - Suedia
Nationala
Imagini scandaloase! Doi copii au afișat un banner vulgar după România - Suedia
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (6)
florin071
florin071  •  14 Mai 2014, 11:43
Postat de tandd pe 14 Mai 2014, 11:18

Pana la urma de ce ar chema la nationala 2 jucatori care nu joaca nici macar la echipa lor de club?doar fiindca sunt de la steaua?ma doare fix la basca de-I cheama sau nu,dar nu vad de ce te intereseaza pe tine pe cine cheama asta ,pana la urma el raspunde de rezultate nu tu si cand o sa vina decontu atunci vedem ce si cum,deocamdata rezultatele ii dau dreptate lui

pai bai tandd ia vezi tu cati din jucatorii de la nationala de tineret joaca titulari meci de meci la echipele de club

tandd
tandd  •  14 Mai 2014, 11:18
Postat de juliusmad pe 14 Mai 2014, 09:56

stelea se comporta ca un suporter dinamovist nu ca un antrenor de nationala. pana la urma sunt doi pustani care si-au invatat lectia dar sa-i faci vinovati de infrangerile nationalei mi se pare penibil. stelea nu prea are coloana vertebrala si cauta tapi ispasitori.

Pana la urma de ce ar chema la nationala 2 jucatori care nu joaca nici macar la echipa lor de club?doar fiindca sunt de la steaua?ma doare fix la basca de-I cheama sau nu,dar nu vad de ce te intereseaza pe tine pe cine cheama asta ,pana la urma el raspunde de rezultate nu tu si cand o sa vina decontu atunci vedem ce si cum,deocamdata rezultatele ii dau dreptate lui

xolv
xolv  •  14 Mai 2014, 10:31

un frustrat dinamovist. pe iancu inteleg, dar sa nu-l chemi pe stanciu, e prostie curata

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close