FOTBAL  »  NATIONALA  »  INTERVIU

VIDEO În engleză, „tricolorul” Lisav Eissat s-a prezentat publicului din România: „Încă nu vorbesc limba, dar am dicționarul cu mine”

Lisav Naif Eissat, în primul interviu ca jucător al reprezentativei României de seniori
Lisav Naif Eissat, în primul interviu ca jucător al reprezentativei României de seniori

Articol de - Publicat marti, 07 octombrie 2025 13:28 / Actualizat marti, 07 octombrie 2025 13:34

Convocat la prima reprezentativă a României pentru meciurile din această lună, fundașul central Lisav Naif Eissat, în vârstă de 20 de ani, a oferit un prim interviu din postura de jucător „tricolor”. El a admis că nu cunoaște limba română și a purtat în engleză dialogul cu reprezentantul Federației.

Lisav Naif Eissat este unul dintre numele-surpriză pregătite de Mircea Lucescu pentru acțiunea din această lună, în care România le va înfrunta pe Moldova (meci amical, pe 9 octombrie), respectiv Austria, pe 12 octombrie, în preliminariile Campionatului Mondial.

Fost internațional israelian de juniori și tineret, născut la Haifa și legitimat întreaga carieră la Maccabi, Lisav este eligibil pentru naționala României prin ramura feminină a familiei: bunica și mama sunt românce, prima originară din Dorohoi, județul Botoșani.

Din cantonamentul naționalei, Lisav a oferit un prim interviu ca jucător al primei noastre reprezentative. A vorbit în limba engleză, susținând că va încerca să învețe și româna în viitorul apropiat.

Mai jos, întregul dialog.

Lisav Naif Eissat: „Sunt jumătate român, jumătate musulman”

- Lisav, bine ai venit în România! Spune-ne, te rog, când a avut primul contact dintre tine și Federația Română de Fotbal?
- În primul rând, mulțumesc pentru primirea călduroasă. Eram deja în contact cu Federația Română, cu antrenorul Costin Curelea, de la reprezentativa U21. Vorbeam constant de un an și jumătate, cam așa. Am vorbit despre cât de mult vreau să vin în România, să-mi duc cariera la următorul nivel, să arăt de ce sunt în stare. De la o zi la alta, de la o lună la alta, momentul s-a apropiat, iar acum am avut parte de prima convocare la naționala de seniori și sunt foarte fericit.

- Ce ți-a trecut prin minte când ai aflat vestea?
- A fost foarte entuziasmant pentru mine. Bineînțeles, este o provocare mare, este o echipă națională importantă. Mai presus de toate, este o oportunitate. Pot să capăt experiență, să învăț de la jucători mari, experimentați. Abia aștept.

- Ne poți spune câte ceva despre tine? Cum a apărut fotbalul în viața ta, cum ai ajuns aici?
- M-am născut cu mingea la picior. Mi-am început aventura la Maccabi Haifa, în Israel, când aveam 5 ani. Bunica mea s-a născut în Dorohoi, în România, și am simțit tot timpul că partea românească îmi va aduce ceva. Când cariera mea a evoluat, ajunsesem în punctul în care trebuia să decid ce vreau să fac. Am văzut interesul naționalei României, cât de mult mă considerau ca un proiect de viitor. Oamenii din Federație, domnul Lucescu au vorbit cu mine, mi-au arătat cât de mult apreciază stilul meu de joc. Când cineva îți arată că te prețuiește, chiar respect asta. Așa că am decis să vin aici și sunt foarte fericit.

- Ai spus că ai un fundal multicultural. Cum te vezi din punct de vedere al identității și ce înseamnă pentru tine, personal, să reprezinți România?
- Da, originea mea este mixtă. Tatăl meu este musulman, bunica născută în Dorohoi. Sunt jumătate român, jumătate musulman. Tatăl meu m-a încurajat foarte mult să vin, știe că echipa națională a României poate scoate altceva din mine. Am discutat mult în familie, așteptam asta cu nerăbdare. Acum sunt aici, sunt foarte entuziasmant. Băieții m-au primit foarte bine.

Noul „tricolor” Lisav Naif Eissat: „Nu vorbesc limba română, dar am adus un dicționar să învăț”

- Care este principalul mesaj pe care ți l-au transmis părinții înainte să vii aici?
- Să fiu eu însumi. Cred că asta este cel mai important. Din păcate, nu vorbesc limba română, dar am adus un dicționar să învăț. Încerc să fiu eu însumi. Indiferent ce limbă vorbesc, există o limbă unică pe teren - fotbalul. Acolo, vorbim cu toții aceeași limbă. Asta este frumusețea fotbalului și ne bucurăm de el.

- Cum te-ai descrie ca jucător? Calitățile tale, stilul tău, energia pe care o aduci pe teren?
- Forța este una dintre calitățile mele principale, la fel viteza. Sunt foarte rapid ca fundaș. Sigur, și agresivitatea mea, ceva ce poate intimida adversarii, atacanții. Acesta este stilul meu de joc. Mă bucur să joc fotbal și cred că pot aduce un plus echipei naționale.

- Ești și cel mai tânăr jucător din lot.
- Ah, serios? Sunt cel mai tânăr? Foarte bine atunci, nu știam!

- Cine a fost cea mai mare inspirație în cariera ta de până acum?
- Pentru cine nu știe, tatăl meu a trăit multe. A lucrat în locuri nebunești, în armată, în forțele speciale. Cred că de acolo vine inspirația pe care mi-o transmite. Nu neapărat din perspectiva fotbalistică, ci prin ce cunoaște și a învățat de-a lungul vieții. Am primit o altă perspectivă din partea lui. Îl ascult mereu, pentru că armata, munca, fotbalul, în cele din urmă sunt asemănătoare. Toți vor să fie la cel mai bun nivel, să-și depășească limitele. Mi-a insuflat această atitudine încă de când eram mic, m-a învățat că nimic nu bate munca grea. Așa, atunci când îți fixezi un obiectiv, îl vei atinge indiferent ce se întâmplă. Sigur, și mama, cu sfaturile pline de înțelepciune, care sunt foarte importante. Sunt cele mai importante persoane pentru mine.

Lisav Eissat: „V-am urmărit la Euro, mi-l amintesc pe fundașul dreapta cu părul albastru”

- Ai avut un jucător preferat în copilărie?
- Am avut și am. În opinia mea, Cristiano Ronaldo este cel mai bun. Muncesc din greu, nonstop. Am grijă de corpul meu, mâncând sănătos, antrenându-mă corect. El este inspirația în acest sens, toată lumea știe că face cel mai bine aceste lucruri. Ca fundaș, jucătorul la care mă uit mereu, de la care încerc să învăț, este Sergio Ramos. Îl urmăresc încă de când avea părul lung la Real Madrid. Agresivitatea lui, forța lui, inteligența din joc. Am învățat de la el.

- Cum ți se pare atmosfera de aici?
- De când am ajuns, am avut parte de o primire foarte călduroasă. Toți m-au primit bine și apreciez asta. Atmosfera este bună, vremea este diferită. În Israel este însorit, aici este mai degrabă ca în Anglia, dar mă bucur de tot. Facilitățile sunt grozave, aveți tot ce trebuie pentru refacere.

- Ai urmărit meciurile României la Euro 2024?
- Bineînțeles, bineînțeles. Nu am urmărit meciurile în detaliu, dar parcursul da. Am văzut că ați ajuns în sferturi, corect?

- Optimile.
- Optimile, corect. A fost un turneu grozav, am văzut că ați terminat faza grupelor pe primul loc, corect? Am urmărit, da, mi-l amintesc pe fundașul dreapta cu părul albastru (n.r. - despre Andrei Rațiu), pe fundași jucând din tot sufletul. Atunci nu realizam că voi juca cu România, dar iată-mă aici. Abia aștept să fac parte din echipa de la următorul Euro sau următorul Mondial.

- Ce fel de persoană ești în afara terenului? Ce-ți place să faci în timpul liber?
- Îmi place să-mi petrec timpul cu familia mea, cu iubita mea. Îmi place să merg în drumeții, să mă bucur de natură, de munți, de priveliște. Îmi place să mă gândesc la ce m-a învățat tata: indiferent cât de sus ajungi, să nu uiți de unde ai plecat. Așa că rămân mereu cu picioarele pe pământ, sunt respectuos și mai presus de toate, iubesc fotbalul.

36 de meciuria jucat Eissat la seniori, 8 la Maccabi Haifa, restul la Hapoel Hadera, unde a fost împrumutat

- Ce mesaj ai pentru suporterii români? Cum ai vrea să te vadă atunci când reprezinți România?
- În primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor. De când am primit convocarea, mulți suporteri mi-au scris, m-au primit cu multă căldură. Vreau să le mulțumesc. Vreau să vadă în mine un jucător care va da totul pentru echipa națională. Așa sunt ca persoană. Dar să vedem, pentru că momentan doar vorbim și trebuie să arătăm aceste lucruri pe teren. Sunt pregătit pentru această misiune.

- Care sunt obiectivele tale pentru următorii ani? Visezi la Campionatul Mondial?
- Bineînțeles, este un vis. Orice copil care vede Mondialul se gândește: „WOW, vreau să fiu acolo!”. Am urmărit toate Campionatele Mondiale ca suporter, iar acum poate vom avea șansa să participăm acolo. Asta este ceva ce vreau să îndeplinesc în viață. Voi face tot posibilul să realizăm asta.

- Ai spus că nu vorbești română, dar știi ceva cuvinte?
- Ce faci? Bine (n.r. - apoi revine la engleză). Și unele cuvinte urâte, dar nu vreau să le spun în fața camerei. Bunica le spune când se enervează. Dar voi învăța din dicționar, nu vă faceți griji. Sper ca până la Mondial să învăț mai mult, ca să pot comunica mai bine cu colegii.

Citește și:
Dan Alexa și Gabi Tamaș au câștigat Asia Express: suma uriașă obținută! » Echipamentul cărei echipe l-au purtat în ziua decisivă
Media
Dan Alexa și Gabi Tamaș au câștigat Asia Express: suma uriașă obținută! » Echipamentul cărei echipe l-au purtat în ziua decisivă
Un tenismen de top din circuitul ATP s-a logodit cu fiica legendarului Pavel Nedved: „Până la moarte și dincolo de ea!”
Tenis
Un tenismen de top din circuitul ATP s-a logodit cu fiica legendarului Pavel Nedved: „Până la moarte și dincolo de ea!”
Prezent la „Prietenii lui Ovidiu”, Săpunaru a luat în vizor un om-cheie din fotbalul românesc: „Nu poți să tratezi așa pe toată lumea! Ai 500-600 de meciuri și vine unul să-ți spună...”
Superliga
Prezent la „Prietenii lui Ovidiu”, Săpunaru a luat în vizor un om-cheie din fotbalul românesc: „Nu poți să tratezi așa pe toată lumea! Ai 500-600 de meciuri și vine unul să-ți spună...”
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Bogdan Stelea, afaceri cu un colos energetic al Chinei
Profit.ro
Bogdan Stelea, afaceri cu un colos energetic al Chinei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cum a plecat Daniel Bîrligea de la Sibiu, după amenințările lui Becali » A părăsit stadionul împreună cu cel cu care s-a certat!

Un fost golgeter al Rapidului crede că ”sezonul ăsta chiar cred că sunt principalii favoriți la titlu. Iar Gâlcă e atuul lor cel mai puternic”


Comentarii (7)
fcsbist.de.mic
fcsbist.de.mic  •  08 Octombrie 2025, 22:13
Postat de rva4 pe 07 Octombrie 2025, 15:40

I a citit cineva numele invers: Tasie Vasil(e). Sau Vasile a lu' Tăsie. ;))

Asa si Ianis e Sinai.

fcsbist.de.mic
fcsbist.de.mic  •  08 Octombrie 2025, 18:32
Postat de Gru2 pe 07 Octombrie 2025, 13:49

"jumătate român, jumătate musulman" - inca unul din zona aceea care se identifica cu religia nu cu nationalitatea ... Penibil.

Explica si omul sa nu-l injure galeria de evenimentele de pe-acolo.

fcsbist.de.mic
fcsbist.de.mic  •  08 Octombrie 2025, 18:31
Postat de rva4 pe 07 Octombrie 2025, 15:40

I a citit cineva numele invers: Tasie Vasil(e). Sau Vasile a lu' Tăsie. ;))

Vasil seamana a ucrainean sau bulgar.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează